îmi pare bine că porți ochelari!
ieri mă gândeam să merg la coafor,
să-mi tai venele scurt, cu breton.
lentilele tale - oarecum miope -
mi-au arătat că am venel lungi, buclate și senzuale.
păcat
în spatele ochilor albaștri se ascund ochi negri.
poate și ochi blonzi, dar verzi nu -
se veștejiseră înainte să mă nasc eu.
știi, când eram copil, am curățat mormântul bunicii;
înainte de a
eu știam că am să exist: mă visasem într-o zi ;
ochii mei băteau ca o aripă mare transparentă a unei păsări fără cap -
știi, eu am visele mici și capul nu a mai încăput
descalță-te de urma pașilor
și vino lângă mine, în vârful cuvintelor;
te-am visat azi-noapte, pe furiș - știi că mâine mor și nu am voie să visez -
și erai altfel: poate mai înalt, iar eu eram
dumnezeule, nu vezi că timpul plânge?
și-a murdărit scutecele; le-ai curățat tu sinuciderea trecută?
atunci cred că îi e foame;
fă-i baie timpului în tămâie; și dă-l și cu balsam
ce frumos se
te-ai sinucis, fecioară; cum de-ai putut îndura atâta alb?
să mai pun pe tine niște crengi de cireș înflorit...
și totuși, ești dezastruos de frumoasă;
cel mai mult îmi plac ochii tăi
te uită cum cade ploaia șiroaie pe capul tău
mi se pare mie, sau unicornii te-au biciuit?
nebunii, nu știau ca frământându-te in copitele lor...
și-au legat aripile de tine
le împletisem și eu
fusese o rochie albă, undeva pe vremea bunicii...ultima care se măritase
nepoata o îmbrăca în fiecare vineri,
în timp ce spăla vase pline de desene
cu oase
în fiecare duminică mergea la cimitir
cântă-mi, gheișo,
și acoperă-mă cu noroi;
eu sunt omul din flori de cireș.
dansează-mi, gheișo,
înlănțuie-ți tentaculele
și strânge-mă până simți vâltoarea sângelui meu.
sărută-mă,
