Leonard Ancuta

uite o poveste mistocutza, e cu cocalar, are si logan are si sex, ce sa mai, clisee cat cuprinde. in fapt aici sta schepsisul. citeam undeva ca literatura trebuie de fapt sa cliseizeze, in schimb scriitura, povestea, expunerea trebuie sa se fereasca de acestea. in fond, diferenta e de interpretare, de felul in care un autor exploateaza aceste clisee. asa se vede diferenta, calitatea, in tematica si in modul de abordare. aici avem telenovela clasica, filosofia de budoar in viziunea unei juliete prozaice si neinteresante, drama unui tip afectat si un romeo imun si mandru de sine. mi-a placut.

un tecst dragutzel. bine scris, dar care nu surprinde prin nimic. cateva imagini ca niste poze de familie, mie nu-mi spun mare lucru, nu ma fac sa simt.

participantilor, sunt convins ca a fost o competitie stransa si a castigat cei mai buni. am remarcat nume mari in juriu, asta inseamna ca deja avem cativa autori pe cale de consacrare. Pe Stefan il cunosc ca autor, sa-i fie intr-un ceas bun, sigur merita premiul. Felicirati si pt carte!

ritmul e castigator, insa in strofe se simte nitel praf. ultima insa, cu abisul ei cu tot, e delicioasa.

catalin. esti cam o exceptie in pag mea. multumesc.
RIC, sper sa ma citesti in continuare
noemi, inca nu sunt un geniu, dar cred ca invat cum sa ma spal intr-o picatura. probabil peste o vreme o sa te invit sa mergem sa inotam intr-o lacrima.
emanuel, si eu ma simt mai excelent decat excelent citind aprecierea ta.
alina, toate lucrurile, inclusi omul devine mai urat (fizic) spre final.
Claudiu, multumesc.
Silvia, ma bucur ca incepi sa ma citesti constant. plecaciune.

tecst bun, puternic, creativ. un joc al realitati si al imaginarului, un joc intre realitate si dorinta. asteptare vs concret. o singura obiectie, o anume inconsistenta logica aici anunțat prin telefonul ce nu a sunat
și nu va mai suna niciodată, acel mai cred ca este in plus, daca judecam logic.

multumesc pentru parerea ta. o sa ma gandesc cumva la final. mie mi se pare ca primele doua strofe sunt cadrul, restul e ideea.


cat depre tecstul acela, nu l-am sters. doar ca e indexat cam ciudat.

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13900272/am_cei_mai_deștepți_pereți_din_lume

am trecut azi cam prin toate fragmentele postate de tine sub acest titlu. nu stiu exact ce urmaresti in legatura cu ele, eu doresc sa iti spun ca apreciez efortul tau si ca regasesc o tandrete si o caldura placuta in aceste confesiuni. de multe ori simt ca si cum te-ai pune pe tine acolo, substiuita in litere. dar sa nu faci o imensa eroare, si anume sa cazi din confesiune ticluita in jurnal. aceasta ar fi unul din pacatele multora care, sub pretext de literatura isi povestesc viata, chiar si cu un oarecare talent al scrisului. literatura este rodul imaginatiei si fictiunii este rodul muncii creierului. biografismul vine aici ca o completare pentru autenticitate. jurnalul e jurnal cand te cheama noica sau sebastian, in rest, nu stiu ce sa zic. in orice caz, acestea sunt doar cateva observatii adiacente. scrierea ta este cursiva si blanda, poetizeaza si pastreaza o anume candoare. cred ca fara cateva ruperi de ritm ar putea fi plictisitoare, mai ales pentru cineva care nu citeste fragmentat. apoi lipeste acea intriga, acel punct culminant pe care intotdeauna cititorul le asteapta intr-o scriere. exercitiul tau e mai degraba neted, oarecum copilaros, ca o pustoaica fara sani. acestea sunt, asa cum am zis, doar cateva obs. fara a tagadui alte chestii pe care le-am apreciat in scriere - coereenta, consecventa episoadelor, conturarea personajelor si mai ales stilul acesta de poveste molcoma pe care probabil multi il gusta, chiar si eu in anume stari, desi prefer taria si obraznicia unui Irvine Welsh, grotescul rasucit lui Palahniuk sau stilul documentat al lui McEwan. Tu te apropii ca stil de japonezi cum sunt Kawabata, insa din pacate nu ai ruperile sale si intorsaturile stranii de situatie care te fac sa ramai uluit. Iti las aici o steluta de incurajare si sper sa nu te superi pentru sfaturi.

fara poza, poemul e cam sters. dar cu poza cu tot e superfain.

este mult prea naiv, si exprimari gen copacul lunii, ploi de scortisoara, iepurele rade sunt copilaresti. apoi mai sunt unele constructii banale, gen nu iti poti uita dragostea. ar trebui mai multa imaginatie, ar trebui sa aduci ceva mai putin obisnuit...

