Leonard Ancuta

care mi-a scris pe prima mea carte de poezie, si a platit tot el berea, dumnezeu sa-l odihneasca. restul e suflare de vant.

Un diavol cu sentimente
Poezia lui Leonard Ancuţa reprezintă o stare de spirit în
dezacord făţiş cu normele unei sensibilităţi ultragiate. Metafora
sa este dură în planul expresiei, dar ireală din punct de vedere al
percepţiei; atît ca mod de a iubi cît şi ca artă de a se răzgîndi în
cuvinte… în sensul de a se delimita deopotrivă tragic şi ironic in
linia unui postmodernism asumat.
Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol
de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu tauri.
Leonard Ancuţa se joacă la limita imprudenţei cu un
sentiment pe care, poetic vorbind, îl domină, dar căruia i se şi
subjugă. Versul său este expresia unui sentiment exprimat cu
mijloace cînd vehemente, cînd înstrăinate: dar, ca la orice poet
autentic, vocea lui se propagă cu viteza intensităţii.
Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…
Traian T. Coşovei
Iubirea e ziua lipsă din calendare
De cele mai multe ori poeţii care trec la texte narative
scriu o proză lirică. „Iubirea e amintirea unui viol“ de Leonard
Ancuţa pare o carte de poezie scrisă de un prozator. O poezie cu
multă acţiune, narativă şi ideatică, făcută din gînduri („gîndurile-mi sunt îngrămădite unele în altele ca maşinile / într-un ac-
6
cident în lanţ pe autostradă“). Poeziile sale-s la trecutul imediat,
chiar şi cele de dragoste. Nu întîmplător cele mai reuşite pasaje
din textele lui Leonard Ancuţa sunt descrieri – chiar dacă-s descrierile unor stări („cînd te îndrăgosteşti eşti la fel de fericit ca
atunci cînd înveţi să mergi / pe bicicletă şi bucuria e caldă în
tine, înţeapă în trup şi-ţi vine să faci / cu ochiul soarelui. e ca şi
cum o femeie s-ar tunde zero doar pentru tine“). Poeziile sale,
fie declarative, fie narative, din cînd în cînd te lovesc cu idei
(„viaţa e o reclamă la moarte“), idei-stări („fără moarte n-ar exista nici dragoste pînă la moarte / nici artă“), îndemnuri („aşazăte lîngă mine şi hai să rotim butonul / să ascultăm un post mai
bun decît viaţa“), imagini-stări („ce frumoase pot fi femeile care
pleacă / cît de frumoase atunci / cînd renunţă / cît de frumoase!“) sau alăturări imposibile, dar puternice („un coş apărut pe
obrazul unui mort // dragostea mea îşi caută o nouă gazdă“)…
O poezie sinceră şi făţişă, care se pare că nu are în plan să ajungă
vreodată în manualele şcolare. Citindu-l pe Leonard Ancuţa te
gîndeşti că ai în faţă un poet care chiar scrie cum gîndeşte şi deşi
nu exagerează cu cuvinte „din alea“ (care nu lipsesc, însă), zice
chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face
să-l crezi un avangardist fetişist sau un existenţialist mizerabilist.
Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l
ţii în mîini.
Mihail Vakulovski
„Plin de bucuria unei lumi care moare“
Leonard Ancuţa trece de la poezie la proză şi de la
proză la poezie cu o grabă frenetică, obsedat de ideea de a pune
stăpânire şi a exploata acel timp al creaţiei care poate dispărea în
orice clipă, de la oricine se adapă din el.
7
Sub atanorul în care-şi prepară deliciile şi otrăvurile
poetice, Leonard Ancuţa pompează combustibili cu asiduitate,
riscând uneori să supraîncălzească agregatul, dar pînă la urmă
poezia cam asta face dintotdeauna: se joacă cu focul.
„Sunt plin de bucuria unei lumi care moare“ mi se pare
una dintre expresiile inspirate prin cheia căreia poate fi descuiată
această carte de poezii de dragoste, dezgust, iluminare, descompunere şi moarte, căci: „iubirea e un forceps în mîna unui sto- iubirea e un forceps în mîna unui stomatolog/ iubirea e un hamster cu sînge de cobră / iubirea e ziua
lipsă din calendare / iubirea e ura unui dumnezeu rămas singur
/ iubirea e amintirea unui viol/ iubirea e un somn între două
trenuri / iubirea e cînd nu te mai trezeşti niciodată.“
Ioan Es. Pop

si apreciez constructiile elevate si atat de bsolid argumentate pentru justificarea premiului, de care sincer, cred ca nu era cazul, ca de obicei dai palme si pumni, nu biscuiti. dar hai fie, dau la porumbei, mai am niste texte bune de care sa va bateti joc. intreb pentru un prieten, oare EVP are treaba, cum de n-a sarit si el sa dea gol?

