Leonard Ancuta

imi zic ca e o poezie ok, dar in acelasi timp parca lipsita de zvâc. nu imi dau seama unde pacatuieste exact, poate de la faptul ca ideea de baza nu este dezvoltata, nu conduce catre ceva universal, nu transcende și rămâne doar în imperiul tau nevoiaș de iubire.

in ideea asta cred ca ultimele doua versuri pot lipsi, pantru ca in strofa precedenta apare ideea mortii, care pare destul de ok folosita.

aa, si as mai curata ici colo, de ex nu prea vad rostul unor versuri precum

"până la urmă de la chirurgie până la psihiatrie
distanța are picioare lungi și dinți ascuțiți"

si eventual as reformula la versul cu mama.

desi pare corecta de la un cap la altul parca asteptam ceva care sa ma sparga la final.

poate ca e din cauza ca vine asa sec, fara o imagine de efect acolo. dar poate ca ma insel.

cred ca se poate cumva sa scoti mai mult din final, asa lasa impresia de o rezolvare facila.

apoi cu sangerarea albastra, nu stiu, parca putea fi orice altceva, dar sangele albastru e comun.

chinezoaica imi place.

și simple. avem o poezie cuminte care ne spune ca papadiile înfloresc primavara și va fi frumos, desi batranul cersetor a murit. e o emotie aici, la o adica, o mica filosofie, viata trece, natura o ia de la capat, dar cred ca asta am intalnit-o si la dimitrie bolintineanu, sau poetii epocii. nimic mai frumos decat sa te extaziezi in fata acestui maret spectacol, chiar daca inca 1000 de poeti inaintea ta au mai facut-o. Critica specializata de poezie spune sa nu inventam bicicleta a doua oara. eu as zice ca e cam nasol sa fii tu al 1001-lea poet care ajunge intre picioarele muzei.

pentru ca in general autorii sunt sensibili cand le comentezi textele si le critici, dar textul tau e departe de a fi o reusita. in primul rand pentru ca limbajul folosit e greoi, pe de o parte, dar si lipsit de stralucire pe de alta, e prea banal, invechit, cum spunea umberto eco, anumite cuvintze care nu-și mai gasesc locul in poezie gen nemurirea sentimentelor, vorbe cu parfum, dor, patima, roade nazuinți, etc.

pe de alta parte, la nivel ideatic se desprinde ideea ca iubirea e mai presus de orice, ceea ce s-a tot spus, s-a tot spus.

nici tehnic nu ne surprinzi cu ceva, astfel incat inclin sa cred ca ai nevoie in primul rand sa intelegi poezia, sa intelegi de ce anumite poezii sunt mai bune si altele sunt mai proaste, desi in mod esential niciuna nu pare gresita.

am tot postat comentarii pe aici pe site, te-aș invita sa le citesti, sa veyi in ce fel apreciez eu poezia, unde cred ca e poezie buna si unde nu. cu siguranta vei avea ceva de invatat din asta.

sa delireze, sa aiba opinii sa spuna orice. dar sa nu spuna ca apreciaza literatura acolo unde nu e, si sa nu creada ca daca eu sunt un poet pacatos si imi place viata asta ma descalifica la a-mi spune parerea.

am gasit si niste texte mai bune ala autorului, am vrut sa arat ca are si texte bune, din pacate sunt mai vechi si nu am putut comenta sub ele pentru ca sirul comentariilor a fost oprit. in orice caz, dragi stelutari, mai stapaniti-va avanturile literare pentru a mai trece printr-o carte de poetica sau de estetica moderna, invatati de la Papa ca adevarul nu este etern si se schimba, cum si poezia se schimba. vor fi poeti de demult care vor fi mereu de actualitate, dar cu siguranta poezia din ziua de azi n-ar mai avea loc pentru ei.

amintirile se desprind de mine
străpungând distanțele
dintre spumă și zbor

numai cand citesc aceste trei versuri imi dau seama ca iar a fost instelat un text nu pentru valoarea lui adevarata ci pentru ca valoarea celor care l-au instelat coincide cu valoarea textului apreciat.

si apoi incerc sa inchid si eu ochii ca un miez de paine (oare ce vrea sa insemne elucubratia asta) si vreau si eu sa tac, dart nu pot, nu pot cand vad poezia cum e maltratata in asemenea hal.

