liviu dascalu

Intr-adevar, corul elevilor de la liceul de arta a fost nemaipomenit. Imi pare rau ca am ratat sceneta celor de la Teatrul Ludic. Inca vreo cateva chestii din astea, si poate ca nu m-as fi plictisit deloc.
Cel mai tare imi pare rau ca nu am mai putut ramane cu voi la o discutie. Sunt sigur ca cele trei ore de, mai mult, timpi morti, nu ar fi contat.
Cred ca o intalnire a pescarilor la musca ar fi fost mai interesanta. Macar s-ar fi gasit cativa povestitori, oameni care sa ne infierbante imaginatia cu relatari despre pastravi de trei kilograme samd.
Pana la urma asta nu-mi convine: aerul ca la Casa Pogor s-a intamplat ceva \"reprezentativ\" pentru Iasi si \"pentru miscarea culturala in general\" (asa cum spune Mitrut). Putini sunt cei care au miscat ceva, pe plan cultural, pe site. Chiar asa putini sunt, privind la scara larga, eu cred ca sunt destui. Nu as baga mana in foc ca nu am putea intra intr-o Istorie a vreunui Calinescu la un loc, intr-un capitol separat.

Ce as putea replica unor suflete de hartie? Atat, ca ma amuza enorm pretentia lor de a fi personaje in carne si oase.
Pe \"masa de disectie\" au fost texte, nu oameni. Daca intampin asemenea reactii, asta e doar fiindca distrugand texte, distrug existente de hartie...

Surpriza surprizelor: Liviu Dascalu e totusi sensibil si are chiar si bun simt!!
Opinia mea de \"calau\" al site-ului: intalnirea a fost extrem de plictisitoare, nu a fost un cenaclu propriu-zis, ci o festivitate sobra prin care participantii si-au confirmat, in proprii ochi, statutul de scriitori, sau macar cel de membri ai unei comunitati literare.
Un cenaclu prespune nu doar recitarea textelor, ci manifestarea vie a reactiilor celorlalti: criticele. Cred ca era imposibil sa fie un cenaclu in acest sens, intalnirea de la Iasi. Cred, inca, ca partea formala, cu prezentarea la microfon si recitarea unor poezii trebuia sa ocupe mai putin spatiu. Totul a durat prea mult: trei ore. Ideal ar fi fost sa fim intr-un spatiu care sa permita mobilitatea, pentru a avea ocazia sa discutam unii cu altii.
Chiar si asa, eu ma bucur ca i-am vazut (ca de discutat, mai putin) pe Alma, Mag, armonie, Daniela Bordeianu, Madalina Maroga. Cu Andrei Dobos, vechiul meu adeversar de polemica, m-am intalnit in tren si am avut, astfel, ocazia sa-l cunosc.

Mie mi-a placut textul. Am eu ideile mele preconcepute referitor la poezia lui Mat - ii reprosez lipsa de originalitate, naumismul excesiv -, si totusi... Prin adolescenta, eram mandru de barbismul meu de a doua mana; probabil ca Mat ar fi fericit sa scoata cateva poezii pe care le-ar fi putut semna nestingherit insusi Gellu Naum. Asa ca eu intuiesc o tinerete nealterata in poetul Matei Ghigiu.

Andreea draga, daca tehnic este posibil, incearca sa lasi steluta chiar pe blank. Chiar fara sa pui intrebarea \"de ce?\", si fara sa-ti mai \"raspunzi\".
Oricum, se stie ca nu ai nimic de spus. De unde nu e nici criticul nu cere.

Cartea lui Costel mi se pare mai degraba un rateu. Comentariile lui Dodu sunt delicioase, de fiecare data, dar citite in contextul in care au fost scrise. Diferenta dintre text si pretext, felul in care vocea lui Dodu se detaseaza de fundalul altor comentarii, aceste lucruri nu sunt elemente de ignorat.
Intr-adevar, de multe ori acele \"pastile\" de Dodu nu aveau mai nimic de a face cu textul la subsolul caruia apareau. E motivul, probabil, pentru care Costel a crezut ca pot alcatui, impreuna, o carte. Dar o carte de literatura nu se face din texte atat de eterogene, ci din texte legate impreuna de un proiect. Nu e ca o colectie de eseuri, sau de comentarii critice, genuri care pretind autonomia fiecarui text. Fragmentele lui Dodu sunt niste ca niste petarde care provoaca, la un moment dat, stupoare; volumul, in sine, e o colectie de petarde deja explodate.
In particular, ma deranjeaza aritmetica caftelilor pe care le-a primit Dodu: mereu, mereu, cate un sut in fund, si altul, si altul. Cand venea Dodu cu \"obsesia\" lui, pe la cate o poezie, nu avea cum sa plictiseasca: in Textul poezie.ro, personajul Dodu putea sa traiasca si el, cu obsesia lui. Dar intr-o relatare continua a acesteia impresia e de pick-up blocat pe un fragment de melodie. Probabil ca in volumul urmator Costel va reusi sa exploateze altfel aceasta sursa epica.
\"Insatisfactia\" pe care ti-o poate provoca lectura \"Problemelor barbatesti\", de care a vorbit Eugen Dorcescu, satietatea de acelasi gen de umor, nu m-a facut sa cad in consideratii metafizice, ca pe distinsul critic (?!). Motivele ei sunt de alta natura, pur estetica.
Dodu trebuie sa traiasca in mediul lui natural: site-ul www.poezie.ro. Asta e parerea mea. E un personaj care nu poate trai fara alte personaje. Nu putem sa-l bagam intr-o carte si sa-l lasam sigur, acolo.

