Leonard Ancuta

multumesc pentru comentariu, ca in fabula cu elefantul în care joacă Toma Caragiu, viața e sursa de inspirație, n-am gasit alta rimă!

cum spuneam, e un poem de stare și contemplare. Poți întețege starea, te poti regasi in ea, posibil si sa nu. Eu scriu pentru mine, prin scris ma descopar. tocmai de aceea in poemele mele intervine si intelectul, ca de el nu ma pot separa. de o femeie se mai intampla.

că ești la curent cu ce se intampla pe site, e clar, e bine ca nu te implici, dar defensivitatea arata ca intr-un fel e greu sa alegi. o marlanie e o marlanie si trebuie semnalata, chiar daca iti da impresia ca te manjesti. se mai citeste vreo poezie pe site in afara de circul provocat de cei trei intr-o luntre?

si chiar frumos, e anulat de mizeriile care se intampla, comentarii unul peste altu, off topic. ma bucur ca textul e haios sper sa il aprecieze si altii.

am cautat să nu dau o latura excesiv filosofica poemului, el e oricum construit pe stare. si filosofii aveau bancheturile lor, sfarseau orgiastic, dar aici am pus accentul pe simțire, adevarat, am adus si putina filosofie, tocmai pentru a adanci, a intregi sentimentul.

care are foarte multe motive sa reactioneze cand este jignit. efectiv, nu vede nimeni ca se tollează site-ul, ca orice initiativa de critica e o jignire, si ca sunt jignit, atacat la persoana de o persoana care nici nu exista in istoria mea literara. efectiv ma simt aiurea sa mai ciomentez in gasca celor care in loc de poezie nu stiu altceva decat sa jigneasca. stiu si eu sa dau, stiu si eu sa jignesc, stiu sa fiu, baiat fin, pentru ca am bun simt. si voi avea grija sa nu te fac dobitoc, cum ai merita, pentru ca nu-mi permite izmana. dar ai dovedit ca si ca om esti la fel ca autor, adica o nulitate care nu mai merita decat sa primeasca ceea ce i se cuvine.

nu ma face badaran, dar te face pe tine, afirmand asta. nu te bagasem in seama, dar acum ma vad nevoit sa fac RAPORT DE ATAC LA PERSOANA, direct, fara motiv și corolat cu spiritul tau lipsit de orice discernamant. Consider ca tot ce spui tu este de off-topic, jignirile aduse trebuie platite si stelutele acordata pe alte principii decît cele ale valorii, retrase.

acordate mie, pentru că Dragos nu mai este credibil și face pari-pri-uri literare. nu am venit pe acest site sa imi fac prieteni, ci sa observ reactiile oamenilor in fata artei. cand arta se bagatelizeaza si criteriul valorii devine rezultatul unei apropieri de alta factura, am impresia ca am fost mintit. din acest motiv imi si exprim parerea, si în același motiv ma intreb, s-a desfiintat off-topic-ul? majoritatea comentariilor voastre sunt off-topic, ati transformat o platforma literara intr-un blog de opinii personale fata de autori si fata de dextele lor. mare rusine!

si cu asta am spus cam tot. e foarte clar ca esti subiectiv, ca nu esti un critic literar ci un oportunist perfid, că valoarea nu mai are noimă pentru tine si instelezi texte lipsite de valoare poetica. da, asa e, daca as putea as anula toate stelele primite de la tine, pentru ca tu nu ai un criteriu al valorii, ci doar o predispozitie psihologica, in momentul acesta foarte instabila si partinitoare.

