liviu dascalu

Stii, avea o vorba Cocosila... Flescaitule!

Dan Mitrut face referire la spiritul haiku-ului atunci cand critica. Eu vad lucrurile ceva mai simplificat. Haiku-ul e definit, pana la urma, prin scurtimea lui, nu prin numarul de silabe (nu se mai tine cont de asa ceva). Scurtimea e o provocare pentru imaginatia unui poet. El trebuie sa surprinda intr-o imagine ceea ce defineste o atmosfera, ceea ce e foarte greu. Poeziile cu forma fixa europene, prin rigorile lor, aduc provocari in mod similar. Orice limitare a formei implica un efort sporit de imaginatie sau de expresie.
Acum, despre acest poem. E foarte usor sa scrii haiku-uri, in aparenta. In poeziile lungi trebuie sa realizezi un control asupra efectelor de sens care cere o mare luciditate. Problema este ca haiku-ul cere o simplitate desavarsita. Nu metafore, nu abstractii. Suntem obisnuiti sa lucram cu abstractii, iar poezia, asa cum o intelegem cu totii, e facuta mai mult din metafore. Cu toate acestea, spun eu, metafora este un mijloc artistic comun, usor de realizat, tehnic. Un haiku are ceva din simplitatea desenului, comparand-o cu pictura in ulei. Cere o mana sigura, doar maestrii pot da ceva semnificativ (desi pare mai usor \"doar\" sa desenezi). Asta venind din partea magistrului :)
\"rugul tacerii\", metafora
\"parjoleste apele\",epitet
\"apusuri perene\", \"peren\" e o abstractie.
Efectul mi se pare aproape nul. Cum se exprima cineva de pe site, dati-mi o bere si va scriu intr-o jumatate de ora cinci sute de haiku-uri din astea.

Iti dau un sfat: renunta la aerul asta de superioritate. Aveam o parere buna despre tine, am si discutat pe chat, o data, si am comunicat foarte bine. Cei care critica au tot dreptul sa o faca. Adrian Boariu ti-a atacat textul, nu persoana, e drept ca a exagerat si puteai sa polemizezi cu el (sper ca stii care e diferenta dintre polemica si atac la persoana).
Nu cred ca e o buna atitudine renuntarea la claritate si precizie. Poate ca esti satula de logica, eu chiar predau asa ceva si imi ajunge (!), dar claritatea, efortul de a te face inteles sunt altceva. Sa te eliberezi de o constrangere nu inseamna sa recurgi la stridente de tot felul, la simpla intoarcere pe dos a regulii.
E vorba si de modelul francez de organizare a unui discurs. Francezii fac usor confuzia intre dezordine si profunzime. Discursul cu tenta didactica, ce urmareste expunerea clara a unor idei, e simtit ca fiind plat si inconsistent ideatic de catre cel nutrit de filosofia franceza. Eu am ajuns sa prefer rigoarea nemteasca si limpezimea americana, in literatura de idei.
Nu stiu cum sa-mi explic nonsalanta cu care arunci cu cuvinte care se articuleaza atat de greu, decat prin anumite modelele culturale.
Eu voi fi, probabil, mereu prin apropiere. Poti sa ma ataci in continuare in felul in care o faci, iti garantez fidelitatea mea... critica.

Claudiu, hai sa-ti spun eu ce inseamna critica konstructiva: o critica argumentata, in care impresiile sunt explicitate, in care urmaresti sa comunici reactia ta emotionala in fata unui text. Nu criticile entuziaste sau cele in care formulele de politete alcatuiesc 90% din comentariu.
Eu atac texte, nu persoane. Mi se raspunde, cel mai ades, prin atacuri la persoana. Cei care nu suporta critica, inclusiv critica unor comentarii, nu au ce cauta pe un site literar interactiv.

inimi romantioase
fluturi de luna

Mi-a placut haiku-ul tau.

stropi de noapte inghetand instantaneu
pe sanul iubitei
frigiditate

Am efectuat singur cenzura la acel haiku, sefule. Iti multumesc pentru critica.
PS Daca \"sanul iubitei\" deranjeaza privirile cuiva, promit sa gasesc un substitut.

\"pana sunt dispusa la efort\"
\"ma mai adun sa adaug\"
\"un produs open-minded\"
\"shiftez adresarea\"
\"deci pa!\"
\"pentru lamuriri suplimentare nu ezitati sa va latrati\"
Ceva, ceva, tot am inteles, ca imi dai voie sa mai intru pe pagina ta, dar mai mult ca sa latru. Sau am inteles gresit?! Poti sa-mi raspunzi in aceeasi romaneasca de Paris vorbita de cei afectati de o usoare afazie a bunului simt lingvistic. La o intrebare latrata, un raspuns latrat, nu-i asa?