nu ma plang ca nu primesc comentarii, adica e clar ca in marea lor majoritate reactiile mele sub alte texte sunt pentru a spune asa nu, si nu pentru ca am ceva cu oamenii respectivi, ci pur si simplu uneori imi face placere sa infierez veleitarismul si snobareala asta cu autori si poeti si poezie si stelute si laude si etc tocmai acolo unde e cazul, ca mai devreme la un text lipsit de valoare la care au aparut 3 stelute de la persoane carora sincer le-as retrage acest drept pentru ca nu stiu poezie. eu vb in calitate de poet, si cum spunea baudelaire, nu exista critic mai bun pentru un poet decat alt poet. stiu, sunt cam solitar pe aici, am pe toata lumea in cap, sunt cenzurat, am fost denivelat, dar nu vreau sa cedez. in fata poeziei nimeni n-ar trebui sa cedeze, si cu atat mai mare pacatul celor care apreciaza fara discernamant. in orice caz, ma bucur ca ma apreciati, aceia care inca o mai fac si promit ca am sa fiu la fel de rebel, recalcitrant spinos si intepator ori de cate ori voi considera ca e cazul.

Rayvan, nu sunt un maestru, dar poate ca peste ani, dupa suficienta munca, poate voi reusi sa devin unul. secretul poeziei consta in faptul că, pentru a fi bu, cat de cat, nu-i nevoie doar de talentul innăscut. mai e nevoie si de munca, de foarte multa munca, si asta presupune studiu, inseamna citit enorm, inseamna sa te implici in poezie pana ajungi sa devii una cu ea, pana fiecare gest al tau, sau ceea ce spui, ce vorbesti in mod curent, isi are radacinile infipe acolo. sunt multi oameni care ma acuza ca scriu mult, da, poate ca asa e, dar ei au uitat ca Emily Dickinson a scris, sub forma de exercitiu, cate o poezie pe zi, timp de un an, doar pentru a-si forma mana? le-a scris si apoi le-a aruncat, fara sa pastreze nimic, tocmai pentru ca scopul era sa se formeze, nu sa scrie poeme. sunt multi autori care scriu, unii destul de mult, si care se pretind poeti. sunt altii care ii citesc pe acestia si-i apreciaza, insuflandu-le incredere si cumva ideea unei valori. e o amagire, o autosuficienta crasa, prin care o multime de veleitari ajung sa se creada poeti cu notabile calitati. si ca cititor trebuie sa te formezi, si ca cititor trebuie sa ajungi sa discerni intre ce e valoros si ce nu, dar hai sa zicem ca majoritatea cititorilor nu prea ajung sa-și expuna opiniile. insa ca scriitor, e de datoria ta sa ajungi sa vezi valoarea, sa ajungi să distingi intre poezie si fake, si mai mult decat atat, sa stii unde te situezi, sa stii cat esti de bun si ca in niciun caz nu esti genial. pentru ca geniul e doar 1%, restul e munca, e transpiratie, si o poezie buna poate sa apara dupa zeci de esecuri, chiar dacă mediocre. eu ma bucur sincer ca ma apreciezi, dar in acelasi timp stiu ca inca mai am de munca pana aceste aprecieri ar putea deveni realitate. mersi!

eu cred in continuare ca nu faceti altceva decat sa sporiti singuri minciuna. faptul ca reyonati imi arata faptul ca fie nu intelegeti poezia, ca nu intelegeti ce inseamna Poezia, fie ca sunteti limitati la a aprecia lucruri marunte, a caror semnificatie e oarecum frivola si efemera. nu vreau sa spun mai mult, am spus deja, oricum stiam ca genul asta de text are priza la un anume public, dar asa cum spuneam intr+un alt comentariu, sub un text de-al meu, e greu si sa fii scriitor, e greu si sa fii cititor de poezie. pentru cei care au instelat aici oricum am garantia ca exista o mediocritate in care va complaceti. si nu pentru ca nu sunteti de acord cu mine sau invers, ci pentru ca am vazut de foarte multe ori ce apreciati. nu sunt multe texte bune pe site, dimpotriva, sunt chgiar putine, numai ca sunt apreciate cu totul si cu totul alte texte, cele care au in spate creastori de texte care apreciaza la randul lor alti creatori de texte. Autorul de fata are si texte bune, am mai zis-o, aici insa se minte pe sine, va minte pe voi si voi la randul vostru va mintiti asemenea. seros acum, tare as fi curios unde e poezia in acest context

