Mediu
Fiecare cenaclu literar are propriile cutume, propriul stil de abordare a textelor dar și a autorilor acestora. Fiecare cenaclu literar are propriile personalități, cunoscute și recunoscute, a căror autoritate este de necontestat. Acest lucru se întîmplă și în cadrul cenaclurilor virtuale.
Într-o lume a schimbărilor rapide, datorate dezvoltării tehnologice, cenaclurile virtuale vor fi de tot mai mare actualitate, cartea fiind înlocuită încetul cu încetul de alte mijloace de înmagazinare a informației. Însă principala diferență între lumea reală și cea virtuală este lipsa unei comunicări față în față. Oamenii nu se cunosc între ei, de aici tendința de a trece ușor peste anumite reguli ce țin mai degrabă de bunul simț. Tendința aceasta se simte în lumea virtuală, indiferent că e vorba de un forum, blog, sau de un sait tematic. Nu sînt eu în măsură să stabilesc reguli de comportare și poziționare unii față de alții, e cu atît mai greu cu cît mulți își declină identitatea, dar cele ce deja se cunosc și sînt acceptate tacit, ar trebui respectate cu strictețe de către cei ce doresc a fi respectați la rîndul lor.
Revenind la cenaclurile literare, indiferent care sînt acestea, tendința celor deja consacrați este de a susține și promova talentele. Cred că rolul atelierului virtual, în cazul nostru, este tocmai acesta. De aceea mă simt puțin dezamăgit cînd, persoane nou intrate în luptă cu versificația și cu ei înșiși, sînt total ignorate, sau, mai rău, lovite în propriul orgoliu, uneori neformat pe deplin, de către cei ce nu cu mult timp în urmă erau ajutați cu inima deschisă de către colegii maturi în ale scrisului. Poate ar trebui mai multă atenție, mai mult din prețiosul timp acordate mai cu seamă celor tineri, pentru care un refuz poate însemna dezamăgirea totală. Iar în atelierul nostru chiar e nevoie de voci consacrate.
Mă simt total neputincios atunci cînd poeții tineri postează două-trei poezii, apoi pleacă dezamăgiți pentru a nu se mai întoarce niciodată. Nu zic să promovăm nonvaloarea, dar nici „taierea macaroanei” nu e o soluție. Pentru cei cu adevărat înțelepți, soluția de abordare derivă tocmai din această înțelepciune.
043578
0
E normal ca oricine scrie in scola generala sau la liceu sa aiba un profesor de limba romana care stie ce inseamna macar poezie, si sa-i ceara sfatul, iar acesta sa-si faca o idee despre valoarea si potentialul autorului si scriiturii. Si sa-i poata da unda verde pentru a merge mai departe, intr-un cenaclu de nivelul Agonia, pt a se masura cu leii.
Problema este ca am citit texte de nivel subcritic, caraghioase si penibile, care nu fac cinste nici autorului, nici celui care ar vrea sa-i acorde atentie prin comentariu, si ma intreb , acestia chiar nu au printre toti prietenii rudele sau cadrele didactice pe nimeni demn de a-l socoti indrumator?
Sau poate unii nu accepta criticile si cauta in alta parte intelegerea pe care o vor cat mai orbeasca.
Desi, uneori, situatia poate fi exact invers. Nu de mult m-am vazut nevoit sa-i atrag atentia unui agonist asupra calitatii scrisului, desi biografia d-lui spune ca ar avea studii superioare. Mi se pare aiurea ca nimeni nu a avut nici o reactie anterioara la greselile acestuia, si a trebuit sa o fac eu, care,
multumesc din inima partidului, sunt un simplu muncitor cu liceul facut la seral.
Revenind, tinerii sunt si prea speriosi si nereceptivi, de cate ori am incercat o critica mai constructiva, intrezarind ceva filon printre luturi, rezultatul a fost disparitia brusca si definitiva a \"adrisantului\" si textului.
Totusi, sperante sunt , din fericire, la capitolul poeti stam mai bine decat chinezii. Ca populatie.
Sa ajutam viitorul sa trieze. Cu stima F. Abel