Leonard Ancuta

si trebuie sa recunosc, receptat o placere simpaticuta fata de tecstul tau. din pacate, titul ma face sa ma gandesc la un ceva mult mai ofertant decat am gasit aici, adica ceva mult mai aplicat pe dimensiunea istorico+sociala a libidoului, si nu doar pe un moment punctual in noua deyordine amoroasa din romania noiembrie 2007.

nu imi place indecizia
molii ori fluturi / strident colorati
hotaraste-te asupra uneia
fiindca moliile cernite difera calitativ enorm de stridenta fluturilor si e batator la ochi

modul in care iubesti, declamativ, insistent, raboinic, conquistadoric. esti in acelasi timp si liric si descriptiv, folosesti bine pelicula filmand cadre, narezi apoi peste, in invaluiesti in atmosfera, apoi se simte si muzica. sunt convins ca scrierea ta ar putea fi un cantec, un folk cantat chiar in maniera personajului tau falit, poet si cantautor de asemenea.
vreau sa mai remarc expresivitatea, travaliul depus de autor pentru a gasi noi si noi forme de exprimare, imi place cand cineva apasa cu forta pe limbaj largindu-l intinzandu-l ca pe o clatita uriasa, si apoi invelin inauntru un continut ideatic nepretentios, rupt din cotidian, putin duce, putin amar, putin acru intocmai ca un amestec de dulceata de gutui si cirese amare.

imi pac si taierile, trecerea de la un episod la altul, cadrele acelea taiate cum ziceam, chiar construiesc un film in care se pastreaza firul, ceea ce e esential.

daca tot vreti sa pastrati ideea, sugerey sa schimbati titlul in \"departe de casa\"

foarte frumos construita si redata atmosfera din poemul dumneavoastra. in plus, se transmite si emotia copilului care se descopera pe sine, dar inca nu gaseste mijloacele necesare de exprimare si se lasă pradă neputiintei tocmai pentru a comunica descoperirea, puterea, forta, unicitatea, o antiteya placuta aici... tocmai de aceea, ultimul vers (acel \"de casa\") mi se pare in plus, fiindca transforma un poem de simtire intr-o poanta scolareasca...

nu stiu in ce dispozitie poetica sunt eu la ora asta dar nu pot sa nu ma opresc sa remarc inghetul comercializat la pret de manea si crusta linistii pe clapele pianelor pipaita de orbi sau de acei ale caror cuvinte au racit inghetat...

ala al tau cu manhei mi s-a parut misto. asta nu ma convinge de loc. prea mult dumnezeu, de era pomenit o singura data treaca mearga da aici e pomenit de 9 ori... mi se pare o exagerare fara sens. apoi in poezia asta nu prea merge cu frate, si apoi nu prea cred chestia cu programul... dumnezeu e mai intai in om inainte de a fi oriunde altundeva, asa ca de aia chestia cu programu nu tine.

alberto, e unul dintre cele mai bune poeme scrise, m-a cuprins si pe mine sentimentul de cartier muncitoresc. fiindca mi-esti prieten si nu vreau sa creez discutii ramane doar asa. stii tu...

ca uitasem, si de asemenea invitatia de a mai citi din ce scrie baiatul asta, mie mi+a placut mult si asta

http://www.poezie.ro/index.php/prose/249024/index.html

de fapt e ca un minioscar pentru intreaga activitate

Giluc Sofroneciu, m-ai dat gata cu zombiada ta. sincer e un tecst care se evidentiaza singur prin personaje, prin credibilitate si prin expresia vie a limbajului. in plus, chestia asta cu poetul beugen care fuge impreuna cu fosta iubita, care probabil te-a parasit din cauza lipsei tale de talent, mizand pe prospetimea unui beugen mult mai inspirat atat cat poate fi el de inspirat, mie mi se pare foarte tare, la fel ca si poezia ta care a iesit ca un dop dupa o lunga perioada de constipatie.
nu, nu merita o stea intreaga acest tecst, schioapata destul de tare pe alocuri, insa am citit si celelalte tecste ale autorului, cred ca o incurajare e ceea ce se poate spune mai bine ca argumentare. mai ales ca in peisajul agonic al zilei receptez acest autor si scrierile lui ca pe ceva mai proaspat, mai verde, mai natural decat multe din scrierile vopsite cu pallete de toamna si samponate cu dove l\'arta incipita.

vad aici un placut exemplu de abandon in asteptarea interventiei celuilalt. ruga este o muzica pentru surzi, volitia proprie este actiune, este iubire. imi place tecstul tau fiindca invita la intelegere si da nitel din coate in coaste, eu unul m+am simtit atins...

si adaug faptul ca limbajul tau place aici, nu mai vrea sa epateze ca in unele din tecstele tale.
de aceea ma gandesc ca si editorii ar trebui sa arunce o privire pe tecst pt o eventuala recomandare...

cred ca ai revenit din nou la forma normala. mi-a atins coarda si vibrey la aceasta poema a ta. sincer. imaginea cu locomotiva calda ca un uter, tragand dupa ea milioane de oameni cu alte milioane de oameni in bagaje e de nota 20.

finalul de asemenea, foarte bun.