miezului
i-am dat gustul exploziei mele dintâi
de care n-are voie nimeni
să-și apropie buzele

si nu ma refer la explicarea simbolurilor, ca scrierea cu simboluri e doar scriere codificata, nu e inca poezie, ma refer la aceste versuri pentru ca fac trecerea intre intr+o si concluzia finala, deci aici e carnea, aici e trupuzl poeyiei, aici trebuie sa fie emotie. iar eu nu simt decat o usoara jena, pentru ca imediat pot asocia exployia cu o ejaculare si imediat aflam cine-i miezul si ca oricum e interzis cu buzele. pe bune, lasand la o parte asta, ca poate fi interpretata oricum, ma refer la acel fior care te cuprinde fiindca veyi o formulare care straluceste, care e atat de fortoasa ca iti muta inima mai la dreapta, ori mie deja imi suna aproape hilar acest fragment. mă rog, probabil ca unii se vor gandi ce nasol e sa fii Leonard Ancuța si sa ai astfel de pareri, dar cred ca inca mai exista cativa tineri incepatori intr-ale poeziei, care publica pe aici, dau un singur ex, Miruna Gavaz, si am mai vazut vreo cativa, care scriu binisor, care au nevoie ne incurajari, care oricum sunt mai buni decat majoritatea care publica aici și care ar putea cadea in capcanele sadite de voi, adica aprecieri gratuite, nonvalorice, pe texte care nu-și merita nicio atentie (sau ma rog, isi merita in ideea de a semnala lipsa lor crasa de poezie).

de a fi eventual blamat de autor, despre care stiu ca nu e foarte receptiv la critica, aceasta de mai sus nu este poezie, sau daca este, atunci e una foarte slaba.
luat vers cu vers, cautand sa inteleg si sa vad sensul, cautand revelatia poetica, simtirea si emotia pe care in mod normal o produce poezia, nu gasesc nimic de acest fel.

inchina-te sîngelui focule nu contine nici adevar filosofic, nici adevar poetic, e la fel cum as spune închină-te alimentelor bio, porcule sau închină-te otelului, fontă. e lipsită de esenta aia care provoaca catarsis si nu aduce nimic nou, nu e o rasturnare neasteptata. la fel si mai departe, indemnul inchina-te durerii, care face trimitere si la patimi si la suferinte, la greutatile vietii, mie mi se pare de o banalitate crunta, pentru ca spune ceva ce stim cu totii, durerea face parte din viata - dar nu cred ca ar fi cineva care sa iubeasca durerea, nu la modul acela sfant. acceptarea sortii e una, promovarea durerii e alta. poate aici sa zicem ca exista un putin de poezie, dacă mesajul ar fi fost anarhic si ar fi provocat rasturnare, surpriza, dar nu, de fapt pe intreg finalul autorul spune ca de fapt trebuie sa o acceptam pt ca pe parcursul timpului durerea ne formeaza. care mie nu mi nse pare deloc poezie, e doar o filosofie ieftina, de tip crestin, pe care am invatat+o de la bunicu chiar inainte sa ma duc la scoala. rostul poeziei, in general, e sa ne releve aspecte necunoscute sau mai putin cunoscute, sa ne descrie realitati interioare fata de anumite trairi si emotii, rostul este sa descopere si sa ne descopere, nu sa ne repete la nesfarsit, in alta forma, lucruri deja cunoscute. sunt convins ca multi vor contesta interventia mea pe acest text, dar simt nevoia sa devoalez faptul ca multa lume scrie poezie, alta lume o citeste si crede ca e poezie, si de fapt nu e decat o mistificare, o masca, o noua peruca a unor adevaruri banale, nerelevante.

nu sa fac o analiza a stilului, spun doar ca e invechit, ca si acum 40 de ani se scria mai modern. dar nu asta ar fi buba, ci faptul ca autorul nu face altceva decat sa ne minta. nu face altceva decat sa ne spuna lucruri pe care le stim deja, si care nici macar nu ne mai emotioneaza, ambalate, sublimate sub forma unor versuri.

