Poezie

Laudă apelor cele mari

1 min lectură·31 mai 2010

Mediu

cînd apele s-au retras oamenii

fiind în mare parte apă s-au micșorat

și odată cu ei înțelegerea

ziceau

lăudat fie domnul

generație după generație

apele se retrăgeau

atunci au coborît uriașii

au suflat norii și a plouat potopul cel mare

și laudele

domnul a crescut odată cu oamenii s-a desprins

din plante și făpturi mitice

s-a ridicat deasupra uriașilor

oamenii au privit sus tot mai sus

au înțeles că se moare cu rotirea pămîntului

și au vrut să-l oprească

dar era noapte și nu le plăcea întunericul

mai plăcute urmele pașilor în pustiu

au găsit alt domn căruia să-i implore

porumbeii din piept

au săpat pînă au dat de oasele cele mari

semn că apa era peste glezne

pămîntul roditor

și frunzele mari

pe cînd nu lăuda nimeni pe domnul.

002.276

Liviu-Ioan Muresan. “Laudă apelor cele mari.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/13942710/lauda-apelor-cele-mari

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.