Dane, ma declar incantat de aceasta parabola cu nea itu, sincer mi-am adus aminte de bunicu, d-zeu sa-l odihneasca, care isi tragea asemenea picioarele, si care m-a invatat respectul si mandria de sine, sa calaresc si cum se face marketing in casoaie unde avea vinul si se bea cu burta (in plus, fara sa vrea, am prins de la el cum sa injur iapa doina, calul putere de la atelajul care aducea bunastarea familiei). Cum spuneam, uite nene ca descopar o noua forma de exprimare a ta, mai libera, mai degajata, chiar usor eclatanta in prima parte... nu zic ca mi-am adus aminte si eu de copilariile mele si alte cate, de \"maestrii\" mei spirituali, de universul pe care l-am parasit acum ceva timp si in care doar uneori, cu astfel de imbolduri le mai regasesc prin cotloanele memoriei.

pe de altă parte, remarc iarasi o gravitate a ta, una in care chiar si copil, iti netezesti luciditatea, luminand pana in profunzimea direlor adanci pe care vremurile de atunci le-au sapat in tine, ca in fiecare, si valorizezi ceva mai presus de copilaria ludicului, adica pe aia a constiintei...

apoi daca e sa remarc punctual, mi-a placut in special strofa 3, imi inchipui ca acolo sunt toate si la mine e la fel, in cosul memoriei s-au adunat atatea, timpul le-a sortat, unele sunt la indemana, uneori ies ca spuma unui must tanar, papilar placut la gust, intepator la limbă, dulceag pe creier, amar in gand...

dar, mi se pare cam patetic acest tecst, cred ca are ca target intre 12 si 18 ani minus... in plus, stau si ma gandesc, in sinea mea de mascul, cum ar fi sa iau o tipa de mana si ea sa imi moara mai devreme... stiu ca ai miyat pe altceva, pe emotie, pe trairea incipita, insa sunt destul de inyapeyit de atatea ierni ca sa ma mai topesc la o scanteie...

ar fi singurul lucru care necesita incadrarea la expresii vulgare, gandindu-ne la licentiozitate. in rest un poem bun, care chiar creeaya atmosfera indicata, imi place ca esti ingenioasa in exprimare, ca eviti cliseele, ca aduci plus de alaturari verbale care au si sens. chiar ma gandeam ca s-ar pretinde la o evidentiere acest poem, insa pieyele rele sunt scrise cu a si manheismul este invalid de un i. vad ca esti si mai noua pe aici, ceea ce ma face sa mai astept sa vedem si alte noutati, insa din partea mea un semn bun. am sa mai trec.

generoase pentru poezie astazi, Pisica de iască a morții,

turul farmaciilor prin ploaia ca un piepten de fier

astea mi-au placut.

asta si ca metatext, ca trimitere la film, dar si ca actiune precipitata in poezia ta. sincer, dupa ce am facut peste o ora cu masina de la avion colentina pana la obor, adica 2 statii de autobuz, cca 1 km, imi vine si mie sa fac la fel ca tine! sau nu stiu, ma mai gandesc la filmul lui coppola.

heidegger spunea ca definitoriu pentru natura umana este angoasa, angst. adica teama nelamurita, fara obiect, care aici mie mi se pare ca este redata excelent. ghemuirea in forma primordiala, umbrele fara forme, visul care devine cosmar, iata toate elementele unui sumbru sentiment uman, acela de finitudine.

nu mai e cayul sa vb despre faptul ca aceste idei sunt redate in fix 49 de cuvinte. adica extrem de simplu. concluzia sper sa lumineze si pe altii.

neterminate. imi place cum te joci de-a cuvintele, de-a ideea. insa du pana la capat, fara frica. continua si partea cu bunicul, si partea cu fructele ca sunt bune. insa ori le legi, ori le separi. in forma asta e cam incoerenta aici.