cred ca era mai rezonabil sa le postezi pe toate intr-unul, chiar daca era un tecst mai lung. fragmentarea asta ma omoara, deja mi-am pierdut rabdarea.
tecstul, in general nu e rau, usor naiv, dar nu in sensul rau. cred ca se impunea o luciditate mai matura, una care sa fie hotaratoare. asa seamana cu un jurnal personal.

cam subtire pentru o proza. cred ca mai degraba s-ar putea numi insemnare, sau cu un minim de efort ar putea fi un poem in proza. apoi e cam cliseic, in scurtissima prezentare, poate doar discobolul rezista ca infatisare.

luare de atitudine. pe mine nu ma prea cutrenura folk-ul, dar asta in general, fiindca uneori rezonez, si nu pentru ca nu sunt un cunoscator de muzica. Pe de alta parte exista categorii de muzica folc pe care le ascult cu placere, dar e vorba de formatii care rar ajung pe la noi. in orice caz am observat ca exista un public ca exista oameni interesati care organizeaza seri dedicate si concerte. decaderea vine pe de o parte din comercializarea radiourilor si televiziunilor care a condus ca o pervertire si subtiere a gusturilor muzicale ale tinerilor, apoi parintilor care nu i-au educat si in ultima instanta fenomenului de manelizare generala... de la diferite mode pana la abrutizarea fortata a artei in anume situatii. Stau si ma intreb daca o sa organizez o seara de poezie undeva, asa cum mi se propune o sa vina cineva sa asculte sa o sa ma trezesc cu unul cu tricou de puta madre care o sa imi ceara niste dedicatii de cartier?

mie imi place tecstu, chiar si cu povestea asta stranie. de fapt cred ca atmosfera asta in care nu se spune exact ce mi-a placut. as fi mizat pe ceva mai taios la final, asa ca la inceput, cred ca ar fi fost mai de efect.

kafkian in prima parte, mai puternica, mai cutezanta. finalul fara spectatori m-a lasat cam rece, e deja o reteta cinematografica.

cateva constructii care forteaza sau aglomereaza, cel putin asa receptez eu: siberie tropicala, moartea sferica, chiar si mamiferul chiar si vestitorul de ploaie. adica as incerca sa mai aerisesc putin, fiindca am impresia ca abunda in personaje si detalii. sper ca intelegi din asta ca e un tecst bun, dar care merita mai multa atentie din partea autorului.

de mult nu ai mai scris o poezie in care mesajul sa razbata pana la mine ca o salva de tun. ai muncit aici, se simte, insa naturaletea exprimarii e neatinsa. ai un poem proaspat, care vine curgand ba navalnic ba duios, plus ca am gasit imagini poetizate frumos. nu ma agat de niciuna, remarc doar intregul, e un cantec trist care face departarea sa para mai surda, mai putin ingaduitoare, mai rece, mai indepartata. uneori esti eliptica, insa claritatea de aici spune ca ar fi de preferat vocea asta si pentru viitor. cel putin asa simt eu.

un tecst sensibil, conturat din tablouri si interogari. o relatie firava subiect - obiect care remarca in primul rand trairea. pe aceasta relatie se construieste un mic univers, un univers caruia i se cere sprijinul, fiindca se simte un incomunicando aici mai intai la nivel spatial apoi la nivel intern.
e deosebit modul de redare a fragilitatii, a micii incertitudini dorite a fi certitudine, transformarea ei prin raportare la exterior, la timp, la o anume finitudine, folosind cateva ustensile - accidentul (exterior, invocat) sau cutiuta cu amintiri (mai degraba interna dar asumata).
asocierile sunt destul de reusite aici.

fiecare cu peretii lui :)

mie imi place si aici, fiindca joaca de aici vorbeste in alt fel despre mine. in alta ordine de idei ma bucur ca ma citesti.

mi se pare ciudat sa nu iti asumi scrierile. mai ales ca, tot ce scrii in timpul vietii nu e mai valoros dupa moarte. e exact la fel. cum si ce publici pe net are exact aceeasi valoare si pe hartie. deci chestia asta cu eu vreau sa fiu descoperit dupa moarte, eu nu public pt ca e o raspundere in fapt e doar o chestie cara arata neasumarea ta ca autor. e ca si cum ai spune eu nu ma dau la femei ca sa nu ma fac de ras. agonia e un site care intr-un fel, cerne valorile. pt ca, asa cum vad eu, a dovedit ca in 5 ani evp e inca un autor valabil. eu te citesc constant si uneori chiar incantat. doar ca autorul uneori mai face mici mistificari, se incurca in logica. si nu o spun cu rautate emiliane, crede-ma. nu o sa fii mai valoros mort. niciodata.