imi pare rau dle djamal, am citit multe dintre textele dvs, sunt unele care mi-au placut foarte mult, dar aici o cam ardeti cu mata-n sac. evident este doar o parere, puteti face orice cu ea, dar consider ca cu astfel de texte nu faceti altceva decat sa va mintiti singur. si sa+i inselati si pe tinerii care vin si citesc texte pe acest site care se numeste poezie.ro, si au incredere ca acolo unde mai vad si stelute, astfel de texte chiar sunt poezie. din pacate nu sunt, iertare pt adevarul crud exprimat aici.

care s-ar cere recomandat. pe de o parte pentru adevarul exprimat, dar si pentru modul in care este scris, pentru felul in care evoca, poetico-filosofic, acea perioada la care nu ne mai intoarcem altfel decat prin naivitatea inteleapta a copiilor.

ia te uita ce de stele. la cat sunt eu de carcotas, as zice ca e pacat sa primesc atatea stele pe un text, si nici macar un comentariu la alte poeme, zic eu la fel de bune ca acesta. stiu ca este un text reusit, de fapt sunt doua, si cel anterior este cumva din acelasi ciclu, cred ca este la fel de bun, dar na, ala a ramas neobservat. bine, sa zicem ca-s multumit ca pana la urma uite, munca mi-e apreciata, dar nu pot sa nu remarc faptul acesta, ca lumea s-a cam plictisit sa comenteze pe site, si in general se practica reciprocitatea. totusi va multumesc pentru efortul vostru si aprecierile voastre si va invit sa cititi si celelalte poeme ale mele. nu toate sunt extraordinare, dar va asigur ca sunt cateva pe langa care ati trecut fara sa priviti si cu siguranta ati ratat macar cateva imagini bune.

apreciez semnalul tau, lasat aici. chiar ma mir ca cineva se mai incumeta sa ma comenteze :)

pacatuieste prin limbajul excesiv de pretentios, un text de poezie il vad a fi natural, cu un discurs limpede, usor de patruns in capul cititorului, in care twist/ul vine de manevrarea ingenioasa a tehnicilor poetice, fie prin metafore sau imagini sugestive, fie prin indrazneala ideilor, fie chiar si prin folosirea tehnicilor postmoderne sau suprarealiste. din pacate textul dvs abunda de neologisme, de exprimari fortate sau alaturari care se bdoresc neobisnuite, inovative dar mai degraba sunt rizibile. as putea da nenumarate exemple, dar nu are sens, parerea mea ca ati puteas incerca sa fiti mai simplu in exprimare, nu pierdeti nimic.

ca de obicei comentariile tale sunt elaborate, sunt poetice si ma fac sa ma simt bine. e urata ca moartea, se spune, uite ca eu vreau sa spun exact invers.

ma bucurt ca ma numar intre preferatii tai. singuratatea e legata mai mereu de o singura persoana, nu de mai multe. exista si singuratatea aia cand te simti singur intre oameni, dar de fapt adevaratul om singur e cel parasit, nu cel care se insingureaza.

daca as opri poemul acolo as spune altceva, adica n-as pune exact ce vreau sa spun. altfel, cu placerea vizitei...

e tocmai tehnica, felul zicerii, usor insurubat, dar penetrant. as zice tirbuson, pentru ca e nobil sa deschizi, sa scoti dopuri.

pe de alta parte inca sunt vizibile taieturile deconstructiei, uite
cum vad eu, asta ca sugestie

Hibernează revelațiile în tine, mamă
de s-ar trezi, tot nu ar trece de maxilarele încleștate ale trecutului
dansau amenințător în pas moldovenesc,
ai fost nevoită să le înalți
la gradul de ofițeri, fortărețe,
minotauri


gurile ca o avalanșă
palmele staccato feliau urechiușele în tinitus și roșu,
mereu îndreptate asupra
tu
mică
un pumn de fetiță
ochii ce treceau prin tine fără să vadă
ca un ninja prin perete lacome urechile
de „talentul și mâinile lui Carmen“,
nehalite țigănci
ucide-le

cu inimile ca o ventuză
ale copiilor tăi

pe plânsul tău ca geamul

ma bucur ca ma citesti si ma apreciezi constant. in acelasi timp m-as bucura si mai tare daca mi+ai spune uneori mai pe sleau, cam cum face radu, nu se sfieste sa imi spuna pe unde i se pare lui ca scartaie. mie imi place mult poemul asta, sunt ferm convins ca e mult peste ce se publica aici, dar cu siguranta nu-i perfect. si sunt constient si de asta.