Leonte Doroftei

Mușcam din tăcere, fragmentând secunda... și mă dorea o lacrimă, ce n-a căzut. În spațiul echivoc, dintre rău și bine... mă avântam în lupta, cu timpul cel pierdut. Doream să recapăt, acea

O dimineață tristă, răzbate pe la gene Iar mâna de sub pernă mă duce la suspin Și-nghesui așteptarea în lacrimi și iluzii E dimineața tristă din ziua de crăciun M-apropii de fereastră cu

Ce viață ai... de funcționar, când tu lucrezi câteva ore. Iar timpu-ți zboară tot așa, cum zboară rima mea prin strofe. Te întâlnim... doar patru zile, din săptămâna ta de trudă. Și ne dorim

De curând... mai orice parte lăuntrică a firii mele, prinsese a vibra. Și în descompunerea... simțirilor tremurânde, pășesc timid în lumea mea. Te regăsesc.... pe tine sentiment numit

Aș vrea... Să pot, să cumpăr Un gram de fericire Să îl dosesc în suflet Mâhnirea s-o alung Ai tu... Cumva străine... Un strop de fericire? Măcar să îmi ajungă Grimasa s-o răpun. Îmi plânge

am încercat să ies pe stradă, ca mai mereu mai tot mă irita mi-aș fi dorit nimeni să nu existe ascuns acum în lumea mea sunt vulnerabil ca o pasăre rănită ce după zborul său glasul ușor se

sunt cel ce ieri... ți-a dedublat zâmbetul, când tu nu mai știai, să simți fericire sunt azi... prezența magică a unui început de final, ce apropie durerea, de limita plăcerii sunt ziua

în cinstea ta privesc la răsăritu-n zare ce lasă-n mine ruga pe tine să te ador încerc să prind din zbor un strop de rouă care căzuse de pe frunza din pomul roditor în cinstea ta fecioară

Mă doare, cum te doare... trăiesc, cum tu trăiești, respir același aer... cu care te hrănești. Îmi șiruiesc și lacrimi, cum lacrimi curg din tine... și dor am de aproape, la fel ca dorul

nu am crezut că pentru tine un prea banal mărțișor însemnătate căpăta doream să ofer la schimb scrâșnet de zăpadă de sub talpa ce mă conducea nepăsătoare spre o oarecare EA aș fi putut să-ți

îmi era frică să las simțurile slobode în dimineața născării mele parcă de prin vise simțisem mâhnirea ce cuteza la Eul meu mă aștepta un cumul de trăiri ce aduceau neliniști în trupul ce încă nu

aproape că eram un nimeni prizonier al unei oarecare orbite stelare lăsându-mă sedus de un dans etern al mișcării galactice până când și ea m-a respins pe semne că nu mă mai iubea îndeajuns așa

nu-ți cer prea bune TATÃ să-mi dai la troc avere și nici să-mi lași ca soartă secretele din cer aș vrea la ceas de tihnă când viața e pierdută să-ți lași dezvăluită o clipă din mister tu prea

Ce ai fost... și ce ai ajuns. Te știam un anotimp, rece și tăcut. Ce aduceai mereu... și zâmbet... și tristețe. Cu fulgi de nea, căzuți adeseori pe pământ. Tu minunai... și cele mai

O rază palidă răzbate prin fereastra casei mele Cu gândul ea mă-ndeamnă să o însoțesc prin norii grei Tresar la fiecare mângâiere a vântului tomnatic Intrând în jocul nebunesc al frunzelor ce

Am fost trezit de-un sunet Apoi... Ca o cântare, S-a transformat pe alocuri În glasuri,vagi... Cerești... Iar cântul mă răsfață Și vrea mereu să-mi spună Cum... Primul fulg de nea Acum de

Cine știe... Când apari tu primăvară... Cu un parfum de rouă, Tu te-ai dat. Lasă-ți mireasma Pe adieri în valuri Și `dune doar cu gândul La vremea de-altădat. Iar crudul verde-ți lasă, Peste

acum apropieți tâmpla de-un deget trasând o plecăciune cu sufletu-ți prea păgân de căire când ura îți revarsă prin ochii îmbrobodiți de picuri tu așterni despletiri de amintiri dintr-un timp

De cu seară tu cernusei noul alb covor de puf, ca apoi... să-l faci să crească, în nămeți și bulgări nuzi. Ai adus albul malefic... peste tot te-ai dăruit, în culoare... tu ne îmbracă,

Ascultând o piesă de Vivaldi.. încerc să dau rânduire, gândurilor răvășite de o tornadă... ce zăbovise prematur înăuntru\' meu. În draci... mă răstesc la umbra, ce-mi hoinărise... printr-o altă

Pe Dunărea bătrână, tindea să cadă un prim fulg... ce se ruga să îți atingă, doar malul drept... sau malul stâng. Era creat, printr-o naștere prematură... căci nu simțise iarna-ndeajuns. Iar

Amețitoare taină, lăuntrică simțire... te-mpovărez cu dorul ce mușcă din tăceri. Ascuteți cutezanța și lasă nemurirea, să ducă mai departe... rupturi din cântul meu. Blamez o neștiință a celui

cazusem in genunchi usor impovarat de despartirea noastra si-mi culegeam saruturile ce au patruns candva un suflet ce prinsese a zambi iar fiorul ce ti l-am daruit il descoperisem tot