Fata din clopotul întors

acum cred că este o evoluție în sensul că se vede că ești mult mai atent
că nu arunci cuvintele după cum simți sau cum îți vine
ești reținut
desigur, ai și câteva prețiozități care nu sunt deloc necesare

\"în care te-ai ascuns\"

\"codul morse\"

\"târșâindu-mi\" în loc de \"târându-mi\" de exemplu sau cel mai bine \"îmi târăsc\"

altfel, e ok, îmi place când e aerisit și îți doresc mult succes în continuare, Laurențiu.

PS Încearcă să nu mai spui tot ce simți că vrei să spui. Fii zgârcit. :)

Mă bucur că ai revenit cu lupa ta necruțătoare pe Agonia.Da, sunt de acord cu tine că uneori cad în capcana explicitărilor, care nu mai lasă loc frumoaselor incertitudini cu care se hrănește poezia.

Îți mulțumesc pentru trecere și pentru timpul petrecut(te asigur că nu în zadar) pe această pagină.

“Fata din clopotul întors” se topește ca un cub de gheață și devine un lichid dulce pe care îl bei.
Iubita s-a ascuns în manechinele expuse în vitrinele cu iubiri artificiale și sintetice și de acolo îți zâmbește, cu “stele de hârtie” în ochi.

manechine care prind viata iluzoriu doar prin palpairile neonului, senzatie de pustiu dar si de sufocare intr-un spatiu minuscul, cand cald cand rece (\"zăpada fierbinte\").
dragoste cautata sub masti.
citit placut
cu prietenie,
andrei t

Este greu să creezi o atmosferă, o frântură de lume, dar este la fel de plăcut să constați că sunt cititori care intră în ea și uneori îi descoperă unghere abia întrevăzute.Andrei, tu te numeri printre ei și mă bucură acest lucru.

Răzvan, atunci când poetul își caută iubita, o poate găsi mai repede decât muritorii de rând, pentru că îi simte orice tresărire.Eu cred că totuși ar trebui să-i amâne găsirea deoarece gustul cubului de gheață e mai delicios.

Mulțumesc pentru trecere.Cu prietenie,

Laurențiu