Poezie
ce nu are miros într-un final va avea
2 min lectură·
Mediu
și iubirea noastră va mirosi
că așa e viața de la levănțică la tămîie
mă tem că nu am destul timp să învăț să te iubesc
cu adevărat, să-ți mîngîi părul și să simți în tot corpul
electroșocuri orgasmatice
prin asta treci și mintea ta e ca o lumînare la capul mortului
totul e ca într-o după amiază de iulie
cînd vasele-s uscate în chiuvetă,
lucrez într-o bucătărie undeva pe partea văzută a lunii
acolo unde mă întîlnesc mine cu mine
eu, cel care trăiesc la cele două capete ale sforii
trag de mine și mă dărîm, mă dărîm și mă ridic
mă sui ca ologul în spatele meu, orrbul
și ascult unde sare capcana șoarecelui
mi-aș dori să fiu nasturii tăi, și cînd închei, și cînd deschei
tu știi ultima cifră la pi, pe pariu că ne-o știi
pe un sărut,și sărutul e ca o fantomă prin tine
și toate organele se sperie, ficatul plînge
sufletul tău e o clepsidră
cu tine și ea, o întorci să picure ea în tine
și în timp ce toate acestea o călugăriță neagră
cerul lipit cu scotch
vara asta ca un calorifer de fontă care ne înconjoară pe toți
stelele stau pe cer ca-n piscină
și totuși e măcar un om pe lumea asta care se gîndește la tine
031.081
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 217
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “ce nu are miros într-un final va avea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14172323/ce-nu-are-miros-intr-un-final-va-aveaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ZA*se va lumina tot
0
SVa grăit autorul propriile trăiri, gânduri, melancolia, tragedia vieții și a iubirii
căci iubirea nu este fără miros, până la urmă tot prinde miros de câmp, acea iubire a viselor
de tămâie, acea iubire a celorlalte vise
și omul are mirosul lui, căci legătura cu titlul nu se poate rupe, sau altfel zis, nu se poate lega doar de o parte a acestuia
omul în agonia lui, în cumplita situație “fierbinte” (altfel de ardere) prinde mirosul durerilor
citit cu plăcere, Leo
pas, cu pas…
căci iubirea nu este fără miros, până la urmă tot prinde miros de câmp, acea iubire a viselor
de tămâie, acea iubire a celorlalte vise
și omul are mirosul lui, căci legătura cu titlul nu se poate rupe, sau altfel zis, nu se poate lega doar de o parte a acestuia
omul în agonia lui, în cumplita situație “fierbinte” (altfel de ardere) prinde mirosul durerilor
citit cu plăcere, Leo
pas, cu pas…
0
Un da absolut. Acest poem are ceva sfânt în el, este legat cu sforile dragostei, de acolo vine sfințenia, căci totul este sublim la un om ce iubește, posibil ca dragostea să fie chiar un miraj, un drog fără egal, nebunie etc., dar aici iubirea atinge un alt nivel, se ridică deasupra cărnii, o învinge și urcă sus într-un plan infinit, într-o lume ce a trecut de toate probele infernului și a ajuns să guste raiul.
Leonard, eu cred că tu chiar ai atins absolutul iubind dincolo de frontiere iar poemele acestea spun totul despre inima ta care luminează și încălzește ca un soare neobosit tot întunericul din jur.
P.S. Mă bucur că prima lumină e de la mine, sunt sigură că vor urma multe altele până cerul se la lumina tot.
Superb. ❤️