pe celelslte le-a bagat in faliment ca dadeau premii in bani si le-a luat toti banii.

sunt doar niste oameni invidiosi si cu lipsa de ocupatie. si poemul acesta si celelalte recente sunt foarte bune, nu pentru ca o spun eu, dar voi nu veti recunoaste niciodata asta ca sunteti prea orgoliosi. si cam lipsiti de inspiratie lately. hai ca bi se raceste grisuletul, mergeti la masa, nu uitati sa va spalati pe maini, de pacate si sa va puneti bavetica.

pentru ceilalti închin un pahar, nu stiam ca sunt seriale de stand up comedi pe agonia.

nu e sa fie frumos ci sa vina cu nou. cu imagini si imaginatie. cu traire si nu prefacatorie. sinceritate si nu vrajeala. o stiu pe daniela de ani si ea stiu ca nu am mintit niciodata. adaca am avut de comentat am comentat, fie ca de bine. fie ca de rau.dunt si lucruri pe care le-as amenda aici. dar nu exista nici poemul perfect, nici poetul pergect. nu bichita, ci umberto ego ne-a invatat asta in manualul de estetica. apoi mai e subiectivitatea, nu tuturor trebuie sa ne placa acelasi lucru. ca nu toata lumea asculta slayer si zice ca e poezie. dar unde e emotie si traire, credeti-ma si motanului meu ii place, ma impinge cu mana la steluta. deci sa fie.

in schimb textul e puber, un soi de lamentatie, o stiu, o practic si eu de multe ori, dar fara jucarii de plus, fara labus si fara frecus. e prea facil, prea naiv, prea vulgar nu in sensul de inadecvat, ci de nepoetic. eu am toate cuvintele din limba romana in poezie, nu mi-e urat deloc nici derdeluș, dar nu voi folosi in viata mea frecuș. pentru ca am coaie si spun lucrurilor pe nume cand e cazul, nu ma dau dupa pluș. asta una. a doua, catelul e minunat, dar trebuia musai poza cu el? incerci sa impresionezi pe cineva? realizezi ca de fapt ai mizat pe imaginea si privirea lui, in loc sa te bazezi pe poezie? ai pierdut din start, ai venit cu vrajeala ieftină, ca sa o spun pe șleau, catelul merita stea. iar tu sa stai in cusca si sa te gandesti mai atent la cum se scrie o poezie.

nu cred sa te fi jignit vreodata. dar acum iti spun ca grafoman esti tu, ca scrii fara rost, doar ca sa ma aataci


te afli aici: Artline.ro / art-Info / Filme. Teatru. Concerte. / Cel mai prolific scriitor al lumii
Cel mai prolific scriitor al lumii
0 Comentarii

Cu peste 300.000 de titluri scrise, P. M. Parker este cel mai prolific autor al tuturor timpurilor. Cotidianul a stat de vorba cu el despre secretul succesului sau si despre planurile sale de a publica si dupa moarte.


A scris 188 de carti despre pantofi, zece despre navele maritime, 219 despre ceara si sase despre muraturile de varza rosie.]

tu nu esti in stare sa scrii nimic.

prntru ca in rest mi se pare atac la persoana

eu cred in acest tip de poezie. aici in loc de cuvinte e o camera video care vorbeste in imagini, care vede si simte. nu stiu de ce am impresia ca cineva nu a vazut de fapt ce a vazut autorul, dar pr de alta parte vad cum emotia se creaza minutios, treptat, cum exista un calcul poetic, capabil sa te cuprinda. editorii au tot recomandat poeme fara miros, insipide, insa aici e un parfum al imaginii, desi autorul spune de sunet, de fluierat. eu acest text il apreciez si merita sa stea chiar mai sus.

nu stau sa fac teorie literara acum. faptul ca ma consider poet se datoreaza chiar voua. pentru ca oricat ma negati, de fapt ma validati. asadar va multumesc. semnat Umberto Ego.

dar asa ca intrebare, nu tie se pare ca faci abuz de putere? o simpla notificare erA SUFICIENTA.

