Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presă

Primul cocor

Semnal editorial

3 min lectură·
Mediu














Anul I de concurs
Coordonator: Dan Norea
Ed. „Grinta”, Cluj-Napoca, 2009


Înainte de-a porni la lectura acestui volum, este nevoie să lămurim întrebarea: Ce vrea să spună această antologie? Ei bine, înțeleg, există o istorie a acestei cărți, care este rezultatul unui concurs de haiku-uri, desfășurat în lumea virtuală. Citim în „cuvântul înainte”, iscălit de Corneliu Traian Atanasiu: „Totul a început din dorința de a încerca un concurs lunar de haiku în limba română după modelul Shiki Monthly Kukai. Împreună cu Magdalena Dale și Maria Tirenescu, și ele mai vechi în activitatea pe site-uri literare, am deschis pe un blog, Romanian Kukai, în februarie 2007, un spațiu de discuție unde am pregătit lansarea concursului. Aceasta s-a produs pe 1 aprilie 2007 și, neașteptat, a avut ecou și succes, dovadă că împlinim doi ani și concursul a mobilizat tot mai mulți participanți atât dintre cei obișnuiți cu internetul, cât și dintre cei care s-au apropiat de el abia prin seducția concursului”.
Așadar, nu-i vorba despre o modă care, la anumit moment, bântuia prin lirica românească de azi. Devenise un obicei ca fiecare poet care se respectă, să ne propună și asemenea creații purtate de aripile cocorilor. Încet, încântarea s-a stins, pentru că acest gen poetic nu este chiar la îndemâna oricui și nici cititori prea mulți nu s-au ostenit să-i pătrundă sensul, știut fiind că românii nu au chiar atât de multă răbdare să dezlege sensurile sintetizate în trei versuri.
Haiku-ul este liricul exprimat în forma sintezei extreme. Deliciul constă în descoperirea semnificațiilor prin discursul oral. Trei versuri pot da sens unui text de mare întindere, fiindcă sensurile sunt „supraetajate” în fiecare cuvânt. Cu minimum de mijloace, maximum de semnificație, am putea spune.
Volumul pe care ni-l oferă acum, pe suport de hârtie, acești poeți din această castă lirică, a fost conceput în două secvențe. Prima conține creațiile premiate în 52 de etape, iar a doua ordonează, în cuprins, creațiile „câtorva poeți ai grupului de haiku”, cu scurte notițe biografice. Ilustrația volumului este semnată de Corina Ion (poate ar fi fost potrivită o mai pronunțată trimitere spre desenul nipon, cu acele linii fine inconfundabile, care ar fi sporit impresia de act artistic specific. În cazul nostru, unele execuții naive ale motivelor nu sunt de prea mult ajutor cuvântului).
După cum știm, haiku-ul nu are opreliști în tematică. Dimpotrivă, oferă spații lirice infinite tematic. Sensurile existenței umane sunt concentrate în licori lirice de-o mare profunzime, ca apoi, prin interpretare, aceste profunzimi să fie ordonate într-un text demonstrativ. Orice haiku am alege din acest volum, strădania de-a descoperi sensurile încifrate e o cale fascinantă.

Liviu Comșia


\"Photobucket\"
036768
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Presă
Cuvinte
433
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu Comșia. “Primul cocor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-comsia/presa/13891669/primul-cocor

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dan-noreaDN
Dan Norea
Nu mă așteptam ca acest volum să fie prezentat pe agonia. Mulțumesc pentru aceasta domnului Liviu Comșia.

Dar mă simt obligat să fac două precizări.
1. Nu e vorba de o antologie, ci de un volum colectiv. Antologia presupune o selecție a unui scriitor competent în domeniu, să-i zicem antologator, care își asumă răspunderea selecției textelor. Nu e cazul acestui volum, unde prima parte are haikuurile premiate (bune-rele, așa cum au fost), iar partea a doua are texte în selecție proprie a autorilor.

2. Concursuri de haiku sunt două și pot fi lesne confundate. Primul -cronologic, organizatoric, numeric și valoric- este Romanian Kukai, moderat de Corneliu Traian Atanasiu.
Al doilea este Romanian Haiku, inițiat tot de Cornel Atanasiu, dar în prezent moderat de Valeria Tamaș și de mine, cu diplome electronice completate de Livia Ciupav.
Pe scurt, primul este cunoscut drept concursul lunar, al doilea drept concursul săptămânal.
Revenind la oi, volumul \"Primul cocor\" este reflectarea primului an de concurs săptămânal.

Închei cu alte mulțumiri, pentru ocazia de a preciza aceste chestiuni.

Onorat,
Dan Norea
0
@atropa-belladonaAB
Atropa Belladona
Felicitari lui Danut, dar si celorlalti autori pentru bijuteriile din acest volum colectiv si multumiri domnului Comsia pentru anuntul facut.

ps ptr Dan: pastreaza un exemplar si pentru mine, rog mult!
0
@florentina-loredana-dalianFD
Mă încântă ori de câte ori oamenii reușesc să-și pună planurile (bune) în aplicare. Iar acest prim cocor este unul dintre cele realizate cu multă dăruire și mult efort de inimoșii Dan Norea și Cornel Atanasiu (împreună desigur cu toată echipa cu care au lucrat). Dețin un exemplar și pot afirma, fără să am aere de specialist, că este o carte reușită, cu o grafică pe măsură. Felicitări celor implicați (inclusiv autorilor publicați).
Felicitări Liviu Comșia pentru aplecare asupra unor evenimente/ apariții care de cele mai multe ori rămân în anonimat.
0