Probă

Stârnește-mă, așează-mă, din nou, pe sârmă deasupra prăpastiei ca pe un acrobat și pândește-mă, rămâi în văgăună și suflă cât vei putea, foșnește-mi pământul, clatină-l, adu întunericul și, de vei putea, adună norii cu furtună cu tot să mă înghită. Nu, nu voi putea să-mi iau ochii din ochii Lui, rămân ca o ancoră vie. Iubirea mă ține și când la Tine, Doamne, mă uit pentru tot altceva devin orb, orb de cuvinte, de simțiri, orb de iubiri travestite. Doamne ține-mă Tu și voi fi ținut, așa, strunește-mă Tu.