Poezie
pe cînd mă apropii de partea nebuniei pure
2 min lectură·
Mediu
pe cînd mă apropii de starea nebuniei pure
ori de cîte ori mă descompun
așa cum desparți un cuvînt în silabe și
rămîne doar una pe care o treci pe rîndul următor tot așa
rămîne ceva din mine care nu mai încape la loc
atunci cînd mă refac
mă subțiez în fiecare zi, ca o mașinuță demontată de mai multe
ori
din care se pierd piese
se pierde și teatrul din descompunerea gîndurilor
nu rămîne mai nimic
doar gîndul cu tine ca un elefant care se legăna pe o pînză
de apă freatică neapărat feminină
culoarea ochilor tăi se amestecă în culorile dimprejurul pleoapelor pînă în tine se face
un deșert care înflorește uneori ca deșertul atakama
unde o floare înflorește pînă face deșertul plin de viață
și eu sunt o fîntînă seacă în care lumea aruncă mucuri de țigară și cadavrele iubitelor
și eu iubesc pentru că asta e superputerea mea
pe cînd mă scufund în starea nebuniei pure
ca un căutător de perle ale demenței
cu picioarele legate de cuvintele spuse acum cîteva zile
cu foamea adunată ca norii de furtună după ce te-am înghițit și nimic altceva
și cu bătătura tăiată pînă în carne la sînge
de mi-am supt degetul mare de la picior să nu cumva să te scap
pe cînd mă dau cap în cap cu starea nebuniei pure
dă o ploaie afară și tricoul mi se lipește de suflet și ți se văd trăsăturile
și mi se mai văd venele vinete umflate pe pulă prin materialul chiloților
ca un desen cu iederă pe o clădire părăsită
și îmi zvîcnesc tîmplele în ritmul inimii tale și lumea e cu capul
în jos de parcă sunt francois villon spînzurat de picioare
grațiat
de spânzurătoare o să mor în brațele tale.
041.000
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 294
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “pe cînd mă apropii de partea nebuniei pure.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14181516/pe-cind-ma-apropii-de-partea-nebuniei-pureComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LAmultumesc de apreciere si pentru sugestii. de unele am ținut cont, de unele nu. cu finalul am avut ceva probleme, dar imi place asa, ca e doar pentru cunoscatori.
0
ASÎmi place mult această dispersare, această rostogolire a lumii pe care o putem numi nebunie sau percepere profundă a (supra)realității. Îmi place referirea la acel obicei care cică a existat și pentru care sunt mai multe interpretări, dar eu o aleg pe aceea a iubirii care poate orice, inclusiv să te salveze de la spânzurătoare. Nu contează dacă s-a întâmplat sau nu. Și ca să mă bag în seamă, aș înlocui o floare înflorește cu o floare se deschide fiindcă deja apare că înflorește și deșertul cu un rând înainte de a înflori floarea.
0
LArecunosc, poezia asta e simțita si traita. Iar cine nu știe cum era să fie spinzurat Francois Villon să-i fie rușine, ca de la el vine expresia aia cu nu poate vorba cate bate curul, e și o poezie cu (aproximativ) același titlu.
0
În prima strofă: aș șterge pe mine (se subînțelege), aș pune „și una rămâne“ în loc de „și rămâne o silabă“ (eviți repetiția și curge mult mai natural).
In a doua aș șterge „adică“, nu e nevoie de el.
La strofa 3 mă cam irită repetiția ochilor din primul vers.
Din strofa 4 aș șterge „ale nebuniei pure“ din versul 2, e deja redundant.
Din strofa 5 aș scăpa de pula, e ca nuca în perete. Pare forțat.
Finalul este fix Leonard Ancuța, e magnific.