Până când

Până când? Când începe sfârșitul, spune-mi mai devreme cu o muchie de cer să-mi pot pregăti ieșirea pe ușa secretă. De ce îmi tulburi ecranul în fiecare dimineață și seară fixându-mi stările în pereții negri, mărunți? De ce-mi traversezi amintirile și mă aștepți mâine, matinal cu tălpile goale? De ce tăcerile le faci să urle a pustiu, a deșert, a cactuși împrăștiați în șperla dogoritelor orizonturi care dispar când îndrăznești să te apropii? Câtă armonie se mai poate fura într-un pumn de pământ! Am să-mi las răspunsurile dincolo de pleoape. Este limba nescrisă pe care doar unii o pot citi. Poate vei da de ea, de semnele dezlănțuite a cunoaștere pură, lucidă, ascunsă ca o pildă din veacul trecut lăsată moștenire fără testament. Și ce dacă taci! Și ce dacă spui! Este aceeași tragedie a deșertăciunii cuvintelor născocite să dea impresia nașterii în doi! Plec să-mi acopăr oglinda ca nu cumva să cred că mai e cineva în cameră și să mă ascund de noi.