Leonard Ancuta

un poem de o gingasie emotionanta, o spunere cu voce joasa, calda, ca un pahar de vin fiert cu scortisoara la gura sobei. un univers ermetic in care doar amintirile par a fi cele care vin din exterior. in interior e pacea, dragostea, sentimentul acela mic si sarac dar suficient cat sa umple toate golurile unui suflet. nu e iubirea spectaculoasa, stralucitoare, patimasa, e doar o fericire de moment care nu se dezlipeste declipa si ramane lipita asa pentru eterniate. ti-a inceput anul intr-o nota care pe mine ma sensibilizeaza, fiindca e ceva aici pentru care te invidiez, insa pana la anul sper ca poemul tau sa fie o realitate pentru mine!
Sanatate, ca in rest vad ca le ai pe toate!

destul de interesant, insa nu foarte bine fructificat. fortezi pe alocuri, incepand de laa denumiri si pana la partea de conceptie.ideea e generoasa dar se putea mai mult.

cred ca voiam sa spun ca acest tecst mai merita o apreciere, in plus fata cea deja inseminata.

am incercat sa trec cat mai repede peste comentariul lui Vasile (si daca am Vasile atunci La Multi Ani ca e Sf Lui), asta ca sa nu ma las influentat. la prima citire tecstul poate parea obisnuit, acu un an jumatate sau doi asa as fi crezut. dar viata te invata cum sa fi asa cum spune dana, patetic, te invata sa iti pleci capul, sa iubesti, sa respecti si sa asculti pe cel care e langa tine indiferent de atitudine ora vreme sau dispozitie. de cele mai multe ori, tenacitatea, rabdarea, dedicarea, iubirea fara seaman si chip a celuilalt ajung chiar sa para urate, fiind acolo mereu, cu un patetism aproape religios, iconoclastic, ca si cum ar fi o meserie. si uite ca uneori abia daca realizezi cat din celalalt e in tine doar prin aceasta simpa incalzire a aerului in care respiri, asta fara a pune la socoteala acel surplus care tine de determinantul ce-i \"scuza\" apropierea. ma bucur sa vad senzatia asta si altundeva decat in mine si consider ca merita toata atentia.

o chibzuinta adanca, cu scuze fata de cei care s-ar otari la asta si sar la gatul meu, fac si eu o opservatie. brb.

in primul rand, se vede gingasia. adica acea chestie incredibila pentru un barbat, in acceptiunea femeilor care ii vad ca pe niste cuceritori nemilosi ce parjolesc suflete si lasa totul sterp in urma. bashka ceva pareri. faptul ca asta e un poem de dragoste nu cred ca e o surpriza, insa cred ca numai ochiul fin poate vedea titlul si apoi ce spune cu adevarat poemul. nu voi a fi acuzat de altii ca stiu povestea, chiar nu o stiu si poate chiar gresesc, dar aici vad transformarea din mara in para, maternitatea anei, creatia sfanta, nasterea marei din mar. asa simt si asa interpretez eu. poate gresesc poate nu. in orice caz, e o intalnire cu acea parte din noi care o sa spuna despre noi prin alte schimburi si amestecuri de gene.

hain oroc coane bogdane, la multi ani si cat mai multe mitologii!!! Adevarul e ca cinstit ordalium bagasi matale aci, cred ca intentionat ai lasat un m pentru cei care se muta in poemele mai clasice, la matale 2-10 proba-proba. si s-a mantuit sau a fost doar asa de incercare?

nu-mi place. e prea la fix, asa cu an nou, aurolac, betivi cocalari cu M3, si mantuirea finala extrem de previzibila. ai talent la scris, la conturat personaje si tablouri, dar povestea nu se ridica la o anume valoare.

ideea e buna, poate exprimarea, cam copilaroasa te-a adus la atelier. in orice caz, ideea e buna.

parerea mea ca mai e mult pana departe.

sunt mai multe stangacii, de pilda asta - Ce-i cu mine? se întrebă Mara, Mara nu ar trebui sa mai para reflexiv aici, ca doar cititorul stie ca e vorba de ea, so autorului ii scapa... apoi chestii precum lachei, hm, asta ma duce cu gandul la romanul englez de sfarsit de secol XIX, hai inceput sec XX. apoi povestea in sine, nu simt ca ma imbogateste cu prea mult. ai un anume fel de a scrie care imi spune insa ca vei scrie bine in timp, dar trebuie multa munca, multa rutina. succes.

