Jurnal
peaceful
to my mother
1 min lectură·
Mediu
nu-nu-nu-nu / îmi țin trupul strâns îl apăr cu refuzuri
bărbatul cu piele de viperă zâmbește
îmi mângâie condescendent coapsele și încăpățânările
oamenii șuieră pe lângă noi ca niște gloanțe cu dinți
se înfig unii în alții activitatea lor preferată / uneori din asta
ies niște șerpi mici cu guri înalte / le sfâșie tinerețea / îi lasă să moară
zbârciți în bălți de regrete
tânjind pașnic după / răsucirea timpului pe degete
sincopa
virusul feminității mă umple încet / sigur ca o condamnare la moarte
trebuie să fug / să mă ascund de perioadele fertile de multiplicarea celulelor
de mâinile curioase aspre / scormonitoare
coridoare lungi și aseptice
pe lângă pereții gălbui vacarmul de priviri și de pași / halatele albe
metalul carnivor trage dintre coaste tălpi țepene ca un scuipat hotărât
aerul spart / patul mirosind a piele stătută
o să mă nasc în liniște / pentru asta arunc în urmă uitarea
ca pe o brichetă aprinsă
077.834
0
dai explicatii prea multe: \"barbatul cu piele de vipera\",
\"oamenii suiera pe langa noi\",
\"virusul feminitatii ma umple incet si sigur\".
eu cred ca o poezie trebuie sa lase imaginatia cititorului sa vada barbatul cu piele de vipera.
parerea mea este ca textul incearca sa \"epateze\", incearca sa ne convinga de un senzational inexistent, iar fotografia accentueaza aceasta stare - este prea brutala; este pusa sa \"socheze\" - si nu socheaza.
imi lasa un gust amar.