Și aș vrea ca să pățesc
Ce altul nu ar pricepe
Nici prin gând nu i-ar trece
Acest simplu gest lumesc.
Departe-mi gândul de a cerși
Și acela e un lucru bănos
Eu vreau doar a trăi
Cutremur din suflet
A venit iarasi toamna,
Se simte mirosul ei in aer...
Ea e nemiloasa doamna
Care toarce frunzele pe caer.
Ea fara macar sa-i pese
Goleste intreg copacul,
la revedere..i-am zis într-o grabă-nlacrimată...nu i-am zis adio ci la revedere.....adică sper să o pot revedea cât de curând. nu-i pot compune scrisori că sunt conștientă ca nu-mi va raspunde și că
Pleacă-ți ușor tu umbră caldă
Capul pe al meu fior,
Sărută-mă cu mult dor,
În trăirea ta mă scaldă...
Deschide-ți gura înfocată
Și-mi alintă buza tremurândă,
Mâna în păru-mi ți-o
Sincer, ce poezii căutați?
Pline de metafore, absurde?
Poate creșteți și uitați
Nașterea primului vers în lume.
Nu pot scrie absurd...
Neînțelesuri, neștiute.
Eu
Trai feeric pe această lume:
Dulce vis, amor, vers,
Suflet tipărit pe-n nume,
Șoapte...tremur...
Te doresc!
Rugăciune sfîntă:
-Nu eu Doamne, noi!!!
Vînt ce
Abia aștept să vii diseară...
Să te simt, să te miros,
Să te-ascund sub mantia-mi neagra,
Să te răpesc
din a lumii gheara
Ce te oprește sa mă iubești.
Am să te duc
Carunt imi este astazi visul...
Mi-am pierdut in uitare
Crearea si abisul:
A mea paine si-a mea sare!
Pierd!
Pierd pe ceas ce trece
Maldare de cuvinte sacre!
Se vor
O mlaștină de flori se revarsă pe câmpie...
Pe zi ce trece acaparează teritoriul
Încolțind pământul fâșie cu fâșie.
A început să se clatine făptura
Judecând procesul ce abia
În sfârșit mă simt străină.
M-am forțat să mă uit
Plămădindu-mi din ceară
Alți ochi cu privire cristalină.
Mi-am otrăvit trecutul.
A murit. S-a dus in iad.
S-ar putea să înfiez
Întinzându-mă pe pat
Mă las pradă gândirii,
Ochii mi se scufundă-n cap
Incantând vraja orbirii.
Astupându-mi în lume ochii
Mi-i deschid doar spre visare,
Peste gândurile mele
Se așează un vânt cald
Nu se mișcă, dar șoptește,
Timid, cu glas fărâmițat...
Parcă-l văd...e tânăr
Păru-i flutură intr-una
Mâinile îi sunt reci,
Te-ai nascut ieri,
Trăiești și azi...
Nici nu știi când pieri,
Nici nu știi când cazi...
De-ar fi ziua de ieri totuna
Cu cea de azi și mâine
Ar fi numai
Þi-am scris o scrisoare
În care mi-am vărsat tot sufletul...
Tu cum vei reactiona oare
Ai sa ma omori încetul cu încetul?
Þi-am scris că te iubesc
Și că traiesc pentru a
Te îneci în păcatul tău...
Păcatul împunge-n tine,
Să te ridici e foarte greu,
Să te ajute: n-are cine...
Cu disperare cauti în urmă
O farâmă de lucru bun,
Dar
În amurg de seară,
Totul se liniștește...
Iar frumoasa vara
Încet se racoreste...
Se stinge si lumina,
Soarele a adormit,
Incet rasare luna,
Si luceafarul cel
Culcându-mă în patul negru,
Sunt împinsă spre visare:
Eu, doar o lumânare
Într-un rai funebru,
Ce-și jertfește lumina,
Sperând cineva să o vadă,
Dar o stinge
Privesc in depărtare...
Văd padurea fumegând,
Încep să plâng, strig ca glas tare,
Dar nimeni nu mă va auzi tipând.
Poate că doar mi se pare...
E doar aburul ce iese,
După
Am plâns.
Tu durere dulce
Mi-ai aruncat inima
În râul ce se duce
Spre marea încruntată
Și nu i-ai pus măcar o cruce!
Ai plâns.
Ai văzut că-n ochiul meu
Ești doar o lacrimă
LA