Te-am pierdut în roua diminetii
Si nici măcar adio nu ai spus
Tu, cea care mi-ai dat un sens vietii
Acum, spre zări, departe te-ai dus.
Visez la cum ar fi
Atunci când m-as trezi
Lângă mine,
Timpul, imi pare, ca a inceput a se grabi.
Incet-incet, cu totii, il urmam, fara sa stim
De ce, nu ne-am putea opri, macar o clipa
Din goana nebuna.
Suspendati in a amintirilor
Þipăt de copil
-Ce plânge, nelegănat
în leagănu-i,
abandonat.
Un relativ abandon
Pe al lacrimilor râu,
Inconstientă derivă
În uitare, si desfrâu.
Demonic bocet
Al Paradisului
În ruină,
Taci, nu spune nimic
Priveste doar, si-asculta-mi glasul
Priveste caci tot ceea ce vezi
Al tau, pe vesnicie, in dar eu iti ofer.
Valurile-nspumate si cerul ce chipu-si
Oglindeste in haul
Printre ura si disperare,
printre idealuri frante
de la radacina,
printre sperante in cioburi risipite,
printre clipe de agonie
Eu exist. Doar o umbra
ratacind intr-un labirint
al vesnicei
Răcoarea diminetii în mantia-i de vise
trupu-mi amortit îl cuprinde,
purtându-l pe imaginare meleaguri;
virtuale plăsmuiri; aceleasi,
de mii si mii de veacuri.
Calea ce am ales s-o
Vreau să mor îmbrătisat de noaptea cu lună plină, înconjurat de tipetele agonice ale îngerilor violati de demoni, în sanctuarul pădurii mistice, pe rug.
Vreau să-mi simt fiecare celulă a trupului
Imi ascund trupul vlaguit
cu ranile-i supurande
prin gropi sapate
la periferia unui cimitir.
Imi ascund chipul ars
de picurile lacrimilor amare
ars de focul viu al patimilor
in dosul unei
( I ) Nu am nimic de pret pe lumea asta:
aur, argint sau diamante
si totusi, lord, aici, printre muritori
mă simt,
în gând si fapte
căci everea-mi e Cuvântul:
rima, strofa,
Eu sunt cel pe care-l chemi,
In orele tarzii din noapte.
Eu sunt cel ce-n brate,
In lumea viselor te poarta.
Eu sunt a ta speranta,
Lumina, in intuneric.
LD