Poezie

accidentul

1 min lectură·18 decembrie 2009

Mediu

îmi aluneca mașina pe zăpadă ca o sanie

trăiam clipe din copilărie, mi-am amintit de prima prietenă, coco,

cum tremura de frică și de plăcere,

cum mă strîngea la fiecare trambulină de-mi lua aerul,

apoi mă săruta, tremuram eu,

nu doream să se mai termine iarna.

nici atunci nu se vedeau fustițe, picioare,

iarna era anotimpul imaginației, atingerile fierbinți,

toate cele ascunse frumoase.

am călcat frîna și femeia aceea

căzută, cu picioarele goale, cu sînge, mult sînge,

coco mă strîngea de inimă cu fiece trambulină,

mă săruta, zîmbetul ei roșu se prelingea prin zăpadă,

zburau fluturi și mirosea a ceai,

femeia se făcea mică, tînără,

era coco și tremurul și mîna și picioarele.

am ejaculat.

spre cer două suflete.

002.027

Liviu-Ioan Muresan. “accidentul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/13919807/accidentul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.