liviu dascalu

M-au intrigat putin omuletii verzi, dar nu foarte tare, poezia isi pastreaza gratia in ciuda lor. Mi se pare superb versul (si nu din motive inavuabile):^si sunt atat de goala acum/ca marginea mea fosneste cu gust de sampanie/lucios ca o panglica inaugurala.^ Ma intreb daca i-a scapat dl. adrian_nairda, el nu rateaza nici o poeta frumoasa.

inmost, am reparat greseala, am scos virgulele;
Cheevas, visul nu se teme de contradictie logica; cititorul se poate teme, e adevarat, e dreptul fiecaruia la frica; iti multumesc, tie si lui motoaca, pentru observatii.

^Colerice, extrovertite, intuitive^, doua crosee si o directa de dreapta. Cititorul trebuie sa se intinda, apoi, cu infinita grija, pa o felie lunga de zi, la soarele negru al melancoliei noastre.

Comentariul meu e un poem scurt (ca sa nu mai deranjez cu titlurile mele):
inserare

tot mai vie luminarea
dar nici ea
mai mult ca fumul

Imi cer scuze pentru insistenta.
Pentru ioanid:la prima lectura a comentariului, mi s-a parut ca e vorba de o ironie la adresa unei pretiozitati din parte-mi, anume grafia cu S a ^strainului^, intr-un text care, imi place sa cred, are o anume gravitate contrara grandilocventei. Daca e asa, o sa retrag acel S. Daca intreaga poezie e ^sincera si curgatoare^ precum metafora celor doua singuratati, atunci, textul meu are ceva din virtutile unui ^grad zero^ al scriiturii, si asta ma trimite tot la ^Strainul^ lui Camus, exemplul clasic de scriitura alba, fara pretiozitati ale stilului. Si atunci, aluzia la ^Strainul^ nu-mi apartine, dar ghicesc o incifrata lauda.
Cit despre comentariul meu anterior, identificarea bovarica si adolescentina cu ^strainul^ ma face sa surid, iata resurse de tinerete nebanuite, in sinea mea. L`etranger c`est moi (?!), ca multi adolescenti.

A, si pentru inmost: sunt fericit ca provoc haiku-uri atit de bune ca raspuns. Daca as fi un bun haijin, si eu, as intra in joc, dar ma tem, vreau sa mai exersez.
Pentru a nimanui, multumesc pentru steluta si pentru apreciere. Sper ca muza mea rece sa ma mai inspire, asa cum ti-ai dori tu. Multumesc si Herei pentru atentia constanta.

Poate ca Strainul este tot ^eu^, asadar, imi caut chipul acolo unde nu (mai) este. Sau este, ce zici, L.? Bucuria lui, noua, este aceea de a fi inteles atit de bine.
Dar nu exista nici o trimitere la Camus, nu sunt, din pacate, un adolescent. Nu zicea Cioran ca filosofia lui Camus este o filosofie pentru adolescenti? Nimic peiorativ la mine, poate la primul C.

Comentariu al inexprimabilului. Reusita, dar si mai bine iti iese, Ioanid, in proze. Mi se pare putin schematica, sau are nevoie de aceasta concizie? ^intr-o limba straina^, iata o limba pe care poemul tau o stie, impreuna cu un text de-al meu.

Cheela este o vajnica aparatoare a delimitarii genurilor, o cunosc, dar de la Cheevas nu ma asteptam, la un comentariu asa de prozaic, sau pro-proza-ic. Textul umileste distinctia genurilor.

Sunt niste repetitii entropice in poezia asta, de aceea nu pot sa o consider o reusita.

Ba ca e ^colind ontologic^ (horribile dictu), ba ca e ^doar^ joc de cuvinte... Eu l-as trimite pe PadreSolaris la Philosophische Untersuchungen (sau traducerile in limbile de circulatie) a lui Wittgenstein pentru a afla ca practicam jocuri de cuvinte cu totii, inclusiv cei care fac ontologie, sau colinde ontologice, sau antologice (asta o fi vrut sa spuna Maestrul?). Si atunci problema care se pune este cit de bine jucam aceste jocuri, nu ca sunt doar jocuri.

E genul de text pe care ai vrea sa-l cunoasca prietenii, sau iubita care nu intelege nimic din tine. Un text care, speri, i-ar aduce aminte ca si-a ratat tineretea, si asta ar intrista-o asa de mult, ca mai-mai c-ar deveni o ^femeie profunda^. Ladima, care nu pute, sta si se uita la poze vechi.

Cine e tentat de epic, sa scrie proza, mai bine.

un haiku nu e un simbol, nu trebuie sa ceara interpretari, in mod obisnuit; un haiku nu are sens, daca il credem pe Barthes

Acest haiku nu are nevoie de titlu. Ar semana cu o ghicitoare. Si este un haiku, asta ar trebui sa fie un elogiu. Ultimul vers nici nu le comenteaza pe primele doua, nici nu este ilustrat de ele, e o punere in paralel fara sens. Barthes spunea ca propriu haiku-ului autentic e sa fie lipsit de sens.

Nimic de reprosat. O usurinta expresiva al carei secret este misterios. Parca in rest se transpira, pe la hamalii care scriu poezie pe undeva.

eu am alta viziune despre noiembrie, unul arid; dar am sa-mi public poemul ceva mai tirziu.
nu incetez sa ma minunez ca exista haiku-uri perfecte, de o fragilitate a clipei neintinata de nici un efort al formei.

Cu totii o iubim pe fata din laptarie!

Descartes avea o indoiala hiperbolica: pina si Dumnezeu s-ar fi putut sa fie un mincinos, si creatia lui sa fie un bluff, dar cel care rostea cuvintul ^bluff^ nu se putea indoi ca exista un privitor al pacalelii. Am citit o data poezia, mi s-a parut f. buna, dar, impins de obisnuintele site-ului, dominat de poezii despre iubire, mi s-a parut doar o ironie cinica la adresa unei iubiri de odinioara. Dupa comentariul tau, Ioanid, am recitit-o, dar era alta poezie, iar indoiala cu privire la sufletelul privitorului ma trimite pe culmile fricii.

Se citeste cu suflarea mintii taiata.