Kaiser Soeze

Traian

dânsa modernă

Un grefier menționa odată: „Personalitatea nu e rezultatul vreunor ascunse virtuți sufletești. S-ar părea că e mai mult gradul de concentrare diferit și de densitate pe care fluxul vital universal împrăștiat la întâmplare, l-a căpătat oprindu-se în fiecare dintre indivizi”
Am citit toate textele postate sub semnătura Ioan-Mircea Popovici și sunt prea inteligent construite, deci ne vom îndoi, cum se spune: capul plecat sabia nu-l găsește, sau sabia plecată capul nu-l duce mintea, depinde de consens.
Spațiul Popovici are câteva puncte de referință dintre care se pare, scările lui Escher constituie un punct … bidimensional, dacă nu insităm prea mult . Escher de fapt este un personaj- bază ortonormată , care manevrează din umbră toată acțiunea . În general acțiunea acestor povești tinde să se localizează în funcție de distanța la care se află față de unele evenimente locuri nume de oameni lătrat de câine, pescăruși, mare și să formeze o ceață plăcută uneori la miros.
Intenția greoaie a existenței acestor texte e contrabalansată prin fraze scurte sau propoziții lungi. Iar apoi, pe parcurs, căderea luciferică în rime îi conferă cititorului o savoare aparte.
Spațiul Popovici e alcătuit de obicei din multe elemente repetitive (lătratul câinelui Ponna, scara, pescărușii. oglinda etc) care într-n mod absolut deloc paradoxal nu fac parte din nicio rutină.
În spațiul Popovici putem întâlni destul de des motive și concepte strabătute și răstrabătute atât real cât și uman (Tympul, Infinit, Scara, Unu etc. ). Motivul pentru care aceste motive se întâlnesc aici nu este știut nici măcar de ele, lucru care le face esențiale, în toată realitatea posibilă.

Construcții de tipul “Sub curba integrală țineai măsura-n loc” și “Radicalul acela dintr-un Unu negativ mișcase imaginarul și zarul.” mă duc cu gândul la intenția aceluiași grefier de la origini, de a folosi tehnica limbajului formatat pe o anumită specie de câștigare a existenței și de a o trimite de exemplu, în altă parte.

Mie mi-a plăcut mult ce am citit și aștept următoarele “personale”.

am compus odata. iar apoi am aflat ca l-am ghicit ulterior

haiku

ii sunt cam fan la drept sa spun
desi de fel e cam usoara
plus are manusi de sapun
si gleznele de domnisoara.

“Polemica interesantă” se poate contrui aici doar pe reacția de câh cu rădăcini în „sechelele produse de didactica românească și de pedagogia aplicată pe cincinale”. Apoi s-a mai observat lipsa de idei originale, sa le zicem revelatoare care să stârnească reacții pro ori contra de o manieră constructivă. „Miorița”, în forma în care a ajuns la noi, pe lângă faptul că nu mai este o baladă , reprezintă o creație de valoare a literaturii române și nu a poporului român ( vezi „sechelele produse de didactica românească și de pedagogia aplicată pe cincinale”). Dacă am încerca să tragem caracteristici ale neamului nostru am ajunge la concluzia că 66% sunt niște criminali avari iar restul de 33% contemplativi cu imaginație frumoasă și alte lucruri mai frumoase, uman vorbind. O baladă spune o poveste nu atinge profunzimi lirice de o așa manieră. Eu cred că un merit foarte mare îl are Alecsandri care a tăiat finalul epic pentru a pune în valoare adevara comoară a acestei scrieri. Sunt destul de sigur că Autorul Anonim nu a fost poporul român, că același Autor Anonim era alcătuit din carne și oase iar la momentul compoziției si de o mare inspirație naivă. De asemenea involuntarul inspirației bate constientizarea propriei genialități ale aceluiați A.A. plus orice legături firești și actuale din mințile moderno-supra-culturalizate cu nevoi de țesături filozofico-poetice înfășurate într-o fundiță roșie de o profundă neînțelegere pentru firescul mediului („ Credem că „oița bârsană” este o sosie a divinității în sensul vacilor sfinte din tradiția…” ..oameni buni, dacă ați fost pe la țară sunt sigur că ați văzut oamenii vorbind cu animalele la modul cel mai serios fără ca să creadă ca acestea ar fi divinități sau ceva de genul. ). E posibil ca unele din interpretările de p-acilea să fie făcute pe lustruiala lui Alecsandri. Ridicol, nu?

