despre început și sfîrșit

Drumul vieții, drumul devenirii oscilează între bine-rău, mult-puțin, luminos-întunecat etc., asemeni sinusoidei, un drum, deci, pe care mergem aproape toți (greu de susținut drumul drept!). Ne întretăiem, uneori dorit, alteori întâmplător, esențial este că putem împărți “trofeul” împreună și să fim cu toții fericiți (frumos exprimat aici: “e respirația ca o susținere împreună vom ajunge acolo
vom împărți trofeul”)

Poetul se deosebește de restul lumii. El este persoana harnică, el dorește atingerea prin creație (“e respirația”), dorește ca aceasta să fie profundă.

“timpul se oprește adesea ne sprijinim de el în postura statuilor lăsăm durerea prin noi așteptînd startul.” – uneori revenim la punctul 0 – poate fi răceala, indiferența, nepăsarea, întunecarea. Sau moartea. Poeții mor și ei, însă, spre deosebire de muritorii de rând, ei reîncep alergarea (de dincolo de timpuri) și, astfel, “disputa cu nuanțele o vom cîștiga în pofida timpului”.

Sub un alt aspect - esențial, de altfel, “pentru cei harnici punctul acela e mai aproape voința atingerii mai profundă
ei țipă și trec pe lîngă noi asemeni fantomelor.” poate însemna apropierea de cei care nu mai sunt printre noi, dar spiritul lor trăiește în noi, îi simțim prin ceea ce ne-au lăsat în urma lor, ca o dovadă a parcurgerii cursei sinusoidale a creației. E mult de comentat.

Închei spunând doar că numai un poet adevărat poate câștiga cursa în pofida timpului!

Felicitări pentru acest text - remarcabil, după părerea mea!

Ottilia Ardeleanu

o bună rezonare și o bună trecere. Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase și comentariul elaborat. Mă bucur dacă vă fac plăcere poemele mele.
LIM.