pentru cuvintele voastre. da sunt arogant, dar vorba lui artanu, am cu ce ba. un poet modest, cum e gabriel tudorie, abia daca e citit pe acest site, si nici macar n-a publicat, dar e un poet adevarat. si emilian e un poet adevarat, dar are complexul pe care il am si eu, trebuie sa fie numai unul. eu recunosc, el nu. dar nu conteaza, eu ma bucur ca inca mai exista competitie pe site, ca mai ai cu cine sa te masori, in conditiile in carepoezia evolueaza iar pe acest site sunt promovate poeme de care si michelangelo s-ar rusina.ca sa nu vorbesc de maestrul sonetelor. dar na, unele arte martiale raman impartiale la trecerea timpului, ins[muzica, poezia, artele in totalitate sufara de efectul modei, trec de la o etapa la alta. cand m-am dus la ioan es pop sau la ion muresan, si eram copil atunci, mi-au spus, bai copile, poezia e a prezentului, adu-ti poezia macar in conteporaneitate, daca nu in viitor. si atunci am inteles de ce emily dickinson a omorat sute de poezii, atunci am inteles de ce unii, cum e rimbaud n-au mai vrut ca generatia lor. poate d-aia, voi dinozauri ai poeziei nu intelegeti ca poezia evolueaza. ca se schimb[ ;i c[ noi suntem datori sa facem asta. eu ma straduiesc, cat pot. dar macar incerc. incercati si voi.

am lasat un like si acolo, daca imi amintesc bine. combinatia asta de geometrie si emotie curge firesc aici, si modul ]n care sentimentul cere forma, in care isi cauta forma, si odata cu forma limite mie imi place. poate nu cel mai bun poem al autorului, insa oricum peste un nivel in ceea ce priveste ce se mai promoveaza pe site. si profit de faptul ca pot sa-l remarc si-l remarc. nu pentru ca am putere, ci pentru ca am ce.

unii mă cunoașteti, altii nu. unii m-ati citit, unii nu. sunt membru aici pe site de 18 ani, si de multe ori am socat. nu scriu pentru urechi sensibile, sunt surd ca beethoven. limba mea poetica are toate cuvintele, si cred, chiar insist ca nu exista cuvant de care poeziei sa-i fie rusine, de restul se ocupa oamenii mai putin obisnuiti cu poezia si mai sensibili. eu nu scriu pe acest site pentru premii, am deja destule, inclusiv statutul, obtinut prin concurs si deliberat de juriu, de cel mai bun poet al site-ului, si fac caz de asta tocmai pt a spune ca am ajuns acolo unde o steluta nu ma mai face pe mine. scriu cu bucurie, de bucurie si incerc sa arat ca poezia poate fi si altfel decat pudica. ne place o femeie care se dezbraca, dar strambam din nas daca poezia lasa fusta mai jos. nu. poezia trebuie, daca e folosita cum trebuie sa faca orice, chiar si oral, numa sa stii mestesugul. si nu odata am dovedit ca eu pot. ca sunt urechi cu paianjeni din alte vremuri, treaba lor, eu modernizez cat pot. si scot limba si mataranga romana la iveala. pentru ca pot. multumesc!

sunt pe agonia de prin 2005, a vastigat trofeul de cel mai bun poet al site-ului, am fost cerut ca editor al acestui site dar am refuzat, nu conteaza de ce. doar ca poezia mea a fost mereu mai speciala, mai inoportun[ pentru urechile mai puritane sau pentru cei care n-au citit destul. dar pana si faptul ca exista mai multe pareri si se discuta, pentru mine e un castig, tot ce stiu e ca fiecare epoca are poezia ei, nici de pictat nu se mai picteaza ca acum 400 de ani, nici de cantat nu mai e ca pe vremea lui Mozart. eu incerc sa aduc ceva noi. e o vorb[, cu-i nu-i place, nu mananca. pe de alta parte rusinos la cate am facut pentru site-ul asta sa am nivel sub 0.

am pus acest poem la rugamintea unei prietene de aici de pe site. am avut nivel de stelutar, sunt probabil cel mai bun poet de aici si consider ca merit nivelul, macar pe cel pe care il aveam. daca il obtin, ne vom intalni pe aici. daca nu, nu.

si pentru stea si pentru trecere. nu stiu daca ai citit dintre ultimele poeme, dar acum, cand scriu, incerc sa fac din fiecare poem ceva special, indiferent de tema sau motivatie. numai bine!

un discurs frumos si din inima. poetic? da. cu suflet? da. cu trîire? da. poezie? nu. de ce? ca nu tot ce traim, tot ce simtim e poezie. poezia e creatie, nu excretie. ca sa cream poezie, transformam ce dam afara, prefacem, dam magie la sentiment. poezia nu e doar o poveste, are basmul in ea. e un text bun, dar nu suficient. ca sa fie poezie trebuie sa intoarca foaia. parerea mea. dar, in ciuda acestor critici, e mult mai bine decat ce scoate agonia, are nerv, are logica si cursivitate, e o emotie adevarata acolo. merita o stea,

cu scuze daca am facut trunchieri sau am lasat propozitii neterninate. așa sunt eu, un neterminat.