( I ) Nu am nimic de pret pe lumea asta:
aur, argint sau diamante
si totusi, lord, aici, printre muritori
mă simt,
în gând si fapte
căci everea-mi e Cuvântul:
rima, strofa,
Răcoarea diminetii în mantia-i de vise
trupu-mi amortit îl cuprinde,
purtându-l pe imaginare meleaguri;
virtuale plăsmuiri; aceleasi,
de mii si mii de veacuri.
Calea ce am ales s-o
Imi ascund trupul vlaguit
cu ranile-i supurande
prin gropi sapate
la periferia unui cimitir.
Imi ascund chipul ars
de picurile lacrimilor amare
ars de focul viu al patimilor
in dosul unei
Printre ura si disperare,
printre idealuri frante
de la radacina,
printre sperante in cioburi risipite,
printre clipe de agonie
Eu exist. Doar o umbra
ratacind intr-un labirint
al vesnicei
Te-am pierdut în roua diminetii
Si nici măcar adio nu ai spus
Tu, cea care mi-ai dat un sens vietii
Acum, spre zări, departe te-ai dus.
Visez la cum ar fi
Atunci când m-as trezi
Lângă mine,
Þipăt de copil
-Ce plânge, nelegănat
în leagănu-i,
abandonat.
Un relativ abandon
Pe al lacrimilor râu,
Inconstientă derivă
În uitare, si desfrâu.
Demonic bocet
Al Paradisului
În ruină,
Vreau să mor îmbrătisat de noaptea cu lună plină, înconjurat de tipetele agonice ale îngerilor violati de demoni, în sanctuarul pădurii mistice, pe rug.
Vreau să-mi simt fiecare celulă a trupului
Eu sunt cel pe care-l chemi,
In orele tarzii din noapte.
Eu sunt cel ce-n brate,
In lumea viselor te poarta.
Eu sunt a ta speranta,
Lumina, in intuneric.
Taci, nu spune nimic
Priveste doar, si-asculta-mi glasul
Priveste caci tot ceea ce vezi
Al tau, pe vesnicie, in dar eu iti ofer.
Valurile-nspumate si cerul ce chipu-si
Oglindeste in haul
Timpul, imi pare, ca a inceput a se grabi.
Incet-incet, cu totii, il urmam, fara sa stim
De ce, nu ne-am putea opri, macar o clipa
Din goana nebuna.
Suspendati in a amintirilor
LD