PS: te mai citesc pe parcurs, sunt sigut de evolutie.

tecstulimi place, doar ca pe undeva nu imi pare prea sincer. adica titlul si finalul, care vor ceva rotund, imi vorbesc de o fortare, de o potrivire din condei nu din suflet. versul asta insa e f bun că iarna asta n-avem tălpi să curgem unul prin altul, iar inceputul cu liliac iar mi-a placut.

am citit de cateva ori aceasta scumpa regula de sotron, spun scumpa ca-i ca o bijuterie. si chiar de e si pentru noi, cei in nemoarte, tot o vad mai potrivita celor care traiesc intre zane si pitici. si culmea e ca saritul asta din noapte in noapte face ca repede sa ne trezim cu ditai pitici pe creier si zane trecute in asternut...

mi se pare cam labartat. propun o varianta.

doar cînd te simți singur și uitat
îți amintești rugăciunea
clipa urletului încins
în vene

linia asta am trasat-o pe mijloc mai demult
dar e prea subțire
ca să acopere plînsul

deschizi umbrela roșie
pornești în zi de ianuarie pe străzile
unde se vînd semințe
îți iei și aspiratorul
să sorbi mizerie și iarnă

improvizezi căderi pe gheața uscată
dar nu o să înjuri
nici printre lacrimi

partea asta o știai mereu
unii oameni se tem să pară umani
repet fraze inutile
acel băiat a murit într-o explozie tîmpită
dar nu înainte să-mi dăruiască o amintire
pe care mă cațăr
pînă la el

nu stiu daca iti place, insa o consider superioara, celei postate de tine. fara suparare.

pune te rog diacritice. poate asa reveyi si anumite exprimari, as zice eu cam exagerat de poetice

Tasnind din vid, am sagetat deplinul.
eclintirea intunericului silentios
oncluzie patata de asfintit si de sunetele orologiului.

mie aste versuri inseamna cu un cantec nu mai tin minte ce si cine, dar, oricum, nu+mi place. ce te-a trimis la atelier, lipsa diacriticelor si versurile copilaresti, naive, dar nu acea copilarie nevinovata ci doaraceea care nu face diferenta intre banal si valoros. de ex \"Iti amintesti, sper ca nu vag,/Privirea, ce tare-o iubesti.\" As mai cita, dar ar trebui sa selectez integral.

nu stiu de ce imida senzatia aia de pustoaica indragostita, crezul ala prin care orice model de acest tip are impresia ca universul se umple la aparitia unui fat frumos pe cal alb. acu nu zic ca nu o fi asa, dar cred ca senzatiile se descriu cumva altfel, mai taios, mai eficace, asa ma lasa cu o impresie de strepezeala...
constat insa ca ai un anume aplomb la scris, io zic sa il cultivi cu mai multa atentie.

lipsesc diacritice. dupa virgula se lasa un spatiu, asa e normal. evita exprimari bombastice sau uzate gen abis de durere, somnul nefiintei, suflarea-ți e amar.

cred ca confuzia vine de la faptul ca ai incadrat tecstul la poezie. dar daca tot e sa zici ca e o traire personala, si io o apreciez, de fapt doar primele doua strofe care au ceva fain in ele, descriu o stare pe care unii o cunoastem. asadar, are ceva poetic si autentic mica ta traire personala, pe care, daca nu vrei sa o mai tratezi ca arta, pune-o la personale si gata.

bai nene, desi te cam pierzi cu firul logic, zic ca talent ai cu carul. m-am distrat citind epopeea ta, faina speculatie in lumea de langa noi, ne mtica facator de paturi si fotolii jos palaria e un personaj pe cinste. o sa mai citesc pe la tine ca e dixtractiv.

motivul cu locuitul \"in tine\" e cam uzat. apoi si versul asta scartaie. si inceputul, as renunta la primele 4 versuri. dar finalul si in special până și moartea luata cu împrumut sunt faine rau.

in primul rand diacritice. trebuie. apoi cred ca trebuie sa incadrezi poezia la tecste pt copii, ca sa aiba sens. altfel risti sa fii crezut gresit.