poveste cu melci oameni și case

afară e ploaie de melci le crapă cochiliile cad pe pervaz și le crapă cochiliile se preling pe geam cum îngeri fără de aripi stau ascuns de perdeaua roșie tresar la fiecare bufnitură ei cad și cad pervazul e plin de mucoasa lucie dacă aș deschide fereastra aș întinde mîna cîtă bunătate ar încăpea între vinișoarele mele umflate nu am curaj doar privesc cum umbrele se adîncesc în parchet mă aplec instinctiv să curăț mizeria chiar m-am gîndit să schimb parchetul și geamurile și casa să mă mut într-o cochilie fără jertfă de sînge uneori mă strîng în mine spre punct deschid palmele să nu explodez ciuperca aceea mare ce acoperă lumea plină de praf ciuperca atomică nu voi fi eu afară plouă cu melci nu cu mercur stau după perdea nu în buncăr și totuși respir greu prietenii se ascund sub pămînt și mă strigă tinere să nu aluneci pe urmele umede așteaptă cîteva ceasuri se vor usca în razele soarelui.