iarba nu învață să crească

e ceva mai lirică,
restul îmi pare prea discursiv...
Parcă nu te mai recunosc, maestre Leo,
în cuvânt...

cele două părți se susțin una pe cealaltă, se întrepatrund. ce e în prima strofă e și în ultima dar la alt nivel emoțional.

Nu sunt un adept al eliminării conectorilor sintactici, dar s-ar mai putea elimina din ei, cel puțin în ultimele două versuri. Cred, astfel, că discursul ar căpăta mai multă poeticitate, n-ar mai fi așa de argumentativ. Doar o impresie.

mulțumesc de observație, posibil sa ai dreptate, dar eliminînd că-urile din ultima strofă se pierde din oralitate și cursivitate. eu nu tin foarte tare la lirism, lirismul sonorizează ca pășunismul, după cum se vede în ultimele scrieri, năcar într-o parte din ele, am adoptat un soi de tehnicizare, pe care o remarca si stefan in prima parte a poemului, dar apoi am pus în emoție ceea ce pare ipoteza de lucru. o sa ma gandesc sa vedem dacă ar putea exista oalta formula care sa nu scada din intensitate, dar momentan eu sunt multumit de ce a ieșit.

Cum spuneam, Leo, nici eu nu reacționez când alții îmi cer același lucru. Ți-ai dat seama că m-am referit, în special, la conjuncția „că”. Totuși, depinde, cum știi, de mulți factori aparența de pășunism a versurilor lirice. Lirismul în sine nu-i ceva rău, chiar dacă se scrie predominant epiciza(n)t (și eu scriu așa, nu de puține ori). Scrisul liricoid, da, e cu totul altceva. Important cred că este dacă un text e sau nu poezie, apoi ce și cum se spune.
Oricum, vrei sau nu, eu găsesc aici lirismul (te vei mira) tocmai în sonoritatea cuvintelor, în concordanță, desigur, cu ceea ce se spune. Culmea, în special în a doua jumătate a textului. E o atitudine ludică și aici, dar ludicul ajută la concretizarea ideii prin cuvânt.
Sunt multe de spus. Textul mi-a plăcut.

facem și noi ce putem, că de unde nu e, nici dumnezeu nu cere. acum, serios fiind, recitind poemul la rece, parcă nici nu-l vad altfel, e posibil ca unora să placă, altora nu, simțul poetic e diferit de la om la om. tot ce știu, de cînd am luat prima dată contact cu poezia, e că am muncit enorm și am citit monstruos, cautînd în lecturile teoretice sau practice să descopăr mecanismele care fac frumosul să fie frumos. imperfecțiunea e unul dintre ele, cum uneori sunt si cuvintele vulgare, spuse direct si fara menajamente. e o asumare a scriitorului, si cum se spune, cand vine vorba de poezie, autorul deține adevărul suprem, indiferent de ce zice lumea. ma refer la un poet, nu un figurant care are pretenții. multumesc mult pentru intervențiile tale.

care îl* apasă

e o trecere acolo.

" nu vorbește, omul e într-o moarte mică, fiindcă se închide lumii.
e o tăcere contabilă, măsurabilă în durere, tristețe sau schimbul de tură
al gîndurilor care te apasă."

dacă spui, așa o fi

daca citesti ce urmeaza, vezi si restul. si nu suntem la fradinita sa dau explicatii.

atitudinea asta de nazi grammar imi displace. ai o intreaga poezie in fata, scrisa corect, chiar f corect, si tu cauti nod in papura. nu comentam poezia, comentam presupusele greseli ale autorului. o atitudine degradanta, as zice, dar ce sa zic, , aici totul e posibil, inclusiv autori care-lu du singuri stelute.

am dorit să îți fiu de folos, arătându-ți o greșeală?
dacă nu este greșit acolo, lasă așa!
dar de unde ai scos din intenția mea ceea ce ai afirmat?

nod în papură!?

ți-am citit textul, te aștepți să am timp și dispoziție să las comentarii pe text,
pe care oricum le respingi sau le consideri nod în papură dacă nu sunt laudative

grădiniță :))

ești tare cumsecade Leo, atât de cumsecade că voi căuta să nu te mai deranjez

așa ceva...

alegerea iti apartine, tu ai spus ca intri aici sa citesti poezie, dar de data asta vrei musai sa imi semnalezi un dezacord care nu e dezacord. daca citesti poezie, atunci esti familiarizat si cu genul asta de treceri de la o persoana la alta, e un efect. in ce priveste dispozitia de a comenta, iti apartine, nu ma deranjeaza comentariile pertinente. alea gratuite, da. aici sectiunea e de comentarii, nu de analize, deci nici asteptarile mele nu-s foarte mari. iar daca te superi din atata lucru, meriti sa-ti tai nasul, ca in povestea lui creanga.