Poezie
Pe Dunărea cea albă
1 min lectură·
Mediu
Pe Dunărea bătrână,
tindea să cadă un prim fulg...
ce se ruga să îți atingă,
doar malul drept...
sau malul stâng.
Era creat,
printr-o naștere prematură...
căci nu simțise iarna-ndeajuns.
Iar în sclipirea lui anevoioasă,
se-ntrezărea dorința....
de viață, fără apus.
În zborul său malefic,
văzduhul îl scruta...
căci nu zărise maluri,
nicicând în viața sa.
Și se credea doar singur,
stăpân pe realitate,
cu prea multă mândrie,
nu mai privi în spate.
De sus curgeau și alții,
la fel de fulg ca el...
ce se credeau în taină,
stăpânii de moment.
Și fulg cu fulg crease...
o Dunăre căruntă,
ce se albea pe maluri...
cu fulgii ce-o sărută.
001.122
0