“în secolul ăsta sunt mulțumit doar
că există lucky strike
nirvana
și că femeile fac blow job-uri fără prejudecăți ”

Asa e, secolul trecut
nu exista lucky strike
nirvana
si femeile aveau prejudecati cand faceau blow job-uri.

cu atatea lucruri multumitoare secolul asta cine ar vrea acum sa fi trait in unul din secolele trecute dar mai ales viitoare?

Cititirea acestui text duce cu gandul la acele personaje animate (si animale) clasice, warner brothers, care isi rateaza sinuciderea numai de dragul de a face dupa o remarca amuzanta (I need a bigger gun).
Testul acesta la care ti-ai supus personajul e un pic cam prea metamorfozat. e plin de tebylirisme
dar mie imi place
rau

Am vazut ca nime nu s/a oprit p/aici. eu m-am oprit pentru

“lucrurile importante au un drum obositor de parcurs
pentru a pătrunde în cap ca un joc străin”

si nu m/am oprit pentru a desfiinta restul textului cum ar fi>

„doar că pavilioanele urechilor mele sunt prea lungi” o fortare din toate incheieturile pentru a sugera o imagine formatata din cuvinte. (sau un fel de = cuvintele se vad si nu dau bine in imagine> pt. ca nu sunt fotogenice)

„duhorile astea lăsate de lucrurile importante
în tine
își rezervă în stern ca la business class
un bilet pentru o călătorie dus-întors” – similar cu ultima demonstratie cu precizarea ca „drum obositor” ce sugereaza mai mult ca evidentul simturi obosite, urmat de „duhorile astea” creaza o senzatie de ”what the fuck!?!”

„poate că vei face curățenie înainte de sărbători
te-ai întors de la mormântul părinților trecând peste pod
niturile se mai strângeau încă în piloni de parcă
o mână puternică
are grijă de lucrurile fragile” + „o senzație de vomă și aerul înfășurat în plămâni” = plus (treburile personale, umane sunt chiar foarte bune in poezye, insa numai daca au circumstante atenuante)


deci,
si nu m/am oprit pentru a desfiinta restul textului
zau asa,
asa ca il ciopartesc
in numele literaturii
si ofer o perspectiva
obiectiva
a punctului meu relativ de vedere


„ lucrurile importante au un drum obositor de parcurs
pentru a pătrunde în cap ca un joc străin

când îți deschizi dimineața ferestrele camerelor
ca dintr-o stradă umedă după o ploaie de vară
se ridică
umbrele întrebărilor

începi să crezi că nu mai este cale de întoarcere
că-n fiecare dimineață vei scoate aburi ca o cafea
și simți că te rupi,
că vei cădea în balta murdară din asfalt

de ce dracu toată lumea vorbește de lucruri importante
când dintr-o dată
îți poate fi atât de rău”

p.s. daca am lasat aici impresia de aere teribiliste sau de aere tip knowhow, nu uitati ca e doar o impresie.

Io cre ca Seneca a lamurit problema mortii, caci despre moarte e vorba privind in profunzime problema. Sinuciderea este probabil ultimul gest asupra caruia persoana infaptuita are puterea de al controla in un moment in care restul lucrurilor fie par imposibil de controlat fie nu mai exista o vointa de a le controla. Gandul la sinucidere e o mana moarta la fel cum arta literara e o mana moarta.. in sensul bun al gandirii, zic.

Din ciclul \"Haideți să salvăm lumea de carii!!\"
sau \"Zboară puiule zboară!\"
în rest, mult succes.
da

Buna poezie, foarte buna. Am avut noroc sa o citesc.

Plouă cu îngeri orașu-nghețat,
Căci lacrimile-i sfinte.
Curg spre a stinge dorul uitat
De zile ce-aduc aminte...

Plouă cu focul iadului sfânt
Plouă cu moarte cuminte
Ard lacrimi și curge pământ
Când omul se-oprește și simte.

A doilea track e rupt parca dintr-un film care s-a numi ipotetic Brain Side Story sau din super-extra-texta-marketul Brain Side Store. Right? Or left? Zic track pentru ca ma refer la miuzica, apocaliptica: intro si acum robotelul care imi pare o varianta a lui Eddie, care Eddie ramane Eddie , si daca te intrebi cine e Eddie nu te intreba. Ideea zic eu, ramane ideea si daca te intrebi care e ideea nu e intreba . io cre ca e vorba de artwork-ul pe care il pun unele graitoare pe interfata CD-urilor ca sa le vanda mai bine..adica despre carcasa, dar s-ar putea sa nu am dreptate..sau nu era o ghicitoare?

Si eu sustin ca traversarea strazii e un motiv puternic, un act generos.

