Îmbrățișare

Brațele tale se deschid ca niște porți pe terenul public, ”oricine să vină” ne strigi, dar inima ta ferecată în lacrimi se chircește mai mult, tot mai mult când pasul străinului intră iar prietenii fug. Uscatele lacrimi se ascund chiar sub pleoape; ce rost de le-nchizi sau deschizi, sub ele, în suflet, stau să te-ngroape și vorbe și fapte, și rugi! Brațele tale țin strâns trupuri calde și pare că viața-ți transferă în dar nu pomii în floare, nu vise, nici aripi ci, iată, iubire ce nu ai avut și pare s-o cauți cu mintea, cu trupul, același divin nicicând cunoscut. ”Ah” urlă totul, în duh simt doar rană, aș vrea să te rog să mă ierți că îți spun: Iubirea nu știe, nu poate să moară ci ea se primește în schimb de vrei ... tu.