Poezia ca broască

nimic nu se pierde, totul se transforma!
uite, zice si el: http://www.youtube.com/watch?v=rBqcrSh7wGo.... ;)
nu-mi place defel comparatia poeziei cu o broasca, mai ales daca ii raioasa...
nu puteai sa gasesti si tu ceva mai dragut? uite, libelulele alea din versul 8 erau perfecte...
parerea mea... :)

nici nu mi-am propus o comparație simpatică aici. Simpatică e însă propunerea muzicală. Nu am ascultat-o de mult. Mie îmi place despre Mărgineanu, da numa uneori. Libelulele sînt da, simpatice, poate datorită empatiei :)
Mersi de com.

Uneori citim aici poezii greu \"digerabile\". Depinde de fiecare dintre noi dacă avem puterea de a ne face simțită prezența, trecerea, de a lăsa un comentariu. Poezia poate deschide sau închide accesul spre inima cititorilor. Așa înțeleg eu titlul ales. Și apoi broaștele nu sunt cele mai oribile animale de pe pământ, fie ele și râioase. În ceea ce privește dorința de a ajunge la perfecțiune, de a adăuga operelor incomplete \"pete de culoare\" care să încânte cititorul, nu poate fi decât lăudabilă, depinde de fiecare în parte. Eu găsesc aici și un dram de disperare. E starea la care ajungi când îți vezi opera \"devorată\" după ce cu mare grijă ai creat-o. \"Pliscurile ascuțite de pelicani\" lasă răni adânci, chiar și trecerea grațioaselor \"libelule\" lin, fără urme. E tragic, asta e mlaștina în care trăim, dar e mlaștina noastră. Șansa noastră aici e că încă mai trăim, chiar dacă legile de care ne lovim nu ne plac.