Poezie
mimosa pudica
2 min lectură·
Mediu
plîngea cu perle turquoise
apoi punea geană peste geană cum ai pune gratii la ferestre.
se închidea în ea și nu lăsa pe nimeni să-i atingă sufletul,
se închidea ca o mimosa pudica
dacă o atingeai,
dar îi plăcea să se fută. după mai multe pahare devenea dezinvoltă
avea încredere în sine și se lăsa explorată ca amazonia
adică n-aveai cum să o cunoști deplin. se hrănea cu tot ce-i ofereai,
de la atingeri, la spermă
apoi plîngea cu perle turquoise
și se cosea înlăuntru de parcă urma dintr-o clipă în alta
să se transforme în fluturele de zăpadă
care ți se topește în ochi.
cînd ochii i se deschideau mai apoi, înghițea cerul
dimpreună cu un pachet de țigări
o jumătate de votcă
și toată teama din tine că are să-și deschidă aripile
și să zboare.
ți-o sugea cu poftă și te picta sărut cu sărut
pînă te transforma într-o jucărie de ou kinder. se prefăcea
că nu-i pasă, te gîdila cu limba pe vinișoare de parcă ar fi fost
paco de lucia într-un solo infernal de chitară
apoi mușca cînd mai încet, cînd mai tare
ca o pisică după ce a prins un șoarece. ejacula odată cu tine
ochii ei se umpleau de lacrimi turquoise
în care se vedeau fetuși care ar fi vrut să treacă
în lumea reală
dar ea închidea ochii și genele ei treceau peste inima
ta ca o gheară.
ea nu avea o formă anume, avea toate chipurile
dragostei.
ea nu știa să trăiască, nu știa să moară,
ea exista prin tine pînă simțeai că secundele nu-ți măsoară timpul
ci comele.
u
că așa era, de o frumusețe care făcea toate statuile să plîngă
cu perle turquoise
și curgea din trupul ei în trupul tău ca nisipul
într-o clepsidră
măsurînd universul precum o cometă rătăcitoare.
fumez o țigară și fumul mi se lipește de plămîni
de artere, se adună în golul din mine acolo unde ar trebui să fie
sufletul. ca primul pictor de peșteri din preistorie
care a colorat focul.
că am uitat să vă spun, fără ea focul ar fi fost incolor
atît de transparent că arzi cu totul
în respirația ei care trece prin tine
și în cîteva clipe
rămîi fără umbră.
081.146
0
