meanwhile city

o să învingem mi-a spus
mi-a legat cămașa de forță
coridorul lung se termina cu o fereastră plină de liniște
acolo puii decapitați își strânseseră fulgii pe umeri și străluceau
era mult până la margine era un cer o lumină oarbă
multe vieți puse la uscat
indivizi îngrămădiți pe la colțuri morfolind lenjerie murdară
și slăbănoagele ore de meditație luminate de șocuri electrice
spasme chicoteli toate își frecau satisfăcute în aer miile de piciorușe
emițând cu pocnet scurt lumini de un albastru intermitent

simțeam orașul
se apropia mârâind
imens ca sub microscop
pe străzi gândurile adormiților deveniseră uriașe
roteau în mijlocul intersecțiilor fragmente de
realitate ei le numeau vise
de aproape atât de aproape se vedea clar
erau găuri negre în care
dispăreau toate sensurile culorile
orașul traversa prevăzuta noapte alb-negru era o poză învechită
ruptă în punctele circulate

nu plec nu plec aici
mă simt în siguranță în camera asta sunt o intersecție importantă
oamenii albi mă traversează cu toate acele cu toate farurile aprinse
ca pe noaptea cea mai
din gură cuvintele îmi ies fuioare de ceață
mă risipesc mă adun mă iubesc
aici sunt esența
fumegarea mulțimii de arderi interne

între timp totul e între

orașul sparge ferestrele năvălește în mine
ca o apă saturată de fierîntâmplări
sirena salvării cântă un cântec vrăjit ademenește moartea în trup și
râd îmi curg lacrimile de bucurie
lavaj gastric poate și atropină
cât se chinuie ei cât se chinuie să rămân
scuip râzând știu deja

o să se termine și o să înceapă
timpul care se întoarce pe partea cealaltă
timpul în care el îmi spune
o să învin
gem
&
îmi strânge cămașa de forță
se așează tăcut lângă mine și
despicăm aerul nopții cu priviri atente ca niște
guri de mitralieră