Poezie
să-i dai o votcă celui neiubit
1 min lectură·
Mediu
și să-i dai și o țigară. atîta viață a împărțit că marea
nu-l putea îneca. și să fi văzut cerul cum îl cerea
cînd traversa strada. nu-i păsa.
ploua pe mine, pe el nu ploua.
era o votcă a tristeții.
au apărut nucile verzi. au înnebunit salcîmii.
au existat și eminescu și creangă. dar nu i-au dat țigări.
ești cel mai fericit om cînd îți intră un glonț în piept.
e ca o ploaie de vară.
lumea nici nu înțelege că ai lăsat repirație mai multă
pentru ei.
PS: Pentru Adi
071.310
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “să-i dai o votcă celui neiubit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14171694/sa-i-dai-o-votca-celui-neiubitComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AScineva e plecat mult prea devreme; se simte asta din respirațiile despre care vorbești și care lasă în urmă un aer trist. anna
0
LAda, poezia e dedicata unuia care a plecat ,ult prea devreme in ceruri, in raiul celor buni. Il cunoasteam de ani buni, a cunoscut ca tot omul suișurile și coborîșurile vieții și a murit mai devreme decat mama lui. dumnezeu sa-l odihneasca.
0
SVinițial că este portretul celui căruia i-a fost dedicat,
dar, așa simt, pare că te-ai văzut în el
ai reușit să pui atât de multă curățenie în cuvinte încât, probabil, asta este reflexia care îmi lasă această senzație.
dar, așa simt, pare că te-ai văzut în el
ai reușit să pui atât de multă curățenie în cuvinte încât, probabil, asta este reflexia care îmi lasă această senzație.
0
LAe foarte adevarat că eu, ca poet, ma reflect in fiecare poem, deci ai dreptate, cumva ma vad și în portetul evocat aici. în fond, el a plecat, iar eu nu stiu cand imi vine randul. chiar dacă nu ma grabesc să fac dragoste cu ea.
0
DVDistincție acordată
Adrian Diniș? Dumnezeu să-l ierte.
Cerul îl cerea de bun. Artist. Finalul este unul satiric. Aer îmbunătățit din clipa pornirii sicriului în cavou.
Cerul îl cerea de bun. Artist. Finalul este unul satiric. Aer îmbunătățit din clipa pornirii sicriului în cavou.
0
LAmultumesc pentru semn si apreciere. M-am gîndit și la Diniș, m-am gîndit și la un alt adi, betiv de mare clasă, care a murit acum cîteva zile. M-am gîndit la mai mulți oameni care s-au dus în lumea fără întoarcere, ei sunt aceia care au depasit toate fricile. să bem ceva in cinstea lor!
0
nu știu câte litere ar fi suficente, pentru ca un cuvânt să poată avea parte de un epilog, dar acest cuvânt spune mai mult decât o căruță de litere…
are textul tău o suferință moale, a trecătorului căruia îi bănuiești durerea, dar pe care îl simți cum emană acea împăcare cu aceasta, ca și când i-arcfi tovarășă de drum. și uitându-te la el mai știi ceva: omul mergecla braț cu dragostea și plimbă în lesă durerea.
nu știu cui îi este dedicată dar, din ce observ, pare un autoportret în fața căruia, artistul, după ce a pus ultima picătură de culoare, s-a dat un pas înapoi și s-a înclinat. nu din narcisism, ci ca un rămas bun.
“lumea nici nu înțelege că ai lăsat repirație mai multă
pentru ei.”