Foarte interesant eseu, mi-a completat multe din lacunele pe care le aveam in ceea ce priveste imaginea marelui critic George Calinescu.
Astept si alte \"dezvaluiri\".

Se pare ca \"lectiile de poezie\" ale lui Cheevas dau efecte: Liviu pare un invatacel dornic sa aplice invatamintele maestrului.
Chiar asa, antoane, te-ai plictisit de tine insuti?
\" fruntea mea cu brazdele adânci de primăvară
dezmierdând viermii unei
ere demult răsuflate\"
Reteta de poezie, pentru multii admiratori si degustatori: sa iau niste cuvinte, nu prin metoda decuparii din ziare, fiindca nu dau destula diversitate, ci cu intentie, sa fie cat mai pestrite, apoi se rosteste deasupra lor \"abracadabra\", sonor si cu usile inchise (in jurul nostru nu prea sunt admiratori de literatura, de regula); eventual, se poate face si un mic ritual voodoo ca sa aiba cititori, unul vazut prin documentare.

De rima era vorba, nu de metafora: alibiul rimei, nu al metaforei. Scuze.

Nu are nici macar alibiul metaforei, cum il au unele epigrame care se apropie de bancurile fara perdea.

Autorul e Ghiocel, dar coautorul este Dodu, responsabilul cu condimentele.
Proza e delicioasa. Nu degeaba Orasanu e unul din autorii mei preferati, de pe site.

Cred ca e o poezie dedicata lui doctor subtilis. Or, in istorie, doar Thoma d\'Aquino a purtat acest sublim \"nickname\". Iar \"Summa theologiae\" este o disectie a carnii delicioase de Dumnezeu.

Acum, fara gluma, asteptam si alte poezii venind din universul imaginar al unui medic!

E o poezie de valoare medie, una din cele doua poezii pe care le-am apreciat astfel, la concurs (celorlalte nu le-am dat nota de trecere).
Prima strofa: nu-mi spune nimic \"zborul pasarii de argint\", cred ca e un \"sublim reziduu\" poetic dintr-o alta perioada de creatie. E o abstractie care nu se poate ridica de la sol. In schimb, \"mandolinele caminului cultural\" concretizeaza bine un discurs care ameninta sa se dilueze pana la a deveni transparent.
Strofa a doua e un fragment din jurnalul de la ora cinci, Virgil nu are de unde sa stie, o percep tot in cheia \"prospetimii\". Un teribilism de pusti genialoid, care imi place, fiindca e colorat in autoironie (ultimul vers din strofa).
Ultima strofa e doar sunet: sunetul reducerii motoarelor dupa ce se turasera excesiv in cea de-a doua strofa. Ceea ce da echilibru stilistic poeziei, sau un aer de firesc in plus.
Acum, dupa ce am analizat-o, mi se pare chiar buna, nu doar \"medie\" :)

Pustiul de 16 care eram s-ar fi bucurat. Multumesc, in numele lui!

Vad ca imi faci publicitate negativa la poezii. E cazul sa zic si eu ceva, in apararea mea: Liviu Dascalu e unul din poetii preferati ai lui Magister. Poezia lui este variata, o intalnire interesanta intre mai multe sensibilitati si stiluri: sensibilitatea haiku, stilul suprarealist, tenta postmoderna. Conflictul dintre ele, solutiile gasite de Liviu Dascalu ar putea fi un subiect interesant de discutie.
Apoi, in haiku: e de apreciat forta de inovare, tensiunea in raport cu estetismul desuet al clasicilor, vitalitatea comprimata a acestora.
Tenta suprarealista e mereu supravegheata prin umor, care limiteaza patosul deformator - ceea ce rezulta e un fel de umanizare a absurdului. Deci, nicaieri absurd ostentativ, agresiv, teatral, ca la atatia altii, nimic din ostentatia \"avangardista\".
In fine, poemele cu \"zvac\" sunt cele cu un ingredient postmodern, in care exista si ceea ce place aproape exclusiv unora dintre cititori: fior liric. Exista si poezie fara lirism, fara \"sentiment\", trebuie sa precizez; dar am si poezie de sentiment: \"cateva chipuri\", \"ghost song\", \"solfegiu mic\".