un text care e poetic pînă la limita adevărului, dar nu cea de jos ci cea de sus, în sensul în care poezia nu minte, poezia spune adevarul. in ce privește inspirația, chiar și Hemingway recunoștea că s-a lăsat inspirat din ce a citit. Pe de altă parte și Cărtărescu a fost prins cu mana în sac pe un poem din Aer cu diamante. Cine nu se inspiră nu citește, iar procesul de metamorfozare si transcgresie interior e de multe ori benefic. Originalul e intotdeauna mai puternic, asa crede lumea, dar în filosofie nu e asa. intotdeauna e o goana, o problematică și o alergatura continua, in jurul acelorași idei, teme, intrebări. un autor francez a publicat sub nume propriu o carte a lui Jules Verne în care a schimbat o singură virgulă. Acuzat fiind de plagiat, si cu ajutorul unor critici de valoare, a dovedit ca acea virgula face ca opera sa să nu mai fie aceeași cu originalul. de asemenea Fîntîna - pisoarul lui Duchamp nu e oare tot un plagiat?

cred cu tarie doar în reaua voință și lipsa de informare a acuzatorilor.

tera australis era o himeră la vremea aceea, o simplă bănuială cum că ar mai fi un continent, astazi antarctica, pe care era cat pe ce să il descopere căpitanul James Cook, care se apropiase la doar cateva sute de kilometri, dar din cauza lipsei de hrana si a oboselii echipajului, nu a continuat expediția, însă el credea cu consecvență că terra australis există, cum și eu cred că iubirea există :)

nu zic ca observatiile tale sunt incongruente cu mine, si consider ca sunt binevenite. spun ca pe moment, pana se mai așaza textul, ramane așa, apoi eu, autorul voi vedea ce modificari i se impun. pune-te în locul meu, presupunem ca am zece comentatori, fiecare vrea alta modificare, ce faci, ca poate unele sunt disjunctive, nu ai cum multumi pe toata lumea. de aceea e nevoie de timp e nevoie sa ma distanțez de text sa il privesc ca și cum nu ar fi al meu - deși voi știi mereu asta - dar macar sa fiu obiectiv fața de el. altfel salut intervențiile tale aici!

multumesc pentru apreciere si pentru observatii, o sa ma gandesc ce se poate schimba. momentan eu sunt multumit de ce a iesit dar stiu ca totul e perfectibil.

sa fim ser iosi, sapte doctorate sa radem cu toti. propun somn.

că noi de fel suntem liniștiți. ne neliniștim doar cand vedem comicarii sau ca in cazul de fața, cei doi pensista in comentarii, de zici ca-s genul ala de patroni de terasa care spun turistilor ca e închis, ca vor sa chefuiasca ei cu prietenii.

cînd prietenii ei se ceartă sub creația ei, fara sa aiba vreo legatura cu textul în sine, nu ca ar merita prea multa atenție, dardiscuțiile sunt ca în prispa lor. Halal!

că ți-a placut textul, ceea ce ma onoreaza. o sa vad ce se poate face cu el, mulțumesc de observații.

uit text cu intertext pe gustul meu, nu-ț mai dau stea, consideră că ți-a apărut!

am scris textul direct în căsuta de comentarii așa că am vazut apoi că are mici scapari de ortografie, cer clemență pentru ele.

mai înainte de toate, precizez ca nu am citit comentariile anterioare, ca sa nu fiu influențat.

așadar, avînd titlul Interatomic, titlu care cînd eram în generală m-ar fi făcut să cumpăr sau să împrumut o carte în care s-ar fi regăsit acest cuvînt, eu fiind pasionat de știință dar și de literatura SF la vremea aceea (mai citesc și acum, am autori favoriti, dar nu ma mai extaziez la orice best-seller care apare si după care se face un film prost), așadar avem acest titlu foarte puternic, care ne vorbeste despre spațiul dintre atomi.

După cum știm, lumea e formată din atomi, după cum am învățat la școală, primul care a vorbit despre ei fiind Democrit, după ce răspunsul la întrebarea ce e lumea, din ce e ea făcută fusese deschis de Anaximene și Anaximandru. Ei bine, ceea ce îi ține laolaltă pe atomii aceștia e o anumită lege a naturii, o forță electromagnetică generată de o nevoie de completare, care face pe anumite baze ale compatibilității să se așeze unul lîngă altul pentru a completa. me ducem puțin la chimie, unde aflam că oxigenul nu are trei valențe, acesta este apetitul de care vorbeam, astfel că atunci cînd are valența 2 atrage doi atomi de hidrogem cu valența 1 și uite așa rezultatul e H2O, adică apa, suportul vieții pe Pămînt, alături de legăturile carbonului. Ca să nu mă pierd în detalii, cu toate că aș putea să vă mai vorbesc pe subiect, Interatomic e un cuvînt foarte puternic, și comportă multe sensuri și interpretări.

