Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ochelarii de cal

1 min lectură·
Mediu
de două decenii ne sprijinim
înaintăm de-a lungul șoselei
pe partea stîngă
avem nevoie unul de celălalt
orice încurajare pentru cădere
e mîna protectoare a dragostei
ochelarii de cal
ochelarii de cal
i-ai scos pentru a respira liniștită
ochii ți s-au încețoșat
cum ai scoate masca de gaze
într-un nor de sarin
să traversăm zici pentru o clipă
am zărit marea
temător îndrept privirea spre dreapta
te sprijin și traversăm greoi
printre mașini cu viteză sporită
provocăm accidente ambuteiaje
reușim
îmi scoți ochelarii de cal
ochelarii de cal
cu raza vizuală mărită la 120 de grade
totul e maiestuos
ne oprim aici
pentru două decenii
vom ridica o colibă cu acoperișul de stuf
vom asculta valurile pe care
instinctiv le simțeam aproape
vom cumpăra un ciob de cristal
prin care vom privi două decenii
și ochii ni se vor limpezii
pînă spre orbire
003.080
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu-Ioan Muresan. “ochelarii de cal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/14038952/ochelarii-de-cal

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.