se crapă de noapte

sub ochii închiși ai celor întunecați și mai e puțin până la lumina care-i mama luminii, cea care-și înghite copilul cu poftă într-o frumusețe peste om și ruginitul lui felinar clătinându-i-se deasupra gâtului și uite vin formele cele rotunde care șoptesc despre orbirea văzătoare despre dragostea de departele și fericirea celor cu duhul bogat vine vremea șerpilor descolăciți și a merelor întregi a bărbaților strălucitori și a femeilor care știu, toți adunați în zâmbetul unuia singur și se dezleagă aurul de la capătul tuturor lucrurilor și pornește să colinde lumea în șuvoaie lungi și fierbinți și nu e departe ziua în care ochii păsărilor se umplu de sânge iar aripile lor se transformă în mâini înarmate țintindu-ne pe noi, cei cruzi și nevăzători pe când ne scurmăm adăpost în pământ cu oasele noastre mici și murdare