cum se dizolvă sinele

ari, are apa o memorie că atunci cînd fac duș parcă te îmbrățișez și vreau să te am numai în mine și cînd vorbesc iese din mine chipul tău ca un copil care face bule de săpun, vreau să mă săruți pînă devin o icoană și între timp îți beau aerul din plămîni, mă îmbăt cu el și sărut primul om de pe stradă.

doar să îți văd ochii, leo, vreau să te privesc și să gemi, să te scurgi tot pe corpul meu ca un leșin, dar pula să fie tare, să mă frigă pe interiorul coapsei de ceva timp te apăs pe inimă cu gînduri întunecate înainte de somn și parcă adorm un pic mai greu. îți promit că atunci cînd va muri dragostea dintre oameni tu vei fi îngerul ei iar eu pitită printre fulgii aripilor tale voi învăța cum să zbor fără aripi.

ari, ideea e că acum vorbim înaintea tuturor limbilor, cînd dragostea era în sine un limbaj și un poem la patru mîini ca acesta, înaintea tuturor limbilor și gesturilor era dragostea, cînd oamenii se mîngîiau încercînd să-și spună durerile, sau iubirea, cînd femeile nu eru doar coapse și sîni, erau răsărituri și apusuri, ari și eu mut mîngîieri de pe mine pe tine, ca un tetris love, creierul cred l-am uitat pe la crîșmă,

leo, aș mutila celulele din creierul meu, să le multiplic din iubire, să îți ofer unul nou cu care să mă urci pe cea mai înalta scară, să fiu o stea dincolo de purgatoriu și rai, să fiu steaua care clipește doar pentru tine, să-ți amintească de vremea cand erai copil, tu ești ultima bucată de pîine pe care aproape am înghițit-o ca un bulimic, dar îmi amintesc să o împing înapoi în gură cu limba, să o mai simt de parcă mi-aș potoli foamea cu vise și carnea ta,

așa și eu, odată cu aerul îmi respir și privirea să mă vezi cît de gol sunt pe interior ca un avion fără bagaje și fără călători doar pentru tine și dragostea ta pentru piloți și stewardese să comanzi nori la micul dejun și să primești furtuni în pat, mica mea ari, care vrea să meargă cu unghiile făcute în oz mica mea ari care și-a înfipt degetele în capul meu și nu le mai poate scoate creierul meu iubeste ca o masină de tăiat hîrtie si pînă nu te citește toată, nu scapi ari creierul meu te face falii, fîșii, fișiere,

din mine nu mai ieși decît ca aristotel din cadă, cînd știi că disloci aceeiasi cantitate de creier în creierul în care te scalzi, eu sunt hansel care a mîncat firimiturile de pîine in urma ta, pentru că voiam să nu ne mai întoarcem în lume cînd sunt atîtea vise, pentru că voiam să-și facă și iubirea un tatuaj cu numele noastre să fie și ea în trend să dea la păcănele și să apara de 7 ori ari, tesla să facă o mașină cu forma bucilor tale și să vezi accidente în lanț pe autostrada

fii fără grijă, leo, te-am macinat și amestecat tot cu glicerina, să fii un blister de pastile divin pe care dacă le beau în loc să-mi vindeci traumele, măcar să mi renaști aceleași traume criminale care pot sfîrteca și blestema cum am făcut cu Pluto, nici nu mai e considerată planeta și acum peregrinează în singurătate cum am făcut cu luna, care s-a născut din umbra unei priviri de ființă mitologică si acum e condamnată să lumineze nemuritoare, femeile se îndrăgostesc cînd li se arată inelul de logodnă

eu mă îndrăgostesc cînd vocea ta mă țintuiește la masă ca un exorcism și-mi ordonă să scriu pînă mi se tonifiaza mușchii mîinii, atît de mult, că fibrele plesnesc și tu te lingi pe buze și transpirația se contopește în lacrimi și cărnurile se umflă și umezesc între adîncurile dintre coapse, sufletul meu e un microscop imens în care ți-am văzut fiecare por, acolo sta un micropoem, o microlacrimă strălucitoare, o poveste mai grea decît o pulă de satir și mai adîncă decît originea lumii se cațără pe iederă sau coboară literele din odisee, nesfîrșite printre microvene, tremură, tremură, tremură microlacrimi ce mă fac să te doresc,

să nu-mi fie frică, să ne-atingem piepturile și abdomenele și să ne spargem ca niște baloane cu apă ari, și leo, spun sincer acum, hai să curgem pe asfalt, sa devenim nisipuri mișcătoare din care ies glezne, guri, degete multiplicate doar iubindu-se nud pe bulevarde, din fukushima pînă în san francisco să urle din inimi, ari să urle ca o pictură care a înghițit universul, ieșiți pe străzi și țipați, azi iubim interfațe de fricoși, ascundeți-vă în case, nenorociților, azi iubesc, și mîine, și în toate reîncarnarile, pînă sufletul îmi va aterizal în chiloții tăi ca în halo-ul unei zeițe.