Cat se poate de bine dispus, si cu chef de taifas

Vasile, pur si simplu textele tale nu meritau nici sa le bag in seama. Un text merita o critica atunci cand are o anumita valoare. Exista stil, deci material de analizat, atunci cand exista un anumit nivel valoric. La un scriitor slab nu gasesti aspecte stilistice relevante. Valoarea presupune originalitatea. Un scriitor bun gaseste noi reguli de formare a unui text artistic, pe care e o placere sa le descoperi. Ce fac eu mai sus e o incercare de a da sens unui lucru fara sens.
Ce ma deranjeaza este cerbicia cu respingi ceea ce spun eu despre textul tau, de parca te-ai afla in posesia unui adevar la care eu nu am acces, de parca tu, ca autor, ai avea o pozitie privilegiata in raport cu propriile texte. Iar recomandarea ta finala, ca as avea nevoie de un doctor, este o impertinenta, nu un joc de cuvinte. Hai sa-ti spun ceva: formula aceea de incheiere a fost \"inventata\", pe site, de Dan Mitrut. Ceilalti au preluat-o de la el. Diferenta este ca pe Dan nu l-am vazut niciodata intr-o situatie de contradictie pragmatica (uite ca n-o sa-ti spun ce e aia), pe cand pe ceilalti, mai intotdeauna.

Vasile, adineaori ti-am prescris doar niste hapuri, sau pilule, cum vrei sa-i spui. Bisturiul il scot destul de rar, totusi.
Pe de alta parte, mi se pare cat se poate de simplu de inteles de ce am facut trimiterea la Miron Radu Paraschivescu. Pentru culoarea locala, exclusiv. Te diferentiezi de el prin altceva: lipsa muzicalitatii. Nu stiu daca poeziile lui MRP pot fi cantate, dar pastreaza ceva din structura unui text muzical; e acolo si influenta lui Lorca, cu ale sale \"romancero\". MRP estetizeaza acel material lingvistic care la tine e doar materie bruta. Nu-l infrumuseteaza, ci il supune unei alte rigori decat cea a transmiterii informatiei: rigoarea unui joc. Jocul se defineste prin faptul ca e structurat de niste reguli. Textul de mai sus da impresia de incoerenta. Daca ar fi fost un poem suprarealist, as fi asteptat senzatia de inedit. Daca ar fi fost o balada in stil MRP as fi gasit un nucleu narativ in jurul caruia se organizau metaforele, jocul poetic propriu zis. Textul tau nu e nici una, nici alta.
Oare te-am lamurit, de data asta?

Vasile, iti recomand sa-l citesti pe Miron Radu Paraschivescu, din \"Cantice tiganesti\". In genul poeziei tale, este varful. Ceea ce la tine e simpla culoare si transcriere bruta, la el e, pur si simplu, arta.

Iti recomand sa frecventezi o biblioteca. Felul in care scrii ma face sa cred ca ai prea putine lecturi.
E o noutate pentru mine sa vad intr-un text pretins poetic ghilimele si cuvinte ingrosate.
Cat despre comentariul anterior, te inseli: era la TEXT.

Bogdane draga, ce ar fi sa incetezi cu reclama asta pentru propriul text? Este de-a dreptul indecent sa insiri patru comentarii unul dupa altul, poti foarte bine sa raspunzi tuturor printr-unul singur. Mai ales ca nu ai nimic de spus, in particular, cuiva, ci doar sa exprimi mirari efeminate si fericirea extaziata de-a fi citit.

Stii care e problema cu sublimitatile pe care le tot insiri tu? Ca se gasesc pe toate drumurile. Pe bancnota scrie un milion, dar in realitate nu face nici zece centime. Sper ca esti doar un pusti, doar unui adolescent i se poate scuza prostul gust al unui asemenea kitsch in nuante roz bonbon. Daca esti trecut de douazeci si scrii asa ceva, probabil esti un individ antisocial, care isi cauta un refugiu intr-un Frumos imaginar fara legatura cu realitatea si cu adevaratele frumuseti ale concretului. Caz in care iti recomand cu totul altceva decat literatura: psihanaliza.