plouă

Plouă monoton, picurii gri fac exerciții de ocolire a obstacolelor, oameni mărunți se ascund sub treptele prea înalte pentru ora atât de târzie și tristă și atât de înfrigurată de ziua intrată la apă! Un domn se grăbește, îi dau spațiu să mă depășească odată cu gândul pe care l-am ocolit când tocmai mă întâmpina precum farmacia deschisă non-stop. Câinele strâns prea tare în lanțul unei doamne mă imploră prin ochii pierduți să-l scap din mâna zbârcită ca brațul unui pom învins de arșiță. Pe lângă suflet îmi trec precum fluturii silabele unui poem neadormit, îl simt cum vrea să-și decojească instinctele să-și lase semnele citite pentru cineva cunoscut iar inima anunță că-i seara lacrimilor când ploaia se întoarce la mine și plânge încet, monoton, plouă în sufletul meu.