La o revedere...

la revedere..i-am zis într-o grabă-nlacrimată...nu i-am zis adio ci la revedere.....adică sper să o pot revedea cât de curând. nu-i pot compune scrisori că sunt conștientă ca nu-mi va raspunde și că i s-a terminat cerneala roșie..nu pot să o sun pentru că e căzută rețeaua...și totuși..stau și mă gândesc culcându-mi fața-n palme si invelind-o cu paru-mi trist: se va intoarce? nu-i pot uita ultimul portret: ochii ei adânci ce-mi șopteau dorul, gura aburindă ce mă ruga să-i sting văpaia, părul negru ce-și intindea disperat brațele să mă cuprindă ca un copil ce e luat de la mamă, inima ce-mi spunea: rămâi cu bine! dacă o vedeți aduceți-i aminte și de mine...poate totuși imi scrie..să văd dimineața pe pragul de la geam un plic: expeditor -iubirea. destinatar-eu.