Te-am mai citit, cat ai fost plecata, si nu mi-a placut mai nimic. Tin minte ca prin ianuarie scrisul iti era mai putin neglijent, aveai un minim scrupul in ceea ce priveste inteligibilitatea textului. Si un delir suprarealist este inteligibil daca ii sesizezi logica imaginara.
\"atent pana inspre forever\"
\"la ce visezi/ (freudian lamentabil neacreditat)\"
\"diverse (divergente)/ limfatice/ inocente/ perverse/ samd\"
\"o sa creasca oricum in tine un peste mai mare/ cu sclipiri recurente si insolzire profana\"
\"pana-n vecii vecilor bantuit/ de-ntamplarea prolixa/ naprasnica/ blestemata/ si simultana.\"

Toate aceste sunt locuri unde, nu mi-o lua in nume de rau, bati campii, pur si simplu. Limba poetica o fi ea o limba a pasarilor, pasareasca, dar nici chiar asa. Toate stridentele se achita de durerea de sinapse prin sporul de semnificatie pe care il aduc. Versurile tale nu-si platesc artificialitatea.
Nici chiar expresia \"semi-gluma\" nu-mi place. Esti un adevarat tortionar al limbajului cotidian, draga Amaradaminda.
Dar nu ma lua in seama. Un distins autor de bancuri (deci o persoana avizata) de pe acest site mi-a spus ca sunt lipsit de umor. Probabil ca nu am prins \"ideea\".
Imi cer scuze pentru consideratiile inoportune.
Nu am timp sa fac nici o corectura. Dar as pune, in fata fiecarui enunt, un \"poate\", \"nu sunt sigur\", \"mi se pare\".

Nu prea ma simt inspirat, dar vreau sa particip la concurs. Am introdus in modulul de cautare cele doua cuvinte cheie si am gasit unul din perioada mea \"albastra\", de pe la 16-17 ani.
Suna putin cam cinic, eu il voiam bacovian:

abatorul, iarna
jos - formula chimica
a sarutului

care e unul din putinele mele haiku-uri conforme canonului.

Jupp draga, nu cred ca e asa de mare scofala sa stii ceva despre rima, nu vad de ce iti dai atata importanta cand vine vorba despre acest subiect. Sper sa nu dezvolti un complex din chestia asta. Observ ca de fiecare data cand mi te adresezi pomenesti de ignoranta mea intr-ale rimei. Recunosc, ai inceput sa ma plictisesti. Iti promit ca o sa te mai comentez doar cand o sa vad ceva care sa merite.

Draga domnule Erbiceanu, te rog sa-ti limitezi intrarile pe pagina mea, de azi inainte. Nu e un ordin, ci o rugaminte, fiindca imi par pur si simplu redundante. Scrie doar daca ai ceva de spus.
Inca o vorba sa-ti mai spun. Kant nu are nimic de-a face cu speculatiile cosmogonice asupra Nimicului \"de la inceput\". Daca vrei, iti pot argumenta intr-un eseu. Nu vad de ce ar trebui sa sune amuzant versurile tale \"La inceput a fost Nimicul,/ A spus-o Kant si apoi Laplace\". Nu bag mana in foc, dar cred ca nici Laplace nu s-a ocupat cu asemenea mituri.

Instrainarea pe care o reprezinta visul (pentru mintea lucida), sau instrainarea legata de indepartarea, inaccesibilitatea iubitei in visul ei. Sugestii legate de \"somnul 33\". Iubita metamorfozata in obiect (serial) de catre vis. \"absenta\" din al treilea vers este aceea implicata de disparitia in propriul imaginar.
E doar o latura pe care mi-am facut-o inteligibila, a poemului tau.
Cred ca ar fi pe gustul lui Ion Amariutei :)

O poezie interesanta. Desi la limita inteligibilitatii, folosind resursele indraznelii suprarealiste, nedusa pana la delir, totusi.
\"pe stanga si dreapta pamantul viseaza
o iarba fara memorie
(a relanti)\"
sunt versuri cu forta de impact a celor mai bune haiku-uri.
Melancolia spleenului e contracarata de o imaginatie vie, o forta ce-si cauta infrigurata mijloacele, expresia.
Poezia asta m-a facut curios. Ti-am citit mai multe texte.

Nu prea am ce adauga la comentariul lui asdf. Doar ca imi place mult naturaletea acestei poezii. Sunt sigur ca ai scris-o foarte relaxat, dintr-o suflare.
La mine joia e trista, ca e zi libera, si ma astept sa fie mai bine ca miercurea si ca vinerea, si nu-i asa, fir-ar sa fie! Si nici n-am gagica, fiindca sunt misogin. Cineva a spus ca si pe miss Schiffer as critica-o, la cat sunt de otetit la suflet. Pai normal, eu o stiu pe Claudia Schiffer de pe cand eram pustan de 13-14 ani, sunt sigur ca e trecuta, acum, si cred ca are burtica si celulita. Cum sa n-o critic?!
Daca era Claudia Cardinale, era altceva. Sau Liza Minelli, cea mai frumoasa femeie din cate am vazut la televizor. Mai frumoasa si decat Uma Thurman.
Asa ca eu astept, poate joia viitoare imi fac si eu gagica. Va tin la curent. Nu o sa mai iau pastilele cu care ma tenteaza fericirea (dar asta e din alt film).

