amundsen

“răsare soarele în militari”
să vezi acu’ scărpinat în cap;
ce-a vrut să zică autorul?
se vor scrie pagini, poemul va fi nominalizat la premiul nobel pentru pace
o unitate militară părăsită va deveni loc de pelerinaj
în mijlocul spectacolului, Leo:- ho, nebunilor! am coborât să-mi iau țigări.

după țigări chiar trebuie să cobor. multumesc iar de semn, însă în ultima vreme parcă nu mai acorzi aceeași atenție textelor mele, eu am investit mult în poemul asta și parcă aș vrea puțin mai mult și de la cititor. nu vreau sa fiu rautacios, dar nici să am senzația că scriu pe pereți.

care-ţi dă bătăi de cap şi cord,
văzându-l pe Salvador Dali smulgându-şi
mustăţile de ciudă că Picasso i-a şterpelit
curgătoarele ceasuri izbucneşte:
- că am tatuaj pe gât şi în buric cercel,
mă crezi şi proastă? oricât talent în jocul
de cuvinte ai, şi îndemânare de-a surprinde,
pe mine nu mă poţi îmbrobodi.
nu mai umbla cu fofârlica...

poezia aceasta am citit-o pe diagonală
m-am oprit să comentez treaba cu militari, recunoaște și tu că-i amuzantă. cititorul care habar n-are că te referi la cartier, ce să înțeleagă?

despre celelalte poezii, zic să ne uităm pe ce am comentat
din ceea ce scrii în ultima vreme am ales să înțeleg starea de spirit, să observ discret și tot discret să interacționez

părerea mea este că uiți despre talentul care îl ai și te lași copleșit de o stare a lucrurilor. este normal în cazul unui ins cu o asemenea sensibilitate, dar nu-i util. și nici că ar fi nevoie de vreo utilitate anume, ori de vreo satisfacție, dar pare să-ți lipsească proiectul, angajamentul, tu cu tine și verbul și metafora. de ce?
eu cred că ești captiv.
am încercat să-ți sugerez prin cuvinte puține. poate că atenția despre care spui, lipsește în sens invers: tu ești cel care nu acorzi atenție cititorilor, textelor proprii, sinelui pe care, hotărât, îl limitezi la propria suferință.
poate mi se pare și nici nu am măsura tuturor elementelor care influențează întregul tău. dar asta observ.

scrisul pe pereți nu-i neapărat ceva rău
ai talentul să scrii despre cai verzi și să spui cu sens

scuze, dacă am ieșit pe alt culoar

am încredere

sănătate!

din ce înțeleg, eu sunt de vina ca nu ma concentrez, ca dau rasol, că mă las luat de val și undeva simtul poetic se dilueaza, ca nu ofer cititorului ce-i al cititorului. poate fi adevarat, nu zic nu, e perceptia celui din exterior, dar in mine sunt explozii ca în soare. pe de alta parte se poate, mai ales pentru tine care ma citești constant, sa te obișnuiești cu stilul meu. dacă asculți jimi hendrix, după o perioadă iți devine previzibil, daca asculți metalica, schimbările pot duce la plictis sau chiar mai mult. bubuiturile poetice nu vin de fiecare data, cu toate ca de multe ori vin și nu le aude (vece) nimeni. mai vedem ce se intampla.

la faza cu ceasurile exact pe ce spui tu am mizat. oare cum ar arata ceasurile lui dali in viziunea picasso, adica in loc de forme rotunde ceva ascutit, taios, că doar făceam referire la cascada anterioara. poate e mai greu de inteles, dar e viziunea mea. cat despre restul, poezia o scriu inainte pentru mine, apoi pentru cititor. imi explic mie lucruri, ma explic pe mine mie, sa ma inteleg mai bine. cam asa vad eu lucrurile. altfel, multam de semn.

sper sa nu fie cu suparare