Dar sub titlu avem acest textuleț:

același apetit
o să mă facă să-ți trimit
iar marea
după atâtea alte mări
care au dispărut
în fiecare sâmbure de răsărit


În ansamblu, textul vorbește despre perenitate, despre construcție-distrugere și reconstrucție, dar cred că spunînd asta am bam depășit limitele interpretării.

același apetit - primul vers mă duce cu gîndul la pofta aia pe care o ai atunci cînd mănînci un anumit fel de mîncare, stiu oameni care nu se pot abține, deși au depășit greutatea normală admisă care nu se pot abține la mirosul de mici și le vine brusc apetitul, omorînd orice dietă, în fine, așa simt eu, pentru că nu cred că se face vre-o altă referire.

confirmarea vine în versul doi unde ea simte acest lucru și ca o iubită gospodină perfectă îi trimite pachet pentru a sația apetitul, dar din versul trei aflam că-i trimite IAR marea, adică nu e prima oară. Și cei mai triști chetari din vama veche ar spune după primele trei versuri că o poezie care începe așa nu strînge nici bani de mers la toaletă, la mare WC-ul e scump, dar pe ei îi salvează cătălin crișan care zice cu hohot din genuni/vorbește marea, chiar mai poetic și mai reușit.

versurile următoare sunt legate, după atîtea alte mări/care au dispărut, versuri care evocă paradisul de altă dată, au o forță miltoniană cumva, au energia lui a fost și nu mai este, o scamatorie ieftină dar de efect, uite păsărica/ nu e păsărica. marea e un simbol al intîlnirilor clandestine, al agațamentelor ușoare, al concediilor reușite, cu toții iubim marea, induce nostalgii eminesciene, creează efect prin răsărit, prin forța valurilor care desenează faleze, prin puterea sa de a hotărî asupra vieții omului, fiind și dădătoare de viață, cît și capăt al ei, fiind ofertantă de speranță, ca o cale către scop, vezi Ulyses, dar cea care, în sensul marilor navigatori, cum e Magelan, sau căpitanul Cook, apanajul unor mari descoperiri. Doar că aici e terna mare, fără sensuri adiacente, e marea de altă dată, cu interferențele psihologice ale unui paradis pierdut, cum spuneam. Acest lucru este dovedit de ultimul vers - același sîmbure de răsărit - unde se forțează o metaforă, soarele apărînd din mare, roșiatic, se aude o muzică diafană, poate chiar bolero-ul lui ravel dirijat de celibidache, poate altceva, cert e că soarele răsare peste mare și fiind sîmbure sugerează și ideea de continuitate și de perenitate, un spermatos creator și aducător de serenitate la o distanță de un cearșaf de nostalgie.

Nu există o linie directă cu titlul, dar poezia e de o simplitate răpitoare, care în forma ei și fără comentariul meu nu creează nici măcar o emoție, ci mai degrabă o mirare de tip ce e asta? E de fapt o promisiune nesusținută, vezi titlul, te aștepți la ceva oau, și e doar un fîs.

Îmi pare rău pentru autoare, dar pe mine nu reușește să mă miște sub nicio formă, poate sunt eu mai puțin sensibil, dar am fost la mare, mă mai duc, știu ce trebuie să simt cînd vine vorba.

Pînă una alta, sper să-mi fie înțeles demersul, nu ca o răutate gratuită, ci un comentariu obiectiv pe un text care are adîncimea, genunea, uneimici băți pe trotuar.