Poezie

Asta sunt acum

1 min lectură·20 septembrie 2004

Mediu

Culcându-mă în patul negru,

Sunt împinsă spre visare:

Eu, doar o lumânare

Într-un rai funebru,

Ce-și jertfește lumina,

Sperând cineva să o vadă,

Dar o stinge pierirea

Obligând singura ei aripa sa-i cadă.

E întuneric...s-a terminat totul.

Poate asta îmi e menirea:

Să nu fiu decât mortul

Ce-și așteaptă pomenirea.

Sunt doar o potcoavă ruginită

Ce nimeni n-o baga în seamă.

Ar trebui sa aduc norocul

Dar răspândesc doar teamă.

Mi-au secat și ochii...

Singurii care puteau fața să-mi ude,

Păstrând doar amintirea

A două lacrimi crude.

Asta sunt acum.

Nu știu dacă așa voi fi și mâine.

Poate că sunt Lazărul

Care așteaptă să învie!

002.979

Leo Ana-Maria. “Asta sunt acum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leo-ana-maria/poezie/87272/asta-sunt-acum

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.