Un simplu gest
Și aș vrea ca să pățesc Ce altul nu ar pricepe Nici prin gând nu i-ar trece Acest simplu gest lumesc. Departe-mi gândul de a cerși Și acela e un lucru bănos Eu vreau doar a trăi Cutremur din suflet
Odă iubirii
Trai feeric pe această lume: Dulce vis, amor, vers, Suflet tipărit pe-n nume, Șoapte...tremur... Te doresc! Rugăciune sfîntă: -Nu eu Doamne, noi!!! Vînt ce
Tu, umbra...
Pleacă-ți ușor tu umbră caldă Capul pe al meu fior, Sărută-mă cu mult dor, În trăirea ta mă scaldă... Deschide-ți gura înfocată Și-mi alintă buza tremurândă, Mâna în păru-mi ți-o
Incantând trezirea
O mlaștină de flori se revarsă pe câmpie... Pe zi ce trece acaparează teritoriul Încolțind pământul fâșie cu fâșie. A început să se clatine făptura Judecând procesul ce abia
Mi-am pierdut cuvantul!
Carunt imi este astazi visul... Mi-am pierdut in uitare Crearea si abisul: A mea paine si-a mea sare! Pierd! Pierd pe ceas ce trece Maldare de cuvinte sacre! Se vor
Miere acra
În sfârșit mă simt străină. M-am forțat să mă uit Plămădindu-mi din ceară Alți ochi cu privire cristalină. Mi-am otrăvit trecutul. A murit. S-a dus in iad. S-ar putea să înfiez
Vinovata
Am plâns. Tu durere dulce Mi-ai aruncat inima În râul ce se duce Spre marea încruntată Și nu i-ai pus măcar o cruce! Ai plâns. Ai văzut că-n ochiul meu Ești doar o lacrimă
Asta sunt acum
Culcându-mă în patul negru, Sunt împinsă spre visare: Eu, doar o lumânare Într-un rai funebru, Ce-și jertfește lumina, Sperând cineva să o vadă, Dar o stinge
Nu am voie sa pacatuiesc?
Întinzându-mă pe pat Mă las pradă gândirii, Ochii mi se scufundă-n cap Incantând vraja orbirii. Astupându-mi în lume ochii Mi-i deschid doar spre visare,
Adancul sufletului meu
Peste gândurile mele Se așează un vânt cald Nu se mișcă, dar șoptește, Timid, cu glas fărâmițat... Parcă-l văd...e tânăr Păru-i flutură intr-una Mâinile îi sunt reci,
Voua...cresa poeziei mele
Sincer, ce poezii căutați? Pline de metafore, absurde? Poate creșteți și uitați Nașterea primului vers în lume. Nu pot scrie absurd... Neînțelesuri, neștiute. Eu
Imparatia noastra
Abia aștept să vii diseară... Să te simt, să te miros, Să te-ascund sub mantia-mi neagra, Să te răpesc din a lumii gheara Ce te oprește sa mă iubești. Am să te duc
Un altfel de timp
Te-ai nascut ieri, Trăiești și azi... Nici nu știi când pieri, Nici nu știi când cazi... De-ar fi ziua de ieri totuna Cu cea de azi și mâine Ar fi numai
Nu a fost sa fie
Þi-am scris o scrisoare În care mi-am vărsat tot sufletul... Tu cum vei reactiona oare Ai sa ma omori încetul cu încetul? Þi-am scris că te iubesc Și că traiesc pentru a
Melancolie
A venit iarasi toamna, Se simte mirosul ei in aer... Ea e nemiloasa doamna Care toarce frunzele pe caer. Ea fara macar sa-i pese Goleste intreg copacul,
Ceea ce au cantat altii si ceea ce cant si eu
În amurg de seară, Totul se liniștește... Iar frumoasa vara Încet se racoreste... Se stinge si lumina, Soarele a adormit, Incet rasare luna, Si luceafarul cel
Groaznicul pacat
Te îneci în păcatul tău... Păcatul împunge-n tine, Să te ridici e foarte greu, Să te ajute: n-are cine... Cu disperare cauti în urmă O farâmă de lucru bun, Dar
Inselare
Privesc in depărtare... Văd padurea fumegând, Încep să plâng, strig ca glas tare, Dar nimeni nu mă va auzi tipând. Poate că doar mi se pare... E doar aburul ce iese, După
