Mediu
Tema: Banii Craiovei
Involuție istorică
În lunga-i trecere prin ani,
Istoria-i amară:
Craiova nu mai are bani
(La fel ca-ntreaga țară)!
„Of” oltenesc
E chiar realitatea pură,
Ce n-o contestă nici profanii,
Că-n lume ți se fură banii,
Doar la Craiova, banii... fură!
Tema: La lilieci
Lecturi obligatorii –„ La lilieci”
Copiii noștri, în biblioteci,
Citesc din lista ce-i recomandată:
Unii, Sorescu M., „La lilieci”,
Iar alții, „Batman”, bandă desenată!
Senzații... speologico-soresciene
Când tinzi spre aventuri extreme
Și intri-n peșterile reci,
Te simți, oleacă mai devreme,
Ca în Bulzești,... la lilieci.
046.721
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Laurentiu Ghita
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Laurentiu Ghita. “Bani de lilieci.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laurentiu-ghita/poezie/13995576/bani-de-lilieciComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mie, în mod evident, mi-au plăcut mai mult primele două, pentru polisemantismul de la prima și jocul de cuvinte (dublat de polisemantism) de la a doua. Cred că primele două versuri de la primul catren s-ar mai putea lucra pentru claritatea exprimării (istoria a trecut prin ani, sau Craiova?)
Să ne revedem sănătoși!
Cornel
Să ne revedem sănătoși!
Cornel
0
Până acum, toate epigramele trimise la concurs de agoniști au fost la nivelul de sus. Toate au respectat tema, au generat jocuri de cuvinte și au dus la epigrame izbutite.
Aici, chiar dacă polisemantismul lui "fură", din epigrama a doua, a mai fost folosit, e bine utilizat, în strânsă legătură cu tema. Uzual, se pleacă de la "a fi" și se ajunge la "a fura", aici e invers.
Și în ultimele două sunt folosite bine ambele sensuri ale liliecilor - titlu și animale.
Felicitări!
Aici, chiar dacă polisemantismul lui "fură", din epigrama a doua, a mai fost folosit, e bine utilizat, în strânsă legătură cu tema. Uzual, se pleacă de la "a fi" și se ajunge la "a fura", aici e invers.
Și în ultimele două sunt folosite bine ambele sensuri ale liliecilor - titlu și animale.
Felicitări!
0
Epigrame bune, dacă ținem cont de dificultatea temelor. Cel puțin cea cu liliecii...
În mod curios, ordinea preferințelor mele coincide cu ordinea în care sunt postate.
Felicitări și la mai mare!
În mod curios, ordinea preferințelor mele coincide cu ordinea în care sunt postate.
Felicitări și la mai mare!
0

Când tinzi spre aventuri extreme
Și intri-n peșterile reci,
Te simți, oleacă mai devreme,
Ca în Bulzești,... la lilieci.”
L.G.
Și-a pus în traistă un vampir,
Plecând spre cripta lui de veci
De la ospăț, ca suvenir
Un tom numit... „La lilieci”
P.S.
Epigramele din grupaj sunt bune. Cele de la prima temă sunt foarte bune.
E.S.