Poezie
absinth. two.
jam session with Florentina Crâsta
3 min lectură·
Mediu
or să înflorească pomii în ianuarie.
fetele își vor pune cercei bărbații
vor dezgheța fîntînile
și noi o să ne iubim.
femeile din satul meu or să brodeze alte baticuri,
mama o să aducă apă cu două găleți albastre,
și noi, și noi încă o să ne iubim.
bărbații or să interpreteze moartea ucraineană din viori nefăcute
încă, iar noi,
noi o să ne iubim.
un copil o să toarne apa dintr-o cană deasupra noastră și noi,
noi încă o să ne iubim. și apa
o să fie o baltă deasupra noastră și-n ea
o să fie tot cerul, de peste tot și dintotdeauna.
mama o să coasă fulg cu fulg să facă o haină uriașă deasupra
și noi o să ne iubim.
și prin noi or să treacă războaie, turle de biserici,
or să treacă pisici negre cu spatele înainte.
și noi încă o să ne iubim.
or să treacă gloanțe cu muzici rusești, or să treacă obuze cu gropi românești,
or să treacă toate și timpul
o să treacă,
pînă nu mai rămîne nimic din el
și noi încă o să ne iubim.
tu o să spui: mamă, tu mă aștepți și torci. lîna
se va face fir și tu te gîndești la mine. eu
iubesc, știi ? eu o să văd lumina prin bluza mea găurită de alergare.
părul meu roșu se întinde în vînt. recit în idiș, și
îmi privesc rănile adînci.
tu ai fost un zeu păgîn.
eu o să spun: mamă, tu ia-ne sufletele în palme și trîntește-le în covată
să se amestece ca pîinea. ia-ne privirile în fusul tău și toarce
o depărtare.
mamă, iubește-mă mai puțin decît ea.
acum tu ții în brațe o lolită
care nu știe diferența dintre forget me și forgive me.
pentru care frigul e doar
un alt supliciu –
vodka nu mai e de ajuns.
îmi aduc aminte de florin dintr-a cincea
pentru care am mers prin zăpada de un metru
fără chiloți.
și mă iert.
eu țin în brațe o lolită care l-ar face pe nabokov să-și ardă cărțile.
eu țin în brațe frigul și frigul se încălzește
ca un pisoi speriat.
eu țin în brațe o lolită care face lumea atît de mică
încît numai noi doi încăpem în ea.
o lume cît o cutiuță muzicală
din care se aude doar beethoven pe clapele lui schulze.
un orgasm simplu
între doi pereți.
și tu
care încă nu mă înțelegi.
și nu te înțeleg. nici pe mine nu mă înțeleg.
uite ce face muzica din oameni.
uite, mamele noastre plîng pe muzica rămasă
din trupurilor noastre.
o să părăginim ca via lîngă doi îndrăgostiți.
o să iubim pomii din păduri pînă se vor face paturi.
o să ascultăm tînguirea toamnelor tîrzii
în suspinul dimineților fără țigări.
o să răsară soarele din apus.
absinth.two.
acum sunt un rimbaud androgin
care nu ar iubi nimic altceva decît pe tine.
sunt un rimbaud care nu ar fi scris nimic niciodată
ca să te iubească.
sunt o casă cu acoperișul deasupra lui rimbaud.
sunt o lume cu părul acoperiș deasupra ta.
sunt cerul pe care pășești să cauți apă.
sunt aici, goală, scriind acest poem cu tine,
inconștientă.
știi, te-am iubit de cînd mi-ai deschis ușa. știu.
suntem o explozie care nu încetează.
(din volumul 69 de poeme de dragoste. extrase din atlasul unei lumi dificile. - ed. Herg Benet 2013, ed. a 2-a, Karth, 2014)
075275
0
inconștientă." se încarcă voit cu imagini situate între artificiozitate și alienare, pentru a reuși cele ce atrag într-adevăr: "suntem o explozie care nu încetează.", "...bărbații/ vor dezgheța fîntînile", "mama o să aducă apă cu două găleți albastre/.../un copil o să toarne ...dintr-o cană deasupra noastră/", "mama o să coasă fulg cu fulg să facă o haină...", "or să treacă pisici negre cu spatele înainte.", "sunt o lume cu părul acoperiș deasupra ta./ sunt cerul pe care pășești să cauți apă."