Prolog

Vreau să mor îmbrătisat de noaptea cu lună plină, înconjurat de tipetele agonice ale îngerilor violati de demoni, în sanctuarul pădurii mistice, pe rug. Vreau să-mi simt fiecare celulă a trupului umflându-se si pocnind, precum o băsică plină cu puroi, sub atingerea buzelor reci ale flăcărilor. Oasele cenusii, arse, să trosnească, transformându-se, încet, în cenusă albă risipită de vântul asdpru si nemilos al unei lungi zile de iarnă. Deschide-ti poarta, demoni ! Deschide-ti poarta Infernului... Al vostru frate întru` suferintă se întoarce acasă. Frate nedorit de lumină, alungat din Paradis cu ocară si blesteme. Deschide-ti poarta Împărătiei Umbrelor ! Lăsati-mă să intru în Regatul Întunericului si al Eternei Suferinte, lăsati-mă să-mi pot plânge în hohote de râs singurătatea si amarul unei vieti neîmplinite. SFârsit