Cuvântul
( I ) Nu am nimic de pret pe lumea asta: aur, argint sau diamante si totusi, lord, aici, printre muritori mă simt, în gând si fapte căci everea-mi e Cuvântul: rima, strofa,
Din leagăn în mormânt
Răcoarea diminetii în mantia-i de vise trupu-mi amortit îl cuprinde, purtându-l pe imaginare meleaguri; virtuale plăsmuiri; aceleasi, de mii si mii de veacuri. Calea ce am ales s-o
Ruine
Imi ascund trupul vlaguit cu ranile-i supurande prin gropi sapate la periferia unui cimitir. Imi ascund chipul ars de picurile lacrimilor amare ars de focul viu al patimilor in dosul unei
Vesnic cautator
Printre ura si disperare, printre idealuri frante de la radacina, printre sperante in cioburi risipite, printre clipe de agonie Eu exist. Doar o umbra ratacind intr-un labirint al vesnicei
Visez...
Te-am pierdut în roua diminetii Si nici măcar adio nu ai spus Tu, cea care mi-ai dat un sens vietii Acum, spre zări, departe te-ai dus. Visez la cum ar fi Atunci când m-as trezi Lângă mine,
Abandon (in metafizic)
Þipăt de copil -Ce plânge, nelegănat în leagănu-i, abandonat. Un relativ abandon Pe al lacrimilor râu, Inconstientă derivă În uitare, si desfrâu. Demonic bocet Al Paradisului În ruină,
Rugă
Eu sunt cel pe care-l chemi, In orele tarzii din noapte. Eu sunt cel ce-n brate, In lumea viselor te poarta. Eu sunt a ta speranta, Lumina, in intuneric.
Dorintă Sfâsiată
Taci, nu spune nimic Priveste doar, si-asculta-mi glasul Priveste caci tot ceea ce vezi Al tau, pe vesnicie, in dar eu iti ofer. Valurile-nspumate si cerul ce chipu-si Oglindeste in haul
(In)Existential
Timpul, imi pare, ca a inceput a se grabi. Incet-incet, cu totii, il urmam, fara sa stim De ce, nu ne-am putea opri, macar o clipa Din goana nebuna. Suspendati in a amintirilor
Râul Dorintei
Pasesc prin ceata spre Neant Increzator. Diforme umbre difuze Formele-si frang. Nepasator, Imbratisez marmura rece Inger-copil plangand, Statuie
