fețe de pernă
eu știam că am să exist: mă visasem într-o zi ; ochii mei băteau ca o aripă mare transparentă a unei păsări fără cap - știi, eu am visele mici și capul nu a mai încăput
fecioara are carii
te-ai sinucis, fecioară; cum de-ai putut îndura atâta alb? să mai pun pe tine niște crengi de cireș înflorit... și totuși, ești dezastruos de frumoasă; cel mai mult îmi plac ochii tăi
de-a mama și tata
dumnezeule, nu vezi că timpul plânge? și-a murdărit scutecele; le-ai curățat tu sinuciderea trecută? atunci cred că îi e foame; fă-i baie timpului în tămâie; și dă-l și cu balsam ce frumos se
metamorfoze de primăvară
descalță-te de urma pașilor și vino lângă mine, în vârful cuvintelor; te-am visat azi-noapte, pe furiș - știi că mâine mor și nu am voie să visez - și erai altfel: poate mai înalt, iar eu eram
prea încet
în spatele ochilor albaștri se ascund ochi negri. poate și ochi blonzi, dar verzi nu - se veștejiseră înainte să mă nasc eu. știi, când eram copil, am curățat mormântul bunicii; înainte de a
re-setare
cântă-mi, gheișo, și acoperă-mă cu noroi; eu sunt omul din flori de cireș. dansează-mi, gheișo, înlănțuie-ți tentaculele și strânge-mă până simți vâltoarea sângelui meu. sărută-mă,
oficiul 2: împrumutăm pompe
îmi pare bine că porți ochelari! ieri mă gândeam să merg la coafor, să-mi tai venele scurt, cu breton. lentilele tale - oarecum miope - mi-au arătat că am venel lungi, buclate și senzuale. păcat
fata cu rochie cu franjuri
fusese o rochie albă, undeva pe vremea bunicii...ultima care se măritase nepoata o îmbrăca în fiecare vineri, în timp ce spăla vase pline de desene cu oase în fiecare duminică mergea la cimitir
Tinerețe aiurea
te uită cum cade ploaia șiroaie pe capul tău mi se pare mie, sau unicornii te-au biciuit? nebunii, nu știau ca frământându-te in copitele lor... și-au legat aripile de tine le împletisem și eu