Poezie
ophiocordyceps unilateralis
2 min lectură·
Mediu
da, așa se întîmplă cu dragostea. o ciupercă parazită care crește dintr-o lăcustă.
și mie îmi ies venele prin piele într-un alfabet al tăcerii,
al îmbătrînirii, ca un genunchi pe care îl auzi doar tu cînd ligamentele fac dragoste
cu durerea, și tăcerea
spune că lacrimi mute vin într-o încercare de mîngîiere, și fiecare fir de păr
de pe corpul meu se umezește de parcă ar prinde broboane de rouă
din alte galaxii, că și tu ești străină de lumea aceasta, ești extraterestră prin dragoste
ca o ciupercă parazită
ce infectează și ucide lăcustele și alte insecte asemănătoare. ascult cu teamă
cum îți cresc unghiile în carnea mea, cum am ajuns să-ți fiu ojă
cum am ajuns să-ți fiu lună, să fii de șase ori mai ușoară
cum am ajuns să-ți fiu soare și să te simți obosită și grea
de parcă te-ai bronza sub o lumină de plumb cu arome de uraniu
și ai crește în interiorul corpului meu cum crește ciuperca în interiorul insectei
și în cele din urmă preia controlul, îi manipulează gîndirea și o face
să urce într-un punct înalt, unde în cele din urmă moare sau găsește dragostea.
ești din altă lume, de pe altă planetă, am o maladie foarte rară, altfel
fumez și aștept moartea ca o complicație într-o operație pe cord deschis
îți văd miceliul în mine, extraterestru, ciupercă parazită
tu, care te pudrezi cu norii, frînge-mi gîtul, să văd apusul albnegru.
04936
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 239
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “ophiocordyceps unilateralis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14180686/ophiocordyceps-unilateralisComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
nu-mi place
dar în schimb e frumos apusul ”albnegru”
în rest observ același ritm trepidant și neobosit în care scrii de dimineață până noaptea târziu
aaa și cauți mereu ceva, acel ceva, quelque chose cum zic francezii, de fapt acel ceva pe care îl căutăm cu toții pentru a spune altfel lucrurile, dar nu ne iese întotdeauna, de exemplu, par example: ”o lumină de plumb cu arome de uraniu” - nu știu cum vine aroma de uraniu și nici nu cred că ar putea avea vreo aromă; sau ”broboane de rouă din alte galaxii”. recitește, poate vezi altcumva, să sune mai adecvat
cu prietenie

da, am schimbat acolo, intr-adevar era gresit. altfel, nu stiu ce aș mai putea spune decat ca-s incantat ca ai devenit fidelutză poeziei mele.
0
ești cîrcotaș. poate cu alții îți merge, cu mine nu.
0

Îmi place cum e dezvoltată ideea: dintr-o simplă comparație trăirea se întinde la nivel galactic și aproape nici nu realizez când. E o încleștare fantastică aici și contradictorie fiindcă deși se realizează o fuziune, sentimentul rămâne străin și în același timp dorit. Mi se pare splendidă încheierea.
După a doua citire, cred că ar fi logic să spui preia controlul, nu comportamentul. A prelua comportamentul înseamnă să te comporți asemănător.