Poezie
DMT
3 min lectură·
Mediu
oh aseară mi-a plesnit inima într-un curcubeu de dureri
o lumină rea mi-a lins fiecare organ în parte
cu aviditatea torţionarului medieval
lăuntrul meu devenise mocirlă din inimă
nu mai rămăsese mare lucru ceva uscat
o piele de şarpe după năpîrlire mi-am vîrît mîinile
ca în mănuşi am început să mă ating cu poftă
la fiecare atingere trupul îmi zvîcnea în fiecare mîngîiere
simţeam prin degete un impuls electric descărcat în mine şi
viziunea unor căluşei de bîlci pe care îi călăreşti ca să uiţi
un spectru al vieţii a venit şi m-a luat în braţe
m-a înălţat pînă deasupra patului a descărcat o seringă
în mine eu m-am refugiat în afara minţii acolo
unde e numai gol şi nimic nu te poate atinge
unde lipsa oricărei implicări e alb-gălbui euforică
şi devii una cu ea
din afara propriei conştiinţe vezi totul mult mai clar
tristeţea seamănă cu o piatră într-o grădină de nisip
japoneză pe care o ridici te loveşti cu ea peste faţă
pentru un amestec echitabil de lacrimi şi sînge
albă ca zăpada avea chipul tău se murdărea cu pămînt
de sub pluguri insecte mişunau peste ea
ca un zîmbet hidos al vieţii în faţa morţii
am vrut să te strig am desfăcut un borcan cu limbi tăiate
conservate-n formol am molfăit una cîte una fiecare limbă
te-am strigat în toate limbile ţi-am spus
să te aşezi ghem să-ţi laşi părul să te acopere ca o cascadă
de sub care se topesc secundele fugitive de linişte pură
din fiecare durere am făcut bulgări negri ca ochii unei pisici verzi
am înghiţit fiecare bulgăre am ştiut atunci tot
ce te doare pe tine se continuă în mine şi devine nemuritor
în carnea mea s-au săpat tunele ca sub ghetto-ul din varşovia
întreaga mea structură biologică a căzut
mintea s-a prăbuşit peste ca o otravă
ce nu mai poate fi neutralizată
brusc şi irevocabil cum o femeie fatală te sărută pe gură
şi depune în tine ouă extraterestre pe care mai apoi
le vei numi dragoste
am început să mă micşorez să mă împiedic în haine
am început să mă micşorez oasele-mi sunt prea mari
am început să mă micşorez fiercare gînd apasă pe mine
cu greutatea a o mie de gînduri fiecare emoţie cîntăreşte
cît o infinitate de emoţii de o tonă
am început să mă micşorez m-am redus la o singură zi din viaţa mea
cînd ningea cu putere eram ud în ghete şi mergeam ca desculţ
prin zăpadă însă nu-mi păsa
urma să ajung la tine să mă hrăneşti cu o picătură de sînge
ca pe-o molimă care face praf populaţia
era atît de frig că respiram oxigen şi azot lichid
mişcările mele îngheţau în urma mea mă descompuneau
nu aveam nevoie decît de inimă să ajung la tine
iată-mă
trupul meu arde într-o baie de acid
inima a explodat în locul ei un ochi uriaş se deschide
doar pentru cei care vor să privească adînc în el
un război frumos şi paşnic
un război frumos şi absurd
şi ce vei simţi în legătura cu asta va fi tot
un război frumos şi paşnic
un război frumos şi absurd
041.510
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 523
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 60
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “DMT.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14167670/dmtComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ZADistincție acordată
Nu am nimic de spus, deja s-a spus totul (mai sus). Cuvintele de obicei sunt o hrană, însă acest poem ca toate celalalte scrise de tine, îmi dă o așa senzație faină de devorare. Citesc și în loc să mă satur, sunt tot mai flămândă. Vin aici de câte ori vreau ceva spectaculos, îmi pregătesc inima și aștept explozia de artificii.
0
IGMi-a plăcut "tristețea e o piatră". Vine după versurile anterioare cu acea cărămidă. Din grădina japoneză a unor astfel de viziuni revine pofta de viață. O muzicalitate aparte are tot textul poetic. Ca o ieșire din sine, serotonina fiind solicitată și la cititori. Problematică vastă, de meditație hamletiană, a nu fi dar mai bine a fi.
0
LAtuturor celor care au remarcat acest text, prin orice mijloace. sper sa mai treaca si altii pe aici, eu ma bucur de fiecare citire.
0
Felicitări!