Poezie
Bietul nebun
2 min lectură·
Mediu
am încercat să ies pe stradă,
ca mai mereu mai tot mă irita
mi-aș fi dorit nimeni să nu existe
ascuns acum în lumea mea
sunt vulnerabil ca o pasăre rănită
ce după zborul său glasul ușor se stinge
refugiu caut poate și îl găsesc în mine
acolo unde nimeni nu mă poate atinge
o lume tristă ce nu pare înțeleasă
de tine sau de el ori chiar de voi
fiind lacașul unei tainice dorințe
creat pe-alocuri din lacrimi și nevoi
mă macină un sentiment prea sobru
și las pe spate capul cu palmele spre cer
închid acuma ochii,durerea încet se adună
îl simt cum vrea să-mi fure și inima cu el
oh, sentiment născut din suferințe
blândeții ce pe buze și-n suflet eu o port
de ce nu spui tu lumii care mereu mă minte
să lase răutatea ce nu o mai suport
condamn acum blestemul la care ești expusă
să fi tu judecată acum și chiar în veci
iar răutatea care din tine face parte
transform-o în culoare și lacrimi ce lucesc
ai suferit schimbare și eu pe lângă tine
dar am simțit că poate, nu te-ai schimbat destul
degeaba seamăn lauri și dragoste și bine
în ochii tăi de lume voi fi un biet nebun
001332
0