\"incepu\" si cu \"nu\" rimeaza, dar rima e slaba tare. Catrenul tau cam suna a gol. Ceea ce accentueaza melancolia pe care mi-o transmite.

natura moarta
mahnita-i carnea
iar cartile, citite-s toate

Pe mine nu ma deranjeaza opiniile lui Adrian Erbiceanu. Stiu prea bine ce crosee imaginare i-a aplicat Carnap lui Heidegger, spunandu-i ca bate campii, el si cu toti filosofii. Cum adica sa filosofezi despre \"nimic\"??! Pai nimicul e ceea ce e mai putin important. Si sa spui ca nimicul este asa si pe dincolo e absurd, nimicul nu \"este\" nimic. Iar daca mai si poetizezi asupra nimicului, inseamna sa sari calul de-a dreptul. Nu poti avea sentimente decat in legatura cu ceva, nu-i asa? Asa o fi? Dupa Michel Henry, un fenomenolog francez, afectivitatea se auto-afecteaza, se reveleaza, cel mai autentic, siesi, in absenta oricarui pretext, ca o cunoastere absoluta. In aceasta auto-revelare ne cunoastem ca fiinte radical distincte de obiecte. Fenomenul afectivitatii este ireductibil la fenomenalitatea obiectelor. Mergand pe acest fir, Henry socoteste ca prin afectivitate ne cunoaatem provenienta din Trinitate; eu am descoperit, totusi, destule inconsecvente in ultimul sau demers, din cartea \"Eu sunt Adevarul\", si raman la simpla fenomenologie (necrestina) a afectivitatii.

Ma bucur ca Paul Bogdan isi exprima parerea in subsolul acestui text. Chiar si acest gen de determinari critice sunt o ocazie de a te intelege pe tine insuti. Vad limitele felului meu de a scrie poezie cu mai mare precizie. Stiu, de acum inainte, mai clar, carui tip de cititor ma adresez, carui fel de a simti. Sunt departe de atitudinea scriitorului inchis in turnul sau de fildes, practicand un joc cu margele de sticla ale carui reguli le-a inventat el insusi si nu le divulga nimanui.
In adolescenta am scris mult, influentat de poeti foarte putin cunoscuti, pe care ii socot foarte mari, precum Almosnino, Abaluta, Grigurcu, Nora Iuga, oniristii. Totusi, formula lor estetica este depasita, e un drum inchis. Desi am poezii care pot rivaliza cu cele ale \"maestrilor\", ele nu sunt ceva nou. Cand am constientizat lucrul asta, am incetat sa scriu poezie. Faptul ca o fac din nou se datoreste existentei acestui site. Si urmaresc innoirea felului meu de a scrie. Suprearealismul, sau poezia din filonul francez, a cam expirat. Indepartarea de limbajul cotidian, la inceput o cale de a explora noi posibilitati de a simti, si de expresie (nu a existat mai intai o sensibilitate, si apoi, doar, o cautare a mijloacelor expresive, ele sunt simultane), a suprarealismului si a poeziei moderniste, a sfarsit prin a fi simtita drept artificiala. Poetii pe care ii pomenesc sunt mai degraba poeti ai instrainarii, apoi. De ce sa nu exploram in directia \"umanului\", a \"sanatatii lirice\"? Cultivand resursele oralitatii, versul neimpiedicat, \"frumusetea\", \"adjectivul\", \"banalul\", firescul samd, revii la o naturalete lirica binevenita.
De aceea sunt de acord, intr-un fel, cu Paul Bogdan.
Totusi, eu scriu si pentru cei a caror sensibilitate a fost formata, ca si a mea, de lirica de sorginte franceza. In definitiv, in postmodernism, se spune, toate traditiile sunt considerate ca fiind viabile. Totul e sa nu ramai cantonat intr-un anume mod al expresiei.
Poezia \"celelalte chipuri\", apreciata de Stefana si altii, e cel mai bun exemplu de poezie in care incerc sa-mi depasesc limitele, si sa folosesc resurse ale limbajului pe care, de obicei, le ignor.
Cat despre haiku-uri, de multe ori nici mie nu-mi place genul, dar ma feresc sa trag concluzii, sa teoretizez. Pur si simplu e nevoie de o anumita receptivitate care poate sa lipseasca. Nu e adevarat ca haiku-urile mele ar fi idei transpuse in forma, dimpotriva, un refuz al ideii. Plaiku-urile nu sunt haiku-uri, pe de alta parte, si acolo imi permit sa ma joc cu expresii filosofice consacrate.

Corect: soacrei si franeaza.

Voiam sa-ti critic poezia, fiindca incepe cam prea abstract, uneori strident de abstract, dar dupa \"zgomotul imperceptibil al unei clante\" am inceput sa privesc mai atent prin ... gaura cheii. Si am vazut tabloul la care lucrezi. E cam mult ocru, in general culorile erau reci, dar merge si asa.

E o greseala: desi, nu de-si. Esti prea grabit, Mitica. Take it easy!