Io m-am oprit aici din motive subiective, parcul uman mi-e un motiv foarte familiar. Din pacate nu sunt de acord cu subiectivismul autorului reportajului, care intervieveaza ce vrea el, conduce problematica exact acolo unde vrea sa iasa afara. In prima strofa vad o despartire binara a doua concepte metalice “sufletele între coaste” si “straielor vărgate de întemnițați” si actiunea lor de a fi asociate “le îndeasă cu mâinile adânc”; la prima privire un start neconvingator. Dar apoi se intampla ceva ce rastoarna aceata prima impresie, anume primele 3 versuri strofa a doua:
„ei se perindă pe aleile amestecate
au relații pasagere când își îndeasă
mâinile între coastele altora”.
Avea de-a face aici cu o noua despartire binara de concepte, mult mai puternica, mult mai profunda: „sufletele între coaste/le îndeasă […]/ prin țesătura straielor vărgate” și „au relații pasagere când își îndeasă/mâinile între coastele altora.” Aici gasim chiar motivul parcului cu oameni, originea lui.

„Înhățându-se de sufletele goale mirosind/ a carne de tun” este o impresie personala, la acest moment, aparent inlaturabila, dar care mai apoi pe parcursul textului, se justifica prin atitudine ușor ironică din ultimele două strofe.
Momentul în care camera panoramică o ia razna trimitand reportajul intr-o zona aparent exterioara subiectului de fata : „și alături dă din coadă un câine mov/ cu botul pătat de gunoaie” pare ales destul de bine făcând liantul cu ”întoarcerea” camerei către „reporterul” care se pare că își aduce aminte de existența lui în parcul de oameni. Discursul de aici se întoarce în metalicul originar. Acest reportaj este despre un repoter care vede parcul așa cum se simte, așa cum poate el să îl vadă. El fură prin planul și descrie conceptul de parc uman asemena unei gropi întunecate în care s-a întors să privească unele umbre.
De efect, cred unele bucăți ale scenariului pot fi inversate, în partea introductivă ma refer, la nivelul acelor două concepte nemetalice. Ceva de genul:

”oamenii se perindă pe aleile amestecate
au relații pasagere când își îndeasă
mâinile între coastele altora
înhățându-se de sufletele goale mirosind
a carne de tun

ei stau afară, cu sufletele între coaste
le îndeasă cu mâinile adânc
prin țesătura straielor vărgate de întemnițați.

alături dă din coadă un câine mov
cu botul pătat de gunoaie”

Am avea o intoarcere dinspre parc spre individualite, apoi ruptura si dicursul reporterul. De asemenea cred ca suna fain partea aceasta „ei stau afară, cu sufletele între coaste
le îndeasă cu mâinile adânc/prin țesătura straielor vărgate de întemnițați.//alături dă din coadă un câine mov/cu botul pătat de gunoaie”
Te salut.

Io am cantarit odata o ancora. Se facea ca am credinta in semnificatii si in greutati de ancora sarmana. Filmele porno ma excitau, dar nu le asociam cu Laura niciodata. Era odata un poet, noi toti ceilalti nu il intelegeam, mancam mure proaspete si faceam misto de ingeri. El zicea: - zicea el ceva important pentru el, unii il credeau pe cuvant, bine-nteles, el credea in propria autobibliografie cum credeam io in semnificatii si in greutati de ancora sarmana… sper ca ma lasi Florine sa aberez.. .. tre sa stii ca eu iti apreciez mult “Strada”

Aceasta iaste o poveste despre imortalizarea relatiei dintre orice mama si orice copil chiar si atunci cand mancam pizza. Imagine in sine cu manechinul in prim plan, titlul si celelealt lucruri au de-a face mai mult cu spatiul dintre atomi manifestat prin procesul fie de atractie fie de respingere, decat cu sarcina lor negativa, pozitiva sau pesimista.
Imaginea mizeaza pe impactul de tip ad hominem si nu pe truda autoarei in amenajarea detaliilor. lucru care e cel mai abstract iaste acceptatarea comentariilor, unfortunately tot o eroare autobibliografica a autoarei ca si textul scris pe acolo; si despre acesta, atentie, tehnica lui nu este de a ne mari dioptriile. (mai cunosteam pe cineva care vorbea foarte incet de-mi cresteau pupilele)

-o variatiune daca tot mai link-uit-

însă grigore are o viață în plus

din penisul lui grigore cresc plante utile,
originale,
medicinale

grigore se intinde
pe trotuar
copilul
deseneaza conturul rotund
si pufneste in ras.

titanul clipeste de sus
se scarpina lent dupa ceafa

dar
titanul nu se grigore
si nu se copilul

imediat ce titanul
se scarpina
lent
dupa
ceafa
copilul zbiară din mâna titanului
